Dasie de la Durostorum

Sfântul Mucenic Dasie a fost soldat roman la Durostorum (azi Silistra, în Bulgaria, pe Dunărea de Jos), în vremea persecuției lui Dioclețian. A fost decapitat la începutul secolului al IV-⁠lea pentru că a refuzat să ia parte la sărbătoarea păgână a Saturnaliilor, ca „rege” al ei. Izvoarele bulgare îl socotesc cel dintâi mucenic cunoscut de pe pământul de azi al Bulgariei, iar Biserica îl pomenește la 20 noiembrie.

Soldatul de la Durostorum

Dasie era soldat în legiunea a XI-⁠a Claudia, a cărei tabără de graniță se afla la Durostorum, în Moesia Inferioară. După izvoarele bulgare, era de neam trac și creștin. În legiune se aflau și alți creștini, care au murit mucenici în vremea persecuțiilor lui Dioclețian. Dasie este amintit ca primul dintre cei doisprezece martiri uciși la Durostorum în acea vreme.

În timpul sărbătorilor păgâne zgomotoase, Dasie se ținea deoparte și se plimba pe malul Dunării. Fiind un creștin statornic, el se afla într-⁠o armată în care, la început, mulți creștini slujiseră fără a fi tulburați, dar care, după decretul din anul 304, au fost puși să aleagă între lepădarea de credință și moarte.

Regele Saturnaliilor

Povestea muceniciei se păstrează într-⁠o Pătimire grecească, numită și Faptele lui Dasie, descoperită în anii 1890 de Franz Cumont într-⁠un manuscris din secolul al XI-⁠lea. Înainte de aceasta, sfântul era cunoscut doar din însemnări scurte în martirologii medievale. Cumont a datat textul în secolele V-⁠VI și a crezut că ar putea avea la bază o redactare latină mai veche, scrisă la câteva decenii după fapte. Alți cercetători, între care Pillinger, au pus la îndoială unele dintre concluziile lui. Textul îl înfățișează pe Dasie mărturisind simbolul de credință din 381, ceea ce arată că forma lui actuală nu e mai veche de sfârșitul secolului al IV-⁠lea.

O treime din pătimire descrie sărbătoarea păgână din garnizoană. Potrivit ei, în fiecare an un soldat era ales prin sorți ca „rege” al Saturnaliilor pentru treizeci de zile. Se îmbrăca în haine regale, i se îngăduiau toate dorințele, iar la sfârșit era jertfit pe altarul lui Saturn (Cronos), își tăia chiar el gâtul, după unele variante. Într-⁠un an, sorții au căzut pe Dasie, care era creștin. Pentru el era o dublă osândă, fiindcă ar fi petrecut o lună închinându-⁠se idolilor și apoi și-⁠ar fi pierdut viața ca jertfă adusă unui zeu păgân. A preferat să refuze rolul și să primească chinul și moartea.

Potrivit izvoarelor sârbe, Dasie a spus: „Dacă trebuie să mor, mai bine să mor ca creștin, pentru Hristos”.

Judecata și moartea

Pătimirea redă o judecată în care Dasie este întrebat de legatul Bassus. El nu cinstește nici cultul împăratului, iar situația presupune al patrulea edict al lui Dioclețian, din 304, care cerea soldaților să aducă jertfă împăratului. Dasie a mărturisit cu îndrăzneală credința în Iisus Hristos și a mustrat idolatria. A fost supus unor chinuri grele și apoi decapitat cu sabia de un anume Ioan Aniketos. Se consemnează chiar ziua și ora: vineri, 20 noiembrie, ceasul al patrulea.

Tradiția hagiografică dă pentru martiriu date puțin mai vechi, 292, 302 sau 303. Cumont a bănuit că relatarea despre uciderea lui de un anume Ioan, nume creștin, ar putea fi o eroare de traducere, textul inițial spunând poate că Ioan l-⁠a „îngropat”.

Obiceiul și discuția savanților

Ceea ce scrie pătimirea despre Saturnalii a stârnit multă discuție. Obiceiul sacrificiului regelui nu apare în nicio altă sursă, deși Saturnaliile sunt printre cele mai bine cunoscute sărbători romane. Se știe că împăratul Nero a jucat în tinerețe rolul de rege. Cumont se îndoia că jertfirea ar fi fost reală și credea mai degrabă că regele trebuia să aducă jertfă lui Saturn. Parmentier a considerat că povestea reflectă propaganda creștină a secolului al IV-⁠lea, care înfățișa obiceiurile păgâne ca odioase. Frazer, în „Creanga de aur”, a socotit relatarea exactă și a văzut în ea o rămășiță veche. Ivan Venedikov a văzut în același text un izvor timpuriu pentru cortegiul de Anul Nou al Kukerilor din folclorul bulgar.

Moaștele și cinstirea

Cinstirea sfântului a fost răspândită în secolele V-⁠VII. În martirologiul Ieronimian, scris în jurul anului 600, numele său apare în forme diferite și cu zile diferite, printre altele la 5 august, la 21 decembrie la Axiopolis (Cernavodă) și la 20 octombrie la Pozzuoli. Cea mai veche icoană cunoscută a lui se află în Menologhionul lui Vasile al II-⁠lea, de la sfârșitul secolului al X-⁠lea sau începutul celui de-⁠al XI-⁠lea, la ziua de 20 noiembrie.

După invazia avarilor în Moesia, moaștele au fost duse la Ancona, în Italia, potrivit unor surse. Izvoarele bulgare spun că au mers întâi la Constantinopol și au ajuns în Italia în vremea celei de-⁠a patra cruciade. Ele se păstrează într-⁠un sarcofag de marmură în Muzeul Diecezan de lângă catedrala din Ancona. Cu prilejul vizitei în Bulgaria din 2002, papa Ioan Paul al II-⁠lea a dăruit bisericii din Silistra osul brațului drept al sfântului, luat din moaștele de la Ancona, într-⁠o mică raclă de marmură făcută după asemănarea sarcofagului. Slujba sa a fost găsită într-⁠un codice din Paris. Biserica îl cinstește la 20 noiembrie.