Elios din Egipt

Sfântul Cuvios Elios din Egipt a trăit în veacul al IV-⁠lea ca nevoitor în pustia Egiptului. Încă din copilărie a fost dat la o mănăstire și crescut în cucernicie, înfrânare și curăție.

Ajuns la bărbăție, s-⁠a retras în pustia egipteană, unde prin nevoință necurmată a ajuns la o înaltă desăvârșire duhovnicească: avea darul vederii dinainte și cunoștea toate gândurile și starea sufletească a monahilor care vorbeau cu el. Credința mare, simplitatea sufletului și smerenia adâncă i-⁠au îngăduit să poruncească fiarelor sălbatice. Odată, ducând spre o mănăstire din pustie o povară grea, și foarte obosit, după ce s-⁠a rugat a chemat un măgar sălbatic și i-⁠a pus povara în spinare; măgarul a dus-⁠o ascultător până la loc și a fost lăsat să se întoarcă în pustie. Altă dată, trebuind să treacă un râu și neavând barcă, a chemat din apă un crocodil, s-⁠a urcat pe spatele lui și a trecut cu bine pe celălalt mal.

Unul dintre novicii mănăstirii pe care a vizitat-⁠o Elios l-⁠a rugat să-⁠l ia cu el în adâncul pustiei. Cuviosul l-⁠a înștiințat de marile osteneli, nevoințe și ispite care vin neapărat peste toți pustnicii, dar, pentru că novicele stăruia, l-⁠a luat. În prima noapte, speriat de vedenii cumplite, novicele a alergat tremurând în peștera cuviosului. Acesta l-⁠a mângâiat, l-⁠a liniștit și l-⁠a dus înapoi. Închizând peștera cu semnul Crucii, i-⁠a spus că nu trebuie să se teamă, căci spaimele nu se vor mai repeta.

Crezând cuvântul sfântului, novicele a hotărât să rămână în singurătate și mai târziu a ajuns la o asemenea desăvârșire încât, ca și dascălul său Elios, își primea hrana de la înger la vremea cuvenită.

La adâncă bătrânețe cuviosul Elios s-⁠a mutat cu pace în lăcașurile cerești.

Sinaxarul îl pomenește la 27 iulie (stil nou).