Emanuil, Anezina, Gheorghe și Maria

Emanuil, Anezina și copiii lor Gheorghe și Maria au fost o familie de crescători din Melisurghio, în Chisamos, în Creta, care trăiau în taină ca creștini sub nume musulmane și au fost decapitați la Hania pentru credința lor, în 1681. Sunt cinstiți ca noi mucenici, local, și se pomenesc la 14 iulie. Nu au o canonizare cunoscută.

Sub numele turcești de Ibrahim, Fatme, Mustafa și Hatice, aveau patruzeci, treizeci și opt, optsprezece și, respectiv, șaisprezece ani. Cu opt ani înainte, părinții se prezentaseră la judecătorul din Chisamos și declaraseră că vor să se facă musulmani, ei și copiii lor. Se înscriseseră ca musulmani și toți patru trăiau așa în ochii lumii. Munceau liniștit pe câmp. Dar în taină rămăseseră creștini.

Într-⁠o zi, un vecin, Moura Aga, i-⁠a văzut cum își fac semnul Crucii înainte de a mânca, în satul Plachalona din Chisamos. Cu alți trei martori i-⁠a pândit și i-⁠a văzut făcând semnul Crucii și când se pregăteau de culcare, pe arie. I-⁠au denunțat la judecătorul din Hania, Ismail Haki Hafiz Ali Oglu. Au fost aduși în lanțuri grele și întrebați. Au răspuns: „Ne-⁠am născut creștini și vom muri creștini”. Au mărturisit că devenise turci doar cu trupul, nu cu sufletul, și că nu voiau să tăgăduiască pe Hristos.

Judecătorul i-⁠a osândit la moarte prin tăierea capului, pe latura de răsărit a fortăreței din Hania. Chiar după pronunțarea hotărârii au fost aduși din nou, pentru a li se oferi viața dacă se întorc la islam. Au refuzat din nou. Trupurile au fost aruncate în afara cetății și mâncate de câini și de corbi. Singura urmă păstrată despre ei este hotărârea judecătorească, scrisă la 27 din luna Jumada al-⁠Akhir a anului 1092 al Hegirei, adică în 1681, nu în 1861, cum se dă uneori în traduceri.