Mstislav cel Mare

Sfântul Binecredincios Mstislav cel Mare, numit la Botez Teodor, a fost mare cneaz al Kievului între 1125 și 1132 și cel mai mare fiu al lui Vladimir Monomahul. Ostaș neobosit și ctitor de biserici, a ținut laolaltă pământurile Rusiei în anii domniei sale. Biserica îl pomenește la 15 aprilie, ca pe un cârmuitor dreptcredincios care a iubit pacea și casa lui Dumnezeu.

Neamul și tinerețea

S-⁠a născut în 1076, după cele mai multe izvoare la Turov. Mama lui era Ghita, fiica lui Harold al II-⁠lea, ultimul rege anglo-⁠saxon al Angliei. După acest bunic, saga-⁠urile nordice îl numesc Harald. La Botez a primit numele Sfântului Teodor.

Avea doar doisprezece ani când bunicul său, marele cneaz Vsevolod al Kievului, l-⁠a trimis să cârmuiască Novgorodul, în 1088. Novgorodenii l-⁠au îndrăgit pe tânărul cneaz. După o scurtă vreme petrecută la Rostov, ei l-⁠au alungat pe cneazul David, care le fusese dat în locul lui, și au mers anume la Rostov ca să-⁠l aducă înapoi pe Mstislav, în 1095. În aceeași vreme s-⁠a căsătorit cu Hristina, fiica regelui Inge I al Suediei.

Războiul cu Oleg și împăcarea

În 1096 cneazul Oleg Sviatoslavici, văr al tatălui său și totodată nașul lui de Botez, a luat Muromul, unde a căzut Iziaslav, fratele lui Mstislav, apoi a pus stăpânire pe Rostov și Suzdal. Mstislav nu voia să se verse sânge nevinovat. I-⁠a propus lui Oleg pace și l-⁠a rugat să se mulțumească cu moștenirea lui, Riazanul. Oleg pornise însă deja cu oaste spre Novgorod.

Mstislav l-⁠a înfrânt și l-⁠a silit să se retragă la Murom, apoi i-⁠a oferit din nou pace, cerând doar eliberarea celor prinși. Oleg s-⁠a prefăcut că primește, iar Mstislav și-⁠a lăsat ostașii să plece acasă. În sâmbăta din prima săptămână a Postului Mare, ziua Sfântului Mare Mucenic Teodor Tiron, cneazul stătea la masă în Suzdal când a aflat că Oleg venise cu oaste pe râul Kliazma.

Într-⁠o singură zi și-⁠a strâns din nou oastea. Fratele său Viaceslav i-⁠a adus ajutor din sud, trimis de tatăl lor, iar oștile s-⁠au ciocnit pe râul Kolokșa. Oleg a fost înfrânt și a fugit la Riazan. Mstislav i-⁠a eliberat pe cei prinși, a ieșit din ținutul Muromului și a mijlocit apoi împăcarea lui Oleg cu marele cneaz Sviatopolk și cu Vladimir Monomahul. Pacea dintre cneji s-⁠a pecetluit la adunarea de la Liubeci, în 1097.

Tot din tinerețea lui, teologul german Rupert din Deutz, din veacul al XII-⁠lea, povestește că Mstislav a fost sfâșiat de un urs la vânătoare și adus acasă aproape mort. Mama sa, Ghita, s-⁠a rugat pentru el Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, iar potrivit acestei relatări sfântul i s-⁠a arătat cneazului și l-⁠a tămăduit. Mstislav a ridicat apoi lângă Novgorod o mănăstire cu hramul Sfântului Pantelimon, iar fiul său Iziaslav a primit la Botez numele Pantelimon.

Cneaz al Novgorodului

Novgorodenii țineau atât de mult la el încât, în 1102, când marele cneaz Sviatopolk a vrut să-⁠și pună propriul fiu în locul lui, i-⁠au răspuns că, dacă fiul lui are două capete, să li-⁠l trimită. Mstislav a rămas la Novgorod până în 1117.

A luptat alături de tatăl său împotriva cumanilor în 1107 și 1111 și a purtat războaie cu ciudii, adică estonii, în 1113 și 1116. După biruința din 1116 a lărgit cetatea Novgorodului și a ridicat o reședință mai încăpătoare pentru episcopul cetății. Din porunca lui, posadnicul Pavel a zidit atunci cetatea de piatră de la Ladoga, cu biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

La Gorodișce, lângă Novgorod, a zidit biserica Bunei Vestiri. Pentru ea a fost scrisă Evanghelia lui Mstislav, de mâna diacului Alexa Lazarevici, iar ferecătura ei scumpă a fost lucrată la Constantinopol. Cartea s-⁠a păstrat până astăzi.

În 1113 a pus temelia catedralei Sfântului Nicolae de pe Curtea lui Iaroslav din Novgorod, care stă și acum. După tradiție, a ridicat-⁠o în semn de mulțumire pentru vindecarea sa. Bolnav greu, cneazul l-⁠ar fi văzut pe Sfântul Nicolae cerându-⁠i să trimită la Kiev după o icoană rotundă a lui. Trimișii, opriți de furtună pe lacul Ilmen lângă insula Lipno, au aflat pe ape chiar icoana din vedenie, iar cneazul s-⁠a vindecat sărutând-⁠o. Pe locul aflării ei s-⁠a întemeiat mai târziu mănăstirea Sfântului Nicolae de la Lipno.

Marele cneaz al Kievului

În 1117 Vladimir Monomahul și-⁠a chemat fiul aproape de Kiev și i-⁠a dat Belgorodul, ca să-⁠l aibă ajutor la cârmuire. La Novgorod a rămas fiul cel mare al lui Mstislav, Vsevolod. În 1123 Mstislav s-⁠a împotrivit cneazului Iaroslav al Volîniei, propriul său ginere, care încerca să ia Kievul cu ajutorul oștilor polone și ungare.

La moartea lui Vladimir Monomahul, în 1125, Mstislav a urmat la tronul Kievului fără nicio împotrivire, iar frații lui i-⁠au recunoscut întâietatea. La începutul domniei a respins cumanii, pe care, după izvoare, i-⁠a alungat dincolo de Volga.

În 1127 cneazul Iaroslav al Cernigovului a fost alungat de nepotul său, Vsevolod Olgovici, care era ginerele lui Mstislav și chemase cumanii în ajutor. Mstislav se legase prin sărutarea crucii să-⁠l apere pe Iaroslav. Clerul și tot poporul l-⁠au rugat însă să nu verse sânge creștinesc, iar el a ascultat. Până la sfârșitul vieții a plâns pentru că își călcase jurământul.

Cnejii Poloțkului, care nu-⁠l sprijiniseră, au fost supuși după campaniile din 1127 și 1129, iar Mstislav i-⁠a trimis în exil la Constantinopol. A mai purtat lupte cu ciudii și cu lituanienii, nu toate încheiate cu izbândă.

La Kiev a zidit în 1128-1129 biserica și mănăstirea Sfântului Teodor, ocrotitorul său de la Botez, care au devenit locul de odihnă al urmașilor lui. După campania împotriva Lituaniei a pus temelia bisericii închinate icoanei Maicii Domnului Pirogoșcea, în Podol.

Trecerea la Domnul și familia

Mstislav a trecut la Domnul la Kiev, la 14 aprilie 1132, în Săptămâna Luminată, și a fost îngropat în biserica Sfântului Teodor pe care o zidise. Tronul l-⁠a lăsat fratelui său Iaropolk. Cronicarul scrie că după moartea lui pământul Rusiei s-⁠a sfâșiat, iar istoricii socotesc de obicei anul 1132 drept începutul împărțirii Rusiei Kievene în cnezate de sine stătătoare.

Numele de „cel Mare” nu apare în cronicile vechi. L-⁠a răspândit istoricul Vasili Tatișcev în veacul al XVIII-⁠lea, care îl descria ca judecător drept, ostaș viteaz și milostiv cu supușii săi.

Din căsătoria cu Hristina, care a murit în 1122, a avut mulți copii. Fiii săi Vsevolod, Iziaslav, Rostislav și Sviatopolk au fost cneji, iar Iziaslav și Rostislav au ajuns la rândul lor mari cneji ai Kievului. Fiicele s-⁠au măritat în case domnitoare din Norvegia, Danemarca, Bizanț și Rusia: Ingeborg a fost mama regelui Valdemar I al Danemarcei, iar Eupraxia a fost soția lui Alexie Comnenul, fiul împăratului Ioan al II-⁠lea.

După moartea Hristinei, Mstislav s-⁠a căsătorit cu Liubava, fiica posadnicului Dmitri Zavidici din Novgorod. Din această căsătorie s-⁠au născut, între alții, Vladimir și Eufrosina, care a devenit regină a Ungariei ca soție a lui Geza al II-⁠lea. Doi dintre fiii lui Mstislav, Vsevolod și Rostislav, sunt cinstiți și ei ca sfinți.

Cinstirea

Mstislav a fost cinstit încă din timpul vieții. Diacul care i-⁠a scris Evanghelia îl numea binecredincios și iubitor de Hristos, iar meșterul Naslav, care a lucrat ferecătura, a lăsat scris că Dumnezeu l-⁠a mângâiat în ostenelile lui prin rugăciunea bunului cneaz.

Viața lui pe scurt a intrat în Proloagele rusești la 15 aprilie, iar de acolo într-⁠un Prolog sârbesc de la sfârșitul veacului al XIII-⁠lea și într-⁠un sinaxar bulgăresc din 1340, unde pomenirea lui stă alături de cea a Sfintei Olga și a Sfinților Boris și Gleb. Este prăznuit la 15 aprilie și în Soborul sfinților din Novgorod, iar catedrala Sfântului Nicolae pe care a ctitorit-⁠o la Novgorod stă și astăzi.