Maximian al Constantinopolului

Sfântul Maximian a fost arhiepiscop al Constantinopolului din 25 octombrie 431 până la adormirea sa, la 12 aprilie 434, ales după depunerea lui Nestorie la Sinodul al III-⁠lea Ecumenic de la Efes. Biserica îl pomenește ca pe un păstor pașnic, care a lucrat pentru împăcarea Bisericilor răsăritene.

S-⁠a născut la Roma, din părinți bogați și cucernici, cum spune tradiția târzie, și ar fi fost din tinerețe ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur. Până în 431 a trăit în mediul monahal din Constantinopol, ducând o viață aspră, și a primit preoția de la Sisinie. Istoricul Socrate Scolasticul, contemporanul lui, arată că a căpătat faima de om bun prin grija pentru îngroparea celor morți: din banii lui a făcut morminte pentru creștini ale căror rămășițe aveau nevoie de îngropare cuvenită; îl înfățișează însă ca pe un om fără prea multă pricepere la vorbire, iubitor de liniște, nu de dispute publice. Se presupune că el era preotul constantinopolitan care, împreună cu monahul Dalmatie, a adus la Efes în vara lui 431 o cerere împotriva lui Nestorie, dar identificarea rămâne nesigură.

Sinodul de la Efes lăsase Bisericile din Constantinopol în mare tulburare: mulți dintre cetățeni țineau cu Nestorie, iar clerul, într-⁠un glas, l-⁠a anatemizat. Când depunerea nu a mai putut fi tăgăduită, tulburarea a durat prin alegerea urmașului; după patru luni, alegerea a căzut pe Maximian, din votul unanim al clerului, al împăratului și al poporului. Papa Celestin i-⁠a scris în cuvinte de laudă. Maximian a trimis, după obicei, scrisoarea sinodală către episcopii cei mai însemnați; episcopii Răsăritului, între ei Elladie al Tarsului, au refuzat la început să-⁠l pomenească, iar Maximian i-⁠a depus pe Elladie al Tarsului, Eutheriu al Tianei, Imeriu al Nicomidiei și Dorotei al Marcianopolei. Papa Sixt al III-⁠lea i-⁠a scris de mai multe ori să-⁠și lărgească dragostea față de toți cei pe care i-⁠ar fi putut recâștiga. Maximian a lucrat fără preget; deși era în deplină armonie cu Sfântul Chiril, l-⁠a rugat stăruitor să renunțe la anatemele sale, care păreau o piedică de netrecut. A scris și secretarului împăratului, Aristolau, și arhidiaconului său Epifanie. Când armonia s-⁠a restabilit, în 433, Ioan al Antiohiei și ceilalți episcopi răsăriteni i-⁠au scris o epistolă de comuniune, aprobând alegerea lui și depunerea lui Nestorie, iar Chiril i-⁠a scris atribuind rodul binecuvântat puterii rugăciunilor lui.

Maximian a murit în Joia Mare, 12 aprilie 434. Din scrisorile lui se păstrează doar cea către Sfântul Chiril. În istoria artei, mozaicul din San Vitale cu Iustinian nu îl înfățișează pe el, ci pe un episcop omonim, Maximian al Ravennei. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 21 aprilie (până în veacul al XII-⁠lea, la 20 noiembrie).