Desideriu din Pozzuoli

Sfântul Mucenic Desideriu din Pozzuoli a fost citeț, adică slujitor în rândul clerului, și a primit moartea mucenicească în jurul anului 305, în vremea prigoanei împăratului Diocletian (284-305), împreună cu episcopul Ianuarie, cu diaconii Procul, Sosiu și Faust, și cu Eutihie și Acuțiu.

Episcopul Ianuarie a fost prins și adus la judecata guvernatorului Campaniei, Timotei. Pentru că a mărturisit cu tărie credința creștină, a fost aruncat într-⁠un cuptor încins, dar a ieșit nevătămat, ca tinerii din Babilon. Apoi, din porunca lui Timotei, a fost întins pe un eșafod și bătut cu vergi de fier până i s-⁠au văzut oasele.

În mulțimea adunată se aflau diaconul Faust și citețul Desideriu, care plângeau văzând chinurile episcopului lor. Păgânii au înțeles că sunt creștini și i-⁠au aruncat în temnița din Pozzuoli, laolaltă cu episcopul. Acolo se aflau deja, pentru mărturisirea lui Hristos, diaconii Sosiu și Procul și doi mireni, Eutihie și Acuțiu.

A doua zi dimineața toți au fost scoși în circ ca să fie sfâșiați de fiare, dar fiarele nu s-⁠au atins de ei. Timotei a spus că toate minunile vin din vrăjitoria creștinilor, dar a orbit pe loc și a strigat după ajutor. Episcopul Ianuarie s-⁠a rugat pentru vindecarea lui, iar Timotei a văzut din nou. Însă orbirea sufletului nu l-⁠a părăsit, și a poruncit ca toți mucenicii să fie tăiați cu sabia în afara cetății.

Creștinii din orașele din jur au luat trupurile pentru îngropare, fiecare oraș câte unul, ca să aibă un mijlocitor înaintea lui Dumnezeu. Locuitorii Neapolelui au luat trupul episcopului Ianuarie și au strâns de pe pământ sângele lui închegat. Se spune că, atunci când vasul cu sânge a fost pus pe moaștele sfântului din biserica Neapolelui, sângele s-⁠a topit și a devenit cald, ca și cum tocmai ar fi fost vărsat. Din moaștele lui s-⁠au făcut multe minuni, iar la erupția Vezuviului lava s-⁠a oprit înainte de oraș când locuitorii s-⁠au rugat lui.

Sinaxarul îi pomenește pe toți la 4 mai (stil nou).