Ianuarie

Sfântul Sfințit Mucenic Ianuarie (în italiană Gennaro) a fost episcop al Beneventului și a primit cununa muceniciei în persecuția lui Dioclețian, la începutul secolului al IV-⁠lea, în jurul anului 305. Este ocrotitorul orașului Napoli. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 21 aprilie, împreună cu însoțitorii săi, iar Biserica Romano-⁠Catolică la 19 septembrie.

Izvoarele

Despre viața lui se știu puține lucruri sigure, iar scrieri din vremea lui nu s-⁠au păstrat. Cea mai veche mențiune este o scrisoare a lui Uranius, episcopul Nolei, din anul 432, despre moartea Sfântului Paulin de Nola, petrecută în 431. Scrisoarea spune că cu trei zile înainte de moarte, Paulin a văzut pe Ianuarie și pe Sfântul Martin de Tours, iar despre Ianuarie spune doar că este „episcop și mucenic, o podoabă a Bisericii din Napoli". Cunoaștem restul din relatări mai târzii: Faptele din Bologna (nu mai vechi de secolul al VI-⁠lea) și Faptele de la Vatican (secolul al IX-⁠lea), precum și din legende populare.

Mucenicia

După aceste izvoare, Ianuarie s-⁠a născut la Benevento, într-⁠o familie bogată. A ajuns episcop și, în vremea prigoanei lui Dioclețian, a ascuns pe creștinii urmăriți. Mergând să vadă în temniță pe diaconul Sossius din Misenum, a fost arestat și el. Potrivit Sinaxarului, a fost judecat de guvernatorul Campaniei, care l-⁠a aruncat într-⁠un cuptor aprins, din care a ieșit nevătămat, ca tinerii din Babilon. Apoi a fost bătut cu vergi de fier. Diaconul Faust și citețul Desiderie, care plângeau la vederea chinurilor, au fost și ei aruncați în temniță la Pozzuoli, unde se aflau deja diaconii Sossius și Proculus și mirenii Eutichie și Acuțiu.

A doua zi, toți au fost scoși în circ ca să fie sfâșiați de fiare, dar fiarele nu s-⁠au atins de ei. Guvernatorul a spus că minunile sunt vrăjitorie și a orbit îndată. Ianuarie s-⁠a rugat pentru el și acesta și-⁠a recăpătat vederea, dar tot nu s-⁠a pocăit. Cu toții au fost tăiați cu sabia în afara cetății, lângă Pozzuoli, în jurul anului 305.

Moaștele și sângele

Potrivit unei vieți vechi, moaștele au fost duse de episcopul Sever al Napoli în catacombele de lângă oraș. La începutul secolului al IX-⁠lea, trupul a fost mutat la Benevento, iar capul a rămas la Napoli. Mai târziu trupul a ajuns la mănăstirea Montevergine, unde a fost aflat din nou în 1480. În 1497 a fost adus la Napoli, într-⁠o criptă bogat împodobită sub catedrală.

La Napoli se păstrează, în două fiole, sânge uscat despre care tradiția spune că a fost adunat de o femeie după mucenicie. De trei ori pe an, la 19 septembrie, la 16 decembrie și în sâmbăta dinaintea primei duminici din mai, mulțimi se adună la catedrală să vadă cum sângele se lichefiază. Prima dată sigură când s-⁠a lichefiat este 1389; o cronică din 1382 nu pomenește nici relicva, nici minunea. Napolitanii l-⁠au chemat în ajutor împotriva erupțiilor Vezuviului, în 1631 mai ales, când lava s-⁠a oprit.