Sukias Alanul

Sfântul Sukias (Sukhii, numit înainte de botez Barakad) cel din Alania și cei șaisprezece tovarăși ai lui sunt mucenici din primele veacuri creștine, cinstiți mai ales în Armenia, Osetia și Georgia. Se pomenesc (stil vechi) la 15 aprilie. După tradiție, rugăciunile lor au ferit Armenia de dușmanii din afară. Povestea se bazează pe tradiția armeană și pe un pergament al mănăstirii Iviron de pe Athos din secolul al XI-⁠lea și are trăsături de legendă; izvoarele noastre nu dau o canonizare anume.

Povestea

Sukias a fost în fruntea a șaptesprezece alani de la curte, care au însoțit în Armenia pe regina Satenik (devenită model pentru Satana, eroina epopeii nartilor) la căsătoria cu regele Artașes I. Numele lor s-⁠au păstrat: Sukias (Barakad), Andrei, Anastasie, Talale, Teodorit, Ivhirion, Iordan, Condrat, Lucian, Mimnenos, Nerangios, Poliefct, Iacov, Foca, Domentian, Victor și Zosima. În Armenia au primit creștinismul de la ucenicii Sfântului Apostol Tadeu, în frunte cu Sfântul Voski (Hrisos), și au fost botezați în apele Iordanului. La botez cei botezați au văzut pe un munte pe Hristos stând în picioare și au ridicat acolo o cruce de lemn, numită „Crucea Bunei Vestiri”.

Ostași trimiși de regele Artașes și de regina Satenik au venit la Hrisos și au cerut să se întoarcă ucenicii lui. Hrisos a răspuns: „Din voia lor au ales ce le e de folos”. Pentru răspunsul îndrăzneț ostașii l-⁠au tăiat cu sabia pe Hrisos și pe patru ucenici ai lui; pe Sukias și ceata lui i-⁠au lăsat în viață, fiindcă era rudă și mâna dreaptă a regelui alanilor, tatăl reginei. Sukias și frații l-⁠au îngropat pe mucenici și s-⁠au întors în Armenia, așezându-⁠se pe muntele Sukav, în ținutul Bagrevand, numit apoi după ei. Foștii mari de la curte, schimbând armuri de aur cu veșmânt simplu, au dus o viață aspră, hrănindu-⁠se cu ierburi și apă de izvor, în rugăciune neîncetată, patruzeci și patru de ani, după mărturia scriitorului vechi Tațian (secolul al II-⁠lea). În vremea aceea regele Persiei, Sapor (Șapur), pustia Armenia. Fericitul Condrat, văzând suferințele țării, i-⁠a cerut lui Sukias să se roage pentru Armenia și pentru poporul ei; ei s-⁠au rugat: „Milostivește-⁠te, Doamne, de această țară, căci mare este mila Ta. Și deși s-⁠au afundat în păcate, Tu ești Domnul și Făcătorul tuturor făpturilor... Întoarce de la ei sabia mâniei Tale, Dumnezeule iubitor de oameni și fără de răutate.” Și prin rugăciunile lor regele persan a părăsit hotarele Armeniei și s-⁠a așezat pace.

Mucenicia

După o vreme regele alanilor, Datianos, aducându-⁠și aminte de curtenii lui aflați în Armenia, a poruncit supusului său Barlap să meargă și să-⁠i aducă înapoi cu cinste, iar dacă nu vor asculta, să-⁠i omoare. Barlap i-⁠a găsit în pădure, pe muntele Sukav, minunându-⁠se de înfățișarea lor, atât de puțin asemănătoare cu a unor mari de la curte. La porunca regelui, Sukias a răspuns: „Noi, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, Care este Făcătorul tuturor celor ce sunt, ne-⁠am omorât de bunăvoie și am lepădat toate cele trupești, și de aceea am murit pentru stăpânirile omenești, și așteptăm de la Domnul nostru Iisus Hristos, Cel nemuritor și nestricăcios, mutarea și slava veșnică cu sfinții Lui îngeri”. Statornicia lor a aprins mânia lui Barlap, care a poruncit să fie legați și arși; murind, sfinții cântau Psalmii lui David (20, 21, 22, 23). Arși de vii, au fost și tăiați cu sabia, iar rămășițele lor carbonizate au fost împrăștiate în jurul locului lor de viețuire. Aceasta s-⁠a petrecut, după pergamentul mănăstirii Iviron din secolul al XI-⁠lea, în anul 100, iar după „Istoria armenilor” a lui Movses Horenaț, în anul 92. Datianos n-⁠a îngăduit îngroparea; după tradiție, două sute treizeci de ani au rămas neîngropate și nestricate, iar în secolul al VI-⁠lea creștinii le-⁠au dus la Luscum și le-⁠au îngropat. Numele sfinților s-⁠au aflat zgâriate pe stânca muntelui Sukav. Sfântul sfințit mucenic Grigorie, luminătorul Armeniei (mort în 355, pomenit la 30 septembrie), a ridicat o biserică la locul muceniciei lui Sukias și al fraților și a întemeiat o mănăstire; mai târziu a țâșnit acolo un izvor făcător de minuni.