David de la Valaam

Sfântul Cuvios Mucenic David de la Valaam a fost monah la Mănăstirea Valaam și a primit moartea mucenicească la 20 februarie 1578, împreună cu alți treizeci și trei de frați, uciși de suedezi. Se pomenesc la 5 martie, la 3 iunie, în Soborul sfinților din Karelia, și la 22 august, în Soborul sfinților de la Valaam. Au fost trecuți în rândul sfinților Bisericii Ruse, pentru cinstire în toată Biserica, la Soborul Arhieresc Jubiliar din august 2000.

În lunga ei istorie, Mănăstirea Valaam, aflată aproape de hotarul stăpânirilor Marelui Novgorod cu Suedia, a fost de mai multe ori jefuită de suedezi. Sub regele Gustav Vasa (1523-1560), în Suedia s-⁠a înfăptuit Reforma. Pe vremea fiului lui, Ioan al III-⁠lea, o ceată de ostași de curând convertiți la luteranism, care, după spusele Sfântului Ignatie Briancianinov, încă ardeau de dragoste fanatică pentru credința lor abia născută, urmărind pe karelii ortodocși, a trecut pe gheață de pe uscat pe insulă și a atacat mănăstirea. La 20 februarie 1578, optsprezece bătrâni fericiți și șaisprezece novici au fost uciși ca mucenici pentru tăria lor în credința ortodoxă. Numele lor, cu însemnarea uciși de nemți la Valaam, bătrâni și slugi, au fost trecute într-⁠un sinodic ajuns mai târziu la Mănăstirea Vasilievski: ieromonahul Tit, schimonahul Tihon, monahii Gelasie, Serghie, Varlaam, Sava, Conon, Silvestru, Ciprian, Pimen, Ioan, Samon, Iona, David, Cornilie, Nifon, Atanasie, Serapion, încă un Varlaam, novicii Atanasie, Antonie, Luca, Leonțiu, Toma, Dionisie, Filip, Ignatie, Vasile, Pahomie, încă un Vasile, Teofil, Ioan, Teodor și încă un Ioan. Atacurile suedezilor au continuat. La Valaam nu este piatră care să nu fi fost pecetluită cu sângele nevoitorilor.

În veacul al XIX-⁠lea, un monah de la Valaam, lângă pustia egumenului Nazarie, s-⁠a învrednicit de vedenia unor călugări necunoscuți. Mergeau în două rânduri dintr-⁠un crâng verde scăldat de soare și cântau, în vechiul glas al cântării slavone, rugăciunile de înmormântare. Aveau mâinile încrucișate pe piept, chipurile luminoase și ochii plini de o blândețe negrăită. Când șirul s-⁠a apropiat de monah, el a văzut că toți călugării erau stropiți cu sânge și acoperiți de răni. Acolo unde trecuseră, iarba nu era călcată. Au dispărut așa cum veniseră, în desiș, iar ecouri line ale cântării de înmormântare au rămas mult în aer. Cu binecuvântarea egumenului Damaschin, în ziua martiriului celor treizeci și patru de monahi, 20 februarie (4 martie după calendarul nou), se săvârșește în fiecare an la Valaam Sfânta Liturghie pentru odihna lor veșnică, urmată de o slujbă de pomenire de obște.