Daniil Negrul

Sfântul Cuvios Daniil Negrul a fost zugrav de icoane la Moscova, învățătorul și tovarășul de nevoință al Cuviosului Andrei Rubliov. Se crede că s-⁠a născut în jurul anului 1350, dar data este foarte nesigură. Nu se știe nici locul nașterii, nici părinții lui. Nu se știe nici când l-⁠a întâlnit pe Cuviosul Andrei, căruia i-⁠a fost nu numai învățător în meșteșugul picturii, ci și părtaș de gând duhovnicesc și prieten. După părerea cercetătorilor, s-⁠a făcut monah la Mănăstirea Spaso-⁠Andronikov din Moscova sau la altă mănăstire a mitropoliei și s-⁠a deosebit prin asprimea vieții. Porecla Negrul este amintită întâia oară în Povestirea despre sfinții zugravi de icoane, de la sfârșitul veacului al XVII-⁠lea și începutul celui de-⁠al XVIII-⁠lea; în izvoarele mai vechi este numit doar Daniil. Opera celor doi cuvioși este atât de unitară, încât știința de azi socotește foarte grea despărțirea lucrărilor lor.

Mărturia Cuviosului Iosif

Cuviosul Iosif de la Volok scrie, după spusele bătrânului Spiridon, egumenul Mănăstirii Sfintei Treimi, că zugravii Andrei Rubliov și Daniil Negrul erau foarte virtuoși și râvnitori în post și în lucrarea monahală și de aceea s-⁠au învrednicit de harul dumnezeiesc. Plini de dragoste dumnezeiască, nu se îndeletniceau niciodată cu cele pământești, ci își ridicau mereu mintea și gândul spre lumina nematerială și dumnezeiască, iar ochiul trupesc îl îndreptau spre chipurile Stăpânului Hristos, ale Preacuratei Sale Maici și ale tuturor sfinților. În sărbătoarea Luminatei Învieri a lui Hristos, aveau înaintea lor sfintele icoane și priveau neabătut la ele, umplându-⁠se de bucurie dumnezeiască, și nu numai în această zi, ci și în celelalte zile când nu zugrăveau. Pentru aceasta, scrie Iosif, Stăpânul Hristos i-⁠a slăvit și în ceasul morții. Mai întâi a trecut Andrei, apoi s-⁠a îmbolnăvit și tovarășul lui de nevoință, Daniil. Pe patul morții l-⁠a văzut pe Andrei, adormit, în multă slavă, chemându-⁠l cu bucurie la fericirea veșnică.

Ultimii ani

Ultimele lor lucrări le-⁠au săvârșit la mănăstirea Cuviosului Serghie de Radonej. Acolo, după aflarea moaștelor lui, Daniil și Andrei Rubliov au zugrăvit, cu binecuvântarea Cuviosului Nicon, catedrala Sfintei Treimi. După sfârșitul lucrărilor, zugravii s-⁠au întors la Mănăstirea Andronikov, unde au mai trăit o vreme; la sfârșitul vieții au fost amândoi bătrâni ai mănăstirii. Au adormit în jurul anilor 1427-1430, la un interval de cel puțin patruzeci de zile. Au fost îngropați în morminte diferite, însă fără îndoială unul lângă altul, în cimitirul mănăstirii, la sud-⁠vest de catedrala Mântuitorului. În timp, mormintele au ajuns sub clopotnița ridicată la colțul de sud-⁠vest al bisericii. Potrivit Alfabetului sfinților ruși al monahului Iona de la mănăstirea de rit vechi Kerjenski, alcătuit la începutul veacului al XIX-⁠lea, mormintele lor mai existau în a doua jumătate a secolului al XVIII-⁠lea, până în 1797-1798. Reconstruirile din Mănăstirea Andronikov, de la sfârșitul acelui veac, nu au cruțat mormintele zugravilor; au fost nivelate și date uitării.

Cinstirea

Despre icoanele cuvioșilor Daniil și Andrei se spunea încă în veacurile al XVI-⁠lea și al XVII-⁠lea că toate sunt făcătoare de minuni. În Cartea Treptelor, alcătuită sub conducerea mitropolitului Macarie al Moscovei și a duhovnicului țarului, Atanasie, în 1560-1563, cuvioșii Andrei și Daniil sunt numiți meșteri insuflați de Dumnezeu. Nimeni nu s-⁠a îndoit de sfințenia lor. Se pomenesc la 19 iulie, în Soborul sfinților de la Radonej, și la 5 septembrie, în Soborul sfinților Moscovei.