Damaschin de la Gabrovo

Cuviosul mucenic Damaschin de la Gabrovo (secolul al XVIII-⁠lea până la 16 ianuarie 1771) a fost monah și egumen la Hilandar, spânzurat de turci la Svișcov pentru că a refuzat să se lepede de Hristos, de aceea numit și Mucenicul din Svișcov. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Bulgară; izvoarele noastre nu dau data canonizării. Se pomenește la 16 ianuarie pe stil vechi (29 ianuarie pe stil nou, după Biserica Sârbă).

Copilăria și monahismul

S-⁠a născut în prima jumătate a secolului al XVIII-⁠lea la Gabrovo; tatăl lui era un cunoscut meșter de vase de aramă, împodobite cu flori, frunze, chipuri și chiar păsări. În viața lui s-⁠a petrecut o întâmplare care i-⁠a întors drumul: într-⁠o zi, ducându-⁠i tatălui mâncare la atelier, un turc bătrân, care ședea la umbră sub un copac, l-⁠a oprit și l-⁠a întrebat de ce nu se face mahomedan, căci raiul lor are multe bucate gustoase, șerbeturi dulci și plăceri. Băiatul i-⁠a răspuns că și mama lui îi pregătește tot felul de bucate gustoase. Tatăl i-⁠a explicat apoi că, după Mântuitorul, raiul nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și că omul intră acolo cu sufletul, deci trebuie să și-⁠l păstreze curat. De atunci Damaschin s-⁠a gândit adesea la Hristos și a ajuns să înțeleagă deosebirea dintre raiul pământesc al mahomedanilor și cel ceresc al creștinilor. Îi plăcea să rămână singur, să se roage și să cugete. Când din Gabrovo au plecat pelerini spre Sfântul Munte, a mers și el cu tatăl lui, încă foarte tânăr, a rămas acolo și a primit tunderea monahală la mănăstirea Hilandar. Pentru slujirea fără cusur a fost hirotonit ierodiacon și ieromonah și, pentru virtuți și pildă, a fost ales egumen.

Mucenicia

În 1770 a mers la Svișcov pentru treburi ale mănăstirii, ca să strângă datorii de la niște turci. Datornicii nu voiau să plătească și au hotărât să scape de el batjocorindu-⁠i totodată credința. Au găsit o femeie turcoaică de moravuri ușoare și au dus-⁠o în locuința părintelui Damaschin, cât el era afară. Au adunat un grup de turci și au năvălit în metoh, ca toți să vadă cum un călugăr bulgar a ponegrit credința mahomedană aducând în casă o mahomedană. Mulțimea l-⁠a legat și l-⁠a bătut, cu strigăte de moarte, și l-⁠a dus la cadiul local. Cadiul a înțeles că totul a fost pus la cale, dar mulțimea înfuriată l-⁠a silit să cedeze.

S-⁠a ridicat spânzurătoarea. I s-⁠a spus să se lepede de credință sau va fi omorât, iar el a răspuns: „M-⁠am născut creștin și vreau să mor creștin”; după izvorul sârb, a mai spus că ar fi nebunie să cumpere cu viața vremelnică pieirea veșnică. I s-⁠a îngăduit să se roage și a fost spânzurat, la 16 ianuarie 1771 după izvorul bulgar. Izvorul sârb pune și el moartea în 1771, iar cel bulgar spune că 1770 este anul călătoriei. Trupul a fost îngropat de ortodocși bulgari sub streașina bisericii Sfinții Petru și Pavel din Svișcov. Potrivit Vieții lui, ucigașii au fost pedepsiți îndată: trecând Dunărea cu barca, s-⁠au înecat într-⁠o furtună neașteptată.

Cinstirea

Monahii athoniți i-⁠au scris Viața. După tradiția athonită, câțiva ani după moartea mucenicului, mormântul a fost deschis și craniul a fost dus la Athos, în osuarul mănăstirii Hilandar, într-⁠o raclă de argint cu o inscripție în bulgară, cu anul 1779. Chipul și numele lui sunt pe iconostasul catedralei Alexandru Nevski din Sofia. În Gabrovo se află biserica închinată mucenicilor din Gabrovo, între care și Damaschin, sfințită în noiembrie 2020 de mitropolitul Grigorie de Tîrnovo.