Deusdedit de Canterbury

Sfântul Ierarh Deusdedit de Canterbury a fost cel dintâi arhiepiscop al Canterbury-⁠ului născut în Anglia, urmaș al lui Honoriu. A adormit în iulie 664, probabil de ciumă.

Era saxon din Wessex; după o tradiție de după cucerirea normandă, numele lui de naștere era Frithona, poate o formă a lui Frithuwine. Numele Deusdedit, în latină „Dumnezeu a dat”, îl adoptase, ca mulți episcopi saxoni, după un papă recent; istoricul Richard Sharpe socotește că l-⁠a primit la sfințirea ca arhiepiscop. A fost ales după un interregn de optsprezece luni, printr-⁠o înțelegere între Eorcenberht de Kent și Cenwalh de Wessex, și a fost sfințit de Ithamar de Rochester la 12 sau 26 martie 655, ca al șaselea arhiepiscop de la sosirea misionarilor lui Grigorie cel Mare.

Păstorirea lui a durat peste nouă ani, într-⁠o vreme în care scaunul Canterbury-⁠ului era puțin cunoscut; autoritatea lui nu a depășit regatul Kentului. A sfințit un singur episcop, pe Damian, urmașul lui Ithamar la Rochester. A întemeiat o mănăstire de maici pe insula Thanet și a ajutat în 657 la întemeierea mănăstirii Medeshamstede, azi Peterborough. Nu pare să fi fost la sinodul din Whitby din 664, poate din pricina ciumei. Potrivit lui Beda, a murit la 14 iulie al aceluiași an, în vreme ce o eclipsă era urmată de ciumă; data exactă e însă discutată.

După adormire a fost socotit sfânt. Când moaștele i-⁠au fost mutate din locul inițial, în 1091, monahul Goscelin i-⁠a scris viața. Este pomenit la 14 iulie de Bisericile ortodoxă, romano-⁠catolică și anglicană, ca sfânt al Bisericii nedespărțite, după calendarul pe stil nou.