Daniil de la Ačinsk

Dreptul Daniil de la Ačinsk, numit și Daniil al Siberiei, pe numele său de mirean Danila Kornilovici Delie, a fost un fost ostaș al armatei ruse care, după ce a luptat împotriva lui Napoleon, a ales viața de rugăciune, a fost osândit pentru aceasta la exil în Siberia și s-⁠a nevoit ca pustnic în ținutul orașului Ačinsk. A trecut la Domnul în 1843, la Enisseisk, și a fost proslăvit în 1999 ca sfânt cinstit local al Bisericii Ortodoxe Ruse.

Copilăria și tinerețea

Daniil s-⁠a născut la 12 decembrie 1784, a doua zi după pomenirea Sfântului Daniil Stâlpnicul, în Novi Sanjari, în ținutul Kobeleaki al guberniei Poltava. Familia sa era de cazaci. A fost botezat în biserica Adormirii din satul natal și a primit numele Danila.

A crescut liniștit și blând, fără să țină minte răul. Tatăl său, Kornilii Delie, și-⁠a pierdut mințile cu douăzeci de ani înainte de moarte, dar a murit creștinește, în Săptămâna Luminată. Despre mama sa, Agafia, se știe că a fost o gospodină bună și o femeie cinstită.

La cincisprezece ani, Daniil s-⁠a îmbolnăvit de friguri, iar ai săi s-⁠au temut că va avea soarta tatălui său, însă după două luni s-⁠a vindecat cu totul. Învățând să cânte cu glas de bas, a început să facă muzică împreună cu niște prieteni, dar la cererea bunicului a lăsat această îndeletnicire și a preluat gospodăria în locul tatălui bolnav.

Ostaș în războiul cu Napoleon

În 1807 Daniil a fost luat în armată, iar în 1809 a fost repartizat la artilerie. În școala bateriei a învățat să scrie și să citească.

În războiul din 1812 a luptat împotriva armatei lui Napoleon și a trecut prin bătălia de la Borodino, unde a fost rănit. Din cei opt oameni care deserveau tunul său, doar doi au rămas în viață, Daniil și încă un ostaș. Odată cu trupele ruse, a ajuns până la Paris. După mărturia rudelor, le trimitea din Franța scrisori și bani pe numele protoiereului parohiei, Petru Bazilevici.

La întoarcere, bateria sa a fost încartiruită în orașul Lebedian (după alte surse, Lebedin). Ajunsese subofițer și îndeplinea slujba de magazioner al bateriei.

Despărțirea de cei dragi

În august 1820 Daniil a venit în concediu la rudele sale din Novi Sanjari. Acolo a dus o viață aspră, s-⁠a rugat mult, le-⁠a vorbit celor din casă despre nevoia rugăciunii zilnice și le-⁠a citit și povestit din cărțile duhovnicești.

Le-⁠a mărturisit că vrea să intre în mănăstire și a împărțit banii și partea sa de pământ celor apropiați. La plecare i-⁠a lăsat fratelui său Ivan douăzeci și cinci de ruble și i-⁠a spus că restul banilor i-⁠a dat pentru împodobirea icoanelor. Luându-⁠și rămas-⁠bun, li s-⁠a închinat și le-⁠a spus să nu-⁠l mai aștepte acasă.

După tradiția locală, în acea vreme s-⁠a nevoit pentru o vreme într-⁠o peșteră dintr-⁠o pădure deasă și mergea la cătunul Dikanka, unde se ruga în biserica Sfântului Nicolae, înaintea icoanei Făcătorului de minuni.

Judecata și exilul

Citirea Sfintei Scripturi și a vieților sfinților a lăsat în sufletul lui Daniil o urmă adâncă. Slujirea împăratului și a patriei a început să lase loc dorinței de a sluji numai lui Dumnezeu. A gândit mult și a hotărât să urmeze pilda drepților, retrăgându-⁠se din deșertăciunea lumii pentru rugăciune și nevoință.

La începutul anilor 1820 a refuzat cariera militară și gradul de ofițer pe care i le propunea comandantul regimentului. După șaptesprezece ani de slujbă fără cusur, a cerut să fie lăsat să plece într-⁠o mănăstire sau în pustie, dar nu a fost înțeles. Comandanții au încercat să-⁠l întoarcă de la gândul său și l-⁠au închis chiar în carceră, unde el citea Scriptura și viețile sfinților și se întărea și mai mult în hotărârea sa.

Pricina sa a ajuns în fața unei curți marțiale. La 9 iunie 1823 a fost judecat pentru că voia să părăsească slujba pentru a trăi în pustie și, ca unul care stăruia în gândul său și nu mai voia să slujească, a fost lipsit de grad și trimis în exil spre Nercinsk. La judecată a spus că mai bine primește moartea decât să lase această hotărâre.

Ocna de la Bogotol

Daniil a mers spre Siberia în lanțuri, împreună cu ocnașii. În 1824 a fost repartizat pe viață la fabrica de rachiu de la Bogotol, care ținea atunci de gubernia Tomsk (astăzi orașul Bogotol se află în ținutul Krasnoiarsk).

Supraveghetorul local l-⁠a urât pe smeritul ocnaș și i-⁠a dat cele mai grele munci. Daniil se întărea în Dumnezeu: după ce trudea toată ziua, stătea noaptea la rugăciune. Supraveghetorul îl batjocorea tot mai mult, iar într-⁠o iarnă a poruncit să fie dezbrăcat, urcat pe acoperiș și udat cu apă, în timp ce el îl lua în râs de jos, numindu-⁠l sfânt.

După aceasta însă nu Daniil s-⁠a îmbolnăvit, ci prigonitorul său. Boala l-⁠a adus la înțelegerea păcatului său; s-⁠a căit din toată inima și l-⁠a rugat pe Daniil să se roage pentru el. Curând s-⁠a vindecat și a cerut guvernatorului, printr-⁠un raport, eliberarea lui Daniil de la ocnă, ca unul nepotrivit pentru munci grele.

Pustnicul de la Zercialî

Odată eliberat, Daniil s-⁠a așezat la Ačinsk, într-⁠o chilie mică din curtea unui negustor iubitor de Dumnezeu. A dus aici o viață aspră, în muncă neîncetată, nevoință și rugăciune necontenită.

Curând s-⁠a mutat în satul Zercialî, la șaptesprezece verste de Ačinsk. Chilia sa de aici era cât un sicriu, iar fereastra cât o monedă de zece copeici. Stătea închis în ea săptămâni întregi, iar uneori lucra de mână în tindă. Pentru munca sa nu lua bani, ci doar pâine pentru hrană.

Noaptea ieșea în taină și muncea pentru cei săraci: le lucra pământul, secera, cosea și le îngrijea grădinile. Pentru înfrânarea trupului purta un brâu din coajă de mesteacăn, care mai târziu a crescut în trupul său și cu care a fost și îngropat.

Purta și lanțuri de fier și un cerc, dar cu puțin înainte de moarte le-⁠a scos. A explicat că trupul se obișnuise cu ele și nu le mai simțea, iar nevoința folosește doar când înfrânează trupul. A adăugat că i-⁠ar fi mai de folos să spună oamenii despre el că s-⁠a lenevit decât să-⁠l laude.

Fratele Daniil

Oamenii au început să vină la el pentru binecuvântare și sfat, iar unii doar ca să-⁠l vadă. Simpla lui înfățișare lucra puternic asupra sufletelor, iar păcătoși învârtoșați plângeau și își mărturiseau păcatele, simțind harul care locuia în bătrân. Vorbea adesea în pilde, astfel încât să înțeleagă numai cel căruia îi erau adresate cuvintele.

Ierarhii locului și arhiepiscopul Mihail (Burdukov) al Irkutskului au venit la el la Zercialî și uneori plângeau în timpul convorbirii cu el. Daniil nu îngăduia să fie numit părinte, spunând că avem un singur Părinte, pe Dumnezeu, iar toți suntem frați. De aceea cerea să fie numit „fratele Daniil”.

Cei care l-⁠au cunoscut mărturiseau că avea darul înainte-⁠vederii. Se întâmpla ca, atunci când cineva din Ačinsk voia să meargă la el, să vină el însuși la cei care aveau mare nevoie de ajutorul lui. Dragostea din inima lui se revărsa în lacrimi, fără de care nu putea vorbi.

Întrebat despre milostenie, spunea că și cel sărac poate face milă: poate munci pentru un sărac, îl poate mângâia cu un cuvânt și se poate ruga pentru el. Prin acestea, spunea el, se arată dragostea față de aproapele.

Se împărtășea foarte des cu Sfintele Taine. Din cauza postului trupul lui ajunsese ca de ceară, dar fața îi era plăcută și chiar senină, adesea cu obrajii ușor rumeni. Din pricina statului neîncetat în genunchi i se făcuseră răni, pe care le răbda cu blândețe.

Viața sa păstrează și povestirea despre un om care, din curiozitate, s-⁠a târât până la fereastra chiliei și a fost cât pe ce să fie atins de o flacără ieșită de acolo. Daniil a ieșit la strigătul lui, i-⁠a spus că Dumnezeu îl iartă și l-⁠a sfătuit să nu mai ispitească.

Ultimele zile la Enisseisk

În ianuarie 1843 Daniil a plecat din Zercialî la Enisseisk. Acolo era stareță a mănăstirii de maici a Nașterii Domnului (astăzi mănăstirea Iviron) fiica sa duhovnicească, maica Evghenia (Starikova). La sfatul lui părăsise lumea; pe când trăia încă la Ačinsk, ea voise să-⁠i facă o chilie în grădina casei sale, dar el refuzase, spunându-⁠i că va veni la ea când va trăi pe pământ statornic și că ea îl va îngropa. Așa s-⁠a și întâmplat.

La 15 aprilie 1843 (pe stil vechi), bătrânul Daniil s-⁠a spovedit pentru ultima oară și s-⁠a împărtășit la Liturghia de dimineață. După citirea rugăciunilor de ieșire a sufletului, a trecut liniștit la Domnul, în genunchi. Era joia din Săptămâna Luminată, iar el se afla în al cincizeci și nouălea an al vieții. Pe chipul lui a rămas un zâmbet viu și luminos.

Înmormântarea și cinstirea

La slujba înmormântării a venit tot orașul Enisseisk. Mulți nu apucaseră să-⁠l cunoască, dar vestea despre viața lui dreaptă îi luase înainte. Cei de față au mărturisit că o lumină deosebită a umplut biserica și că s-⁠a simțit o bună mireasmă, iar înaintașa oarbă a stareței Evghenia a spus că a văzut o lumină puternică, asemenea fulgerului.

A fost îngropat lângă biserica Nașterii Domnului, unde cei care îl cinsteau au ridicat o capelă. Cea dintâi viață a lui a fost alcătuită, după cât se pare, de schiegumenul Partenie (Agheev) și tipărită în 1855.

Pelerinii au continuat să vină la mormântul lui, căutând ajutor și mângâiere. La 1 mai 1920, din porunca autorităților, rămășițele sale au fost dezgropate și expuse privirii orășenilor, iar capela a fost dărâmată. De atunci nu se mai știe unde se află moaștele lui.

În 1999 Daniil a fost proslăvit ca sfânt cinstit local în Eparhia Krasnoiarsk și Enisseisk. În anul 2000 s-⁠a ridicat la Krasnoiarsk o biserică închinată lui, în 2008 au început slujbele într-⁠o biserică de casă cu hramul său în satul Beli Iar, iar în 2009 s-⁠a încheiat la Ačinsk zidirea unei capele cu numele lui. Este prăznuit la 15 aprilie, ziua trecerii sale la Domnul, și la 10 iunie, odată cu Soborul Sfinților din Siberia (pe stil vechi).