Vincențiu Madelgar

Cuviosul Vincențiu Madelgar a fost un monah benedictin din Belgia de azi, ctitor al mănăstirilor Hautmont și Soignies, mort la 14 iulie 677 la Soignies. Este pomenit la 14 iulie (după unele izvoare, la 20 septembrie).

Izvoarele belgiene spun că s-⁠a născut în jurul anului 607 sau 615, la Strépy, dintr-⁠un neam ales, după tradiție din sânge regesc merovingian. Tânărul nobil s-⁠a căsătorit în jurul anului 635 cu fericita Valtrude (Waltrude), fiica lui Walbert al IV-⁠lea, rudă a casei regale france, și a Sfintei Bertilia. Au trăit împreună o viață de cucernicie și de fapte bune și au avut patru copii, doi fii și două fiice, toți socotiți sfinți: Landeric, Madelberta, Aldetruda și Dentelin. Curând după căsătorie, Madelgar a fost trimis de regele Dagobert I în Irlanda, de unde se spune că s-⁠a întors cu mulți misionari. Că ar fi irlandez de neam, cum au susținut unii scriitori irlandezi, a fost combătut de Jean Mabillon și de bollandiști; majoritatea socotește că era din Hainaut. Era prieten cu Sfântul Ghislain și cu Sfântul Amand.

Madelgar a întemeiat două mănăstiri: mai întâi, în jurul anului 642, pe cea de la Hautmont, în Hainaut francez. După Viața lui din veacul al XI-⁠lea, într-⁠un vis un înger i-⁠a poruncit să ridice o biserică în cinstea Sfântului Petru și a însemnat dimensiunile trăgând după el o trestie ca un plug. A doua zi, Madelgar a găsit planul bisericii trasat pe pământ. Aceasta a fost începutul mănăstirii de la Soignies, în Hainaut belgian, unde era guvernator local. În jurul anului 656, după ce al patrulea copil, Dentelin, a murit la numai șapte ani, soții au hotărât să se despartă și să meargă la mănăstiri diferite. Valtrude s-⁠a retras la Mons, iar Madelgar a mers la mănăstirea lui din Hautmont, unde a devenit monah benedictin și a luat numele Vincențiu. A fost îmbrăcat în haina monahală de episcopul Aubert al Cambrai-⁠ului. Viața lui cucernică și faima lui de povățuitor duhovnicesc au atras mulți dintre foștii lui prieteni la mănăstire, care s-⁠au pus sub îndrumarea lui duhovnicească. Căutând o singurătate mai mare, s-⁠a mutat în jurul anului 670 cu câțiva monahi la a doua mănăstire, Soignies, unde a ajuns egumen. Puțin înainte de moarte a încredințat mănăstirea fiului său, episcopul Landeric al Metzului. A murit la 14 iulie, cel mai probabil în anul 677, la Soignies. În veacul al XI-⁠lea, la câteva veacuri după moartea lui, s-⁠a scris o viață a lui. Fiica lui Valtrude, soția lui, și cei patru copii sunt și ei cinstiți ca sfinți.