Gherasim al II-⁠lea Paladas

Sfântul Gherasim al II-⁠lea Paladas a fost patriarh ortodox grec al Alexandriei între anii 1688 și 1710, om învățat, predicator și scriitor de omilii. Este cinstit ca sfânt în Biserica Ortodoxă și este pomenit la 16 ianuarie (după unele izvoare, 15 ianuarie, ziua pe care o arată inscripția de pe mormântul lui).

S-⁠a născut în 1633 (după alte izvoare, între 1625 și 1633) în satul Skillous din Pediada, în Creta, din părinți aleși și cucernici. Tatăl lui, Teodor, era protopop și predicator în Candia, iar una dintre predicile lui, ținută în 1633 în cinstea celor zece sfinți mucenici din Creta, s-⁠a păstrat. Gherasim a primit mai întâi învățătura de la tatăl său, apoi a studiat la Corfu și la Veneția, la colegiul Flanghini, și a deprins limbile greacă, latină și ebraică. În timp ce se afla la Veneția, Candia a căzut, după un asediu lung, în mâinile turcilor, iar tatăl lui a murit. Neputând să se întoarcă în Creta, s-⁠a dus în Peloponez, unde se refugiaseră mulți cretani, și a lucrat ca dascăl, apoi a fost învățător și predicator la Kastoria, în episcopia ce atunci ținea de Arhiepiscopia Ohridei. În 1677 a fost ales mitropolit al Kastoriei, iar în 1686 a fost scos din scaun de Sinodul Ohridei. În mai 1686 i s-⁠a dat în grijă Mitropolia Adrianopolului.

La 25 iulie 1688 a fost ales patriarh al Alexandriei, în locul lui Partenie, ucis de un cutremur în Smirna. Se ostenea mai ales cu răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, iar multe dintre omiliile lui scrise s-⁠au păstrat. Era cunoscut pentru o viață sfântă și ravnitoare, cu trăsături de nebunie pentru Hristos. A fost învinuit de noutăți în rânduiala Dumnezeieștii Liturghii, la epicleză, ceea ce l-⁠a pus în conflict cu patriarhul ecumenic Gavriil al III-⁠lea, dar a fost găsit nevinovat. A lucrat pentru rezolvarea îndelungatei probleme sinaitice și a alcătuit un regulament pentru casa săracilor de la mănăstirea Sfântul Gheorghe din Cairo. Purta o bogată corespondență cu oameni ai vremii, ca Petru cel Mare al Rusiei, papa Clement al XI-⁠lea, Biserica Ciprului și cea a Cretei. Întrucât Patriarhia avea mari datorii, a mers în România și în Rusia să strângă ajutoare, unde a fost primit cu cinste și a primit daruri bogate, ceea ce a dus la întemeierea de metoce ale Patriarhiei în acele țări. A scris multe lucrări teologice, imnografice, filosofice și filologice.

Din pricina bolii, a bătrâneții, a asupririi turcilor și a neascultării unor creștini, a renunțat la scaun la 20 ianuarie 1710 și i-⁠a lăsat urmaș pe Samuil al Chiosului, mitropolit al Libiei. S-⁠a retras la mănăstirea Vatoped din Muntele Athos, unde a murit în ianuarie 1714. Pe mormânt avea inscripția că robul lui Dumnezeu și preafericitul patriarh Gherasim s-⁠a adormit în luna ianuarie, ziua a cincisprezecea. Capul lui se păstrează și azi la mănăstire. Călugărul Caesarie Dapontes l-⁠a numit „om foarte înțelept și foarte sfânt, teolog, filosof, cercetător al adâncului Sfintelor Scripturi”. Biserica Alexandriei l-⁠a cinstit ca sfânt, iar la 7 mai 2003 Sfântul Sinod al Patriarhiei Moscovei a trecut pomenirea lui în calendarul rus.