Cornilie de la Aleksandrov

Sfântul Cuvios Cornilie de la Aleksandrov s-⁠a născut la începutul veacului al XVII-⁠lea, în greaua vreme a Vremurilor Tulburi, într-⁠o familie de negustori, Ignatie și Evdochia, care locuiau lângă Moscova, în Troițkaia sloboda. La Sfântul Botez i s-⁠a dat numele Cosma. A citit cu râvnă Sfânta Scriptură și alte cărți de folos duhovnicesc și s-⁠a deprins să-⁠și ridice mintea la Dumnezeu. Din tinerețe purta pecetea unui om ales. Inima lui nu se lipea de negustoria tatălui, ci tânjea după bogăția nestricăcioasă ascunsă în credință, iar cuvintele Evangheliei despre cel ce lasă casă și frați pentru Numele Domnului i-⁠au rămas în suflet toată viața.

Tunderea și primele nevoințe

La douăzeci și trei de ani a hotărât să se lepede de lume. Într-⁠o mănăstire din Moscova a primit îngerescul chip monahal cu numele Cornilie și a stat acolo cinci ani, apoi s-⁠a mutat, căutând o viață mai desăvârșită, la pustia Florișcev, cunoscută pentru strictețea rânduielii. A ținut cu osârdie regulile mănăstirii și toate ascultările, cu un singur țel: să omoare patimile trupului și să dea loc duhului, păzindu-⁠se mereu cu adâncă smerenie. Vrăjmașul a pornit asupra lui ispite și spaime, dar sfântul le-⁠a gonit cu puterea Sfintei Cruci. Pentru viața lui dreaptă și blândă mulți veneau la el după povață. Nemulțumit de aceasta, vrăjmașul l-⁠a ațâțat pe stareț să-⁠l urască, iar cuviosul a primit prigoana cu blândețe, fără să răsplătească răul cu rău.

Cele două mănăstiri

A trebuit să părăsească pustia Florișcev și a ajuns la Pustia Nașterii Maicii Domnului, întemeiată de Cuviosul Lucian. Frații, rămași orfani după moartea lui Lucian, l-⁠au iubit și l-⁠au rugat să primească preoția și să le fie păstor și ctitor; socotindu-⁠se nevrednic, a primit cu greu, văzând în aceasta voia Domnului. Venind la Aleksandrovskaia sloboda, nu-⁠i uita pe maicile mănăstirii Adormirii, întemeiată tot de Lucian, iar stareța Iulita și surorile l-⁠au rugat să le fie păstor. În 1658 patriarhul Nikon l-⁠a întărit în treapta de ctitor al pustiei lui Lucian și i-⁠a încredințat conducerea ambelor mănăstiri, de călugări și de călugărițe.

Era păstor smerit și iubitor. Predicile lui umpleau bisericile, iar nimeni nu pleca de la el fără pace. Slava omenească îl apăsa și a vrut să se retragă pentru un timp în singurătate, dar puterea lui Dumnezeu l-⁠a întors la mănăstirile lui, unde a fost primit cu bucurie.

Viața de obște și învățătura

Cuviosul Cornilie le-⁠a îndemnat pe surorile mănăstirii Adormirii să înnoiască viața de obște, care se stricase după moartea lui Lucian. A propus-⁠o întâi, prin sorți, numai la trei chilii, spre încercare. Țarul Alexei Mihailovici a poruncit chiar să se dea ruga maicilor dacă toate vor intra în viața de obște, și s-⁠au găsit și binefăcători cu danii mari. Stărițele s-⁠au temut de tulburări, dar fericitul le-⁠a lămurit cu înțelepciune folosul vieții împreună, aducându-⁠le aminte cuvântul lui Hristos și al psalmistului despre frații care viețuiesc împreună, și le-⁠a îndemnat să nu ascundă nimic, ca să nu pățească ca Anania și Safira. Surorile l-⁠au ascultat, și-⁠au adunat averile și au început să lucreze și să trăiască laolaltă.

Venind tot mai multe surori, el nu le primea repede și le încerca cu grijă. Le învăța mai întâi ascultarea ca primă virtute a monahului, apoi rugăciunea ca lucrare de căpetenie a sufletului și îndepărtarea de vorba deșartă. El însuși muncea cu mâinile și le învăța meșteșugurile mănăstirii, de la pâine și kvas la croitorie și cizmărie. Avea mare grijă de rânduiala slujbelor, le învăța pe surori cântarea bisericească, iar pe cele puțin învățate, citirea. Le dezvăța treptat de legăturile lumii, ca un pescar iscusit care nu trage peștele cel mare dintr-⁠odată, și, când le vedea întristate, le trimitea să se odihnească într-⁠un loc liniștit din câmp sau de lângă râu.

Milostivirea și ostenelile

A făcut pentru surori un spital și îl cerceta în fiecare săptămână; pe cele adormite le prohodea și le îngropa el însuși, iar sâmbăta le pomenea pe toate. A adunat într-⁠o școală de la mănăstire orfanele și fetele sărace, începând de la doi ani, și le-⁠a rânduit o învățătoare, iar pentru călători și săraci poruncea să fie mereu masă, învățând să se vadă în ei Însuși Hristos. Prin grija lui, cu ajutorul binefăcătorilor din casa țarului, al cnejilor și al boierilor, ambele mănăstiri s-⁠au întins și s-⁠au întărit. În 1680 a pus temelia bisericii de piatră a Arătării Domnului în pustia lui Lucian, iar la mănăstirea Adormirii au fost înnoite și zidite biserici, chilii de piatră, o trapeză și o parte din zid. Adesea ziua lucrau meșterii țarului, iar de seara până la utrenie Cuviosul Cornilie cu surorile; cel pus la zidire mărturisea: „Sfinte părinte, la mine o sută de oameni ziua nu fac atât cât faci tu noaptea cu bătrânele”.

Cârtirea și ispitele

Frații pustiei lui Lucian au început să cârtească împotriva lui, zicând că și-⁠a lăsat mănăstirea ca să poarte grijă de alta. Sfântul a răbdat cu blândețe, iar stareța Anisia a mers la Moscova la patriarhul Ioasaf al II-⁠lea (1667-1672), care a binecuvântat rămânerea lui la mănăstirea Adormirii, fără ca el să înceteze să poarte grijă de pustia lui Lucian. Vrăjmașul s-⁠a înverșunat: îi aducea spaime în vis, bătea în pereții chiliei, iar odată, pe drum, o furtună i-⁠a smuls potcapul și un glas din pădure i-⁠a spus că se va lupta cu el până îl va birui. Cuviosul s-⁠a pecetluit cu semnul Crucii, s-⁠a rugat cu lacrimi și totul s-⁠a liniștit. Apoi niște tâlhari l-⁠au atacat, dar calul lui s-⁠a smuls și l-⁠a dus înapoi; la alte primejdii a răbdat cu ajutorul lui Dumnezeu, întristându-⁠se doar pentru mântuirea turmei.

Adormirea și cinstirea

Peste douăzeci de ani a purtat grijă de mănăstirile întemeiate de Lucian. Ajuns la adânci bătrânețe, a adormit la 11/24 august 1681, ca ieroschimonah, iar moaștele lui au fost îngropate într-⁠o criptă sub altarul catedralei Sfintei Treimi a mănăstirii Adormirii. În fiecare an, în ziua adormirii, se făcea parastas la mormântul lui; pe zidul criptei s-⁠a păstrat o inscripție despre o vindecare din anul 1882. În 1984 Cuvioșii Lucian și Cornilie au fost slăviți în Soborul sfinților din Vladimir, pentru cinstire locală la Aleksandrov, iar în mai 1995 au fost aflate moaștele lor, păstrate nestricate. Moaștele Cuviosului Cornilie se odihnesc în catedrala Sfintei Treimi a mănăstirii Adormirii, iar prin binecuvântarea arhiepiscopului Evloghie al Vladimirului și Suzdalului pomenirea lor se face pretutindeni în ținutul Vladimirului. Sfântul Cornilie este pomenit la 6 iulie, odată cu Soborul sfinților din Vladimir, în stil nou.