Clement al Romei

Sfântul Sfințit Mucenic Clement al Romei a fost episcop al Romei la sfârșitul veacului întâi, ucenic al Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Biserica îl cinstește ca unul dintre Părinții apostolici, autor al unei epistole către Biserica din Corint, și ca mărturisitor al lui Hristos, mort pentru credință. Despre viața lui se păstrează puține lucruri sigure, iar tradiția a adăugat multe amănunte. Este numit și Papa Clement I.

Ucenicul apostolilor

Potrivit tradiției, s-⁠a născut la Roma într-⁠o familie bogată și cunoscută, ca fiu al lui Faust și al Matidiei, și a primit o educație aleasă în științele vremii. Netulburat de luxul în care trăia, a căutat sensul vieții și, auzind de Hristos, și-⁠a lăsat casa și averea și a plecat în ținuturile în care predicau apostolii. La Alexandria l-⁠a întâlnit pe Apostolul Barnaba, iar în Palestina a fost botezat de Apostolul Petru și a devenit ucenicul și tovarășul lui de osteneli.

Sfântul Irineu din Lyon scrie că Clement i-⁠a văzut pe apostoli și le-⁠a auzit predica. Tertulian spune că Petru l-⁠a hirotonit episcop. Biserica Romei îl socotește al treilea episcop după Linus și Anaclet, sau al patrulea, după felul în care sunt numărați întâii episcopi. OCA dă anii 92 până la 101 pentru păstorirea lui, iar sinaxarul grecesc spune că l-⁠a urmat pe Anaclet în jurul anului 92. Din tradiție, în Duminica Paștilor a botezat 424 de persoane, de toate treptele, printre ei și rude ale împăratului. O tradiție veche îl identifică cu Clement pe care Sfântul Pavel îl numește tovarăș de lucru în Epistola către Filipeni.

Epistola către corinteni

În jurul anului 96 s-⁠a stârnit o tulburare în comunitatea din Corint, unde unii dintre credincioși îi scoseseră din slujbă pe prezbiteri. Biserica Romei i-⁠a scris, prin Clement, o epistolă care îi îndeamnă la pocăință, smerenie și pace și le amintește că rânduiala Bisericii vine de la apostoli. Această Epistolă întâi a lui Clement este singura lui scriere care i se atribuie cu siguranță și este una dintre cele mai vechi scrieri creștine din afara Noului Testament. A doua epistolă care îi poartă numele este o predică mai târzie, iar lucrările numite clementine nu sunt ale lui.

Mucenicia

Potrivit tradiției, păgânii l-⁠au pârât împăratului Traian, care l-⁠a trimis în surghiun în Crimeea, să lucreze la o carieră de piatră lângă Herson, împreună cu alți creștini. Mulți dintre ucenicii lui l-⁠au urmat de bunăvoie. Aflând că osândiții sufereau de lipsă de apă, s-⁠a rugat, iar Domnul i s-⁠a arătat în chip de miel și i-⁠a descoperit locul unde țâșnea un izvor. Minunea a adus la credință mulțimi de păgâni, iar în carieră s-⁠a zidit o biserică. Pentru aceasta, împăratul a poruncit să fie aruncat în mare cu o ancoră legată de gât, cam în anul 101, după cum spune OCA, sau în jurul anului 100, după alte surse.

Ucenicii Corneliu și Fibius au cerut credincioșilor să se roage ca să li se arate trupul mucenicului, iar marea s-⁠a retras și au aflat un mormânt în chip de biserică, în care trupul era nestricat. În fiecare an, la ziua morții lui, marea se retrăgea timp de șapte zile, ca să poată fi cinstite moaștele.

Moaștele și cinstirea

În vremea împăratului Nichifor (802 până la 811), marea nu s-⁠a mai retras, iar moaștele au rămas ascunse vreme de cincizeci de ani. În epoca împăratului Mihail și a mamei sale Teodora, Sfinții Chiril și Metodie au ajuns la Herson și, după rugăciunile lor și ale clerului, moaștele au ieșit la suprafața mării la miezul nopții. Au fost duse la biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol. O parte au fost aduse la Roma de Chiril și Metodie, unde se păstrează în bazilica San Clemente, iar o parte mare a ajuns la Kiev, adusă de Sfântul Vladimir. Mănăstirea din peșterile Inkermanului, în Crimeea, este socotită locul îngropării lui.

Biserica Ortodoxă îl pomenește la 24 noiembrie, împreună cu Sfântul Petru, episcopul Alexandriei. În Apus pomenirea lui cade la 23 noiembrie. Ancora este însemnul lui în icoane.