Constantin Suhov

Sfântul Sfințit Mucenic Constantin Suhov, preot, s-⁠a născut la 7 mai 1867 în familia preotului Ioan Petrovici Suhov, în satul Jemkovka, ținutul Sîzran, pe atunci în gubernia Simbirsk. A fost mai mulți ani paroh al catedralei din Buguruslan și a fost împușcat la 22 octombrie 1918, în ziua veche de 9 octombrie. A fost slăvit între sfinți în 2001.

Primii ani de slujire

A învățat la seminarul teologic din Simbirsk, pe care l-⁠a terminat la 18 iulie 1887. La cererea episcopului Varsanufie al Simbirskului a fost numit psalt în satul Iasașnaia Tașla. La 17 septembrie 1888 episcopul Varsanufie l-⁠a hirotonit diacon, la biserica din satul Mihailovka, apoi, la 25 septembrie, preot, la satul Opaliha. La 17 mai 1890, la cererea lui, a fost primit în clerul eparhiei Samarei și rânduit la biserica din satul Staro-⁠Dvorianovka, unde a fost și învățător de religie la școala bisericească. La 1 februarie 1896 a fost mutat în satul Țarevșcina, unde a slujit peste șapte ani și s-⁠a bucurat de dragostea și respectul enoriașilor. Acolo i s-⁠a dat a doua răsplată bisericească din viața lui, scufia. Cronica satului spune: „Părintele Constantin Suhov era iubit de toți pentru simplitatea lui în purtare și firea veselă: cu cel mic era mic, cu cel mare era mare”. În zilele de tristețe îi mângâia pe cei întristați.

Clima de acolo nu a priit familiei Suhov și au venit bolile. La 12 decembrie 1896 a murit de difterie fiul preotului, Vitalie, de patru ani, iar peste două luni fiica Nina. La 1 decembrie 1899, la cererea lui, părintele Constantin a fost mutat în satul Uzmorie, într-⁠un climat mai uscat al stepelor de dincolo de Volga, dar în parohia părăsită oamenii s-⁠au tulburat și o delegație de țărani a mers la episcopul Gurie, iar acesta, înțelegând că părintele iubit de turma lui nu poate fi înlocuit ușor, l-⁠a întors la Țarevșcina la 26 martie 1900. Părintele a primit hotărârea cu smerenie. După patru luni a murit și mica Vera, în care părinții își găsiseră mângâiere. Astfel l-⁠a pregătit Domnul pe drept pentru cununa muceniciei, ducându-⁠l pe calea necazurilor și a smereniei.

La Buguruslan

În toamna lui 1903, episcopul Gurie, știind dorința mai veche a părintelui Constantin de a-⁠și schimba locul, i-⁠a propus să se mute la Buguruslan, și la 12 octombrie 1903 a ieșit hotărârea. Acolo a devenit cleric, apoi paroh al catedralei Mântuitorului și a Înălțării, cea mai mare din ținut. A reprezentat clerul în adunarea zemstvală a orașului, iar în 1910 era deja deputat în Duma din Buguruslan. Ca om de zemstvă a făcut mult pentru locuitorii ținutului, mai ales pentru țărani. Din arhivele locale se știe că în vremea lui zemstva ținutului a avut primul loc în gubernie la creșterea fondurilor pentru sănătate; sumele pentru ocrotirea sănătății, inclusiv lupta cu bolile copiilor, au crescut de patruzeci și trei de ori. El însuși, care pierduse trei copii luați de epidemii, a folosit toată puterea de păstor ca să lămurească pe ceilalți zemstviști starea adevărată a lucrurilor. O altă direcție în care a izbutit zemstva din Buguruslan a fost construirea de hambare de grâu; ținutul era în această privință cel mai bun din gubernie. Era și conducător și învățător de religie al școlii bisericești a catedralei și a celor din satele Vasilievka și Kliucevka, iar în 1908 a deschis în oraș încă o școală. Pentru osârdia sa a primit camilafcă, ultima răsplată a vieții lui. Catedrala din centrul orașului era plină nu doar în sărbători, iar el explica poporului, cu rar dar al convingerii, ce primejdie aduce țării lepădarea de credința ortodoxă.

Dușmanii Bisericii nu au putut îndura aceasta, și odată trupul fiului mic, Boris, a fost găsit pe malul râului Kinel, acolo unde avea să fie omorât și tatăl lui. La 25 februarie 1918, de ziua Sfântului Alexie, mitropolitul Moscovei, ocrotitorul cerești al ținutului Samarei, părintele Constantin a condus o procesiune care, după ocolul obișnuit al bisericii, a mers drept la clădirea Consiliului Revoluționar, unde ședeau căpeteniile bolșevice. Credincioșii și-⁠au arătat astfel limpede protestul împotriva crimelor puterii fără lege.

Mucenicia

În toamna târzie a lui 1918, după înfrângerea corpului cehoslovac, teritoriul Samarei a fost ocupat de Armata Roșie. La 22 octombrie, duminică, unități ale diviziei lui Gai au intrat în Buguruslan și au început împușcările în masă ale „dușmanilor revoluției”. Numele părintelui Constantin a intrat pe listele negre. După tradiția familiei Suhov, păstrată cu grijă de urmașii lui, părintele a fost luat din altarul catedralei, când înălța la Dumnezeiasca Liturghie rugăciuni pentru odihna Țarului și a familiei lui, împușcați de curând la Ekaterinburg, și pomenea oastea ortodoxă ce se împotrivea celor fără Dumnezeu. Biserica era plină, ca de obicei. Tot poporul a mers după pedepsitorii care îl scoteau pe părintele Constantin afară, rugându-⁠i să nu se atingă de preot. Fără să țină seama de rugăminți, l-⁠au dus în odăjdii pe malul râului Kinel, pe calea pe care el însuși o urma în fruntea procesiunii la sărbătoarea Botezului Domnului.

A fost împușcat chiar acolo, la locul unde se făcea slujba de Bobotează. Trupul mucenicului a fost lăsat în locul uciderii și credincioșii l-⁠au luat. Zăpada căzuse în acel an neobișnuit de devreme și, când părintele era dus în căruță, părul lui lung cădea pe zăpadă și părea încărunțit de brumă. A fost îngropat pe ascuns, de teama pângăririi mormântului, și locul lui a rămas necunoscut. Se crede că rămășițele lui se odihnesc nu departe de biserica Adormirii de pe vechiul cimitir din Buguruslan. La 17 iulie 2001 Sfântul Sinod l-⁠a slăvit între noii mucenici și mărturisitori ruși, spre cinstire în toată Biserica. Acum, la locul muceniciei de lângă Kinel, se ridică o mare biserică. Este pomenit la 9 (22) octombrie, în ziua morții, la 30 iulie (12 august), cu Soborul sfinților Samarei, rânduit în 2004 de patriarhul Alexei al II-⁠lea, și la 7 februarie, cu Soborul noilor mucenici și mărturisitori ruși.