Fursa

Sfântul Cuvios Fursa a fost un monah irlandez care a făcut mult pentru întemeierea creștinismului în Insulele Britanice, mai ales în Anglia de Est, și este vestit pentru vedeniile despre viața de dincolo, cunoscute în literatura medievală. A adormit în jurul anului 650. Este unul dintre cei „Patru Sfinți Frumoși”. Biserica îl pomenește la 16 ianuarie. Sfântul Beda spune despre el că era din neamul cel mai ales al scoților, dar mai ales prin duh decât prin naștere.

Începuturile S-⁠a născut în a doua jumătate a veacului al VI-⁠lea, în Irlanda, ca fiu al lui Fintan și nepot al lui Finlog, rege păgân; mama lui, Gelges, creștină, era fiica lui Aed-⁠Finn, regele neamului Hy-⁠Bruin din Connacht. După tradiție, a fost botezat de Sfântul Brendan, unchiul tatălui său, care conducea o mănăstire pe insula din lacul Lough Corrib. A primit învățătura la monahii lui Brendan și a intrat în mănăstirea de la Inisquin, sub egumenul Meldan, „prietenul său de suflet”, unde s-⁠a dedicat vieții monahale. Sfințenia lui s-⁠a văzut devreme, iar o legendă spune că prin rugăciunile lui au fost înviați doi gemeni ai unei căpetenii. În jurul anului 625 a întemeiat propria mănăstire la Killursa, lângă Headford, în comitatul Galway, pe malul lacului, unde a devenit ocrotitorul parohiei. Ruinele bisericii se mai văd azi.

Vedeniile Se spune că ducea o viață aspră, purtând haine subțiri tot anul. Veneau mulți să se pună sub ascultarea lui, dar el voia să ia în mănăstire și rude. Plecând spre Munster cu câțiva monahi, a fost cuprins, aproape de casa tatălui, de o boală aparent mortală și a căzut în extaza, din ceasul al nouălea al zilei până la cântatul cocoșilor, și a avut cea dintâi dintre vedeniile care l-⁠au făcut vestit. I s-⁠a descoperit starea omului în păcat și frumusețea virtuții. A auzit corurile îngerești cântând: „Sfinții vor merge din putere în putere, Dumnezeul dumnezeilor Se va arăta în Sion”. Cei doi îngeri care i s-⁠au arătat i-⁠au poruncit să se întoarcă în trup și să se ostenească cu mai mult zel pentru Domnul. După trei nopți, extaza s-⁠a reînnoit: trei îngeri l-⁠au dus în ceruri, în vreme ce de șase ori au luptat cu demonii pentru sufletul lui. A văzut focurile iadului, lupta demonilor, apoi a auzit cetele îngerești cântând în patru coruri „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot”. Între duhurile celor făcuți desăvârșiți i-⁠a cunoscut pe sfinții Meldan și Beoan, care l-⁠au învățat despre datoriile clericilor și monahilor, urmările mândriei și neascultării și păcatele duhovnicești. Au prevestit foamete și ciumă. La întoarcere prin foc, un demon a aruncat spre el un păcătos chinuit și l-⁠a ars, iar îngerul i-⁠a spus: „Pentru că ai primit mantaua acestui om când murea în păcatul lui, focul care îl mistuie ți-⁠a însemnat și ție trupul”. Semnul a rămas pe trupul lui până la moarte. După douăsprezece luni a avut o a treia vedenie: îngerul a rămas cu el o zi întreagă, l-⁠a învățat pentru propovăduire și i-⁠a rânduit douăsprezece ani de lucrare apostolică, pe care i-⁠a împlinit în Irlanda, apoi, dezbrăcat de toate cele pământești, s-⁠a retras o vreme pe o mică insulă în ocean. Frații săi Foillan și Ultan s-⁠au alăturat comunității de la Rathmat, iar el a lăsat conducerea mănăstirii și a propovăduit prin țară, scoțând deseori duhuri rele.

Misiunea în Anglia de Est Fursa a fost cel dintâi misionar irlandez cunoscut al Angliei anglo-⁠saxone. A ajuns în Anglia de Est cu frații săi Foillan și Ultan în anii 630, puțin înainte ca Sfântul Aidan să întemeieze mănăstirea din Insula Sfântă. Convertirea regatului Angliei de Est începuse sub Raedwald, dar s-⁠a oprit odată cu mucenicia urmașului acestuia, fiul său Eorpwald. Sigeberht era deja creștin când a luat tronul, în jurul anului 630, iar până în 633 el înființase la Dommoc cea dintâi episcopie din Anglia de Est, punând episcop pe Felix, un burgund. Când Fursa a venit cu frații săi și alți frați, purtând moaștele sfinților Meldan și Beoan, regele l-⁠a primit și i-⁠a dat pământ pentru o mănăstire la Cnobheresburg, într-⁠o veche cetate romană, după tradiție Burgh Castle din Norfolk. Acolo a lucrat câțiva ani, convertind pe pictii și pe saxoni. După ce Sigeberht a fost ucis de oastea lui Penda al Merciei, urmașul lui, regele Anna, și nobilii au înzestrat mai mult mănăstirea. După războaie, Fursa a plecat în Galia, unde a întemeiat o mănăstire la Lagny și a adormit în jurul anului 650, la Mézerolles, lângă Péronne, unde i-⁠a fost cinstit mormântul.