Nicodim Aghioritul

Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul (Nicodim Sfântul Munte) a fost monah atonit, mistic, teolog și mare editor al scrierilor Sfinților Părinți, a cărui lucrare a însuflețit din nou rugăciunea isihastă și lectura patristică în lumea ortodoxă. S-⁠a născut în 1749 pe insula Naxos și a adormit în 1809 pe Muntele Athos. Se pomenește la 14 iulie.

Copilăria și învățătura

S-⁠a născut în 1749, în Naxos, din părinți cu bună cuviință, Antoniu și Anastasia Calivurtzis. La Sfântul Botez a primit numele Nicolae. Din copilărie a primit de la părinți o creștere creștinească. A urmat școala Sfântului Gheorghe din Naxos, unde l-⁠a avut dascăl pe arhimandritul Hrisant, fratele Sfântului Cosma Etolianul, apoi a plecat la studii mai înalte la Smirna, unde a învățat cinci ani la Școala Evanghelică. A învățat teologia, limba greacă veche, latina, franceza și italiana, iar după mărturia unor izvoare, ar fi avut și știință de filosofie și alte științe. Mai târziu cercetătorii au arătat prudență în privința cunoașterii limbilor străine pe care i-⁠au atribuit-⁠o biografii. Strâmtorările la care erau supuși creștinii de către turci au întrerupt școala, și în 1770 s-⁠a întors la Naxos, unde a ajuns secretarul mitropolitului Antim.

Numele de Aghioritul, susține cercetarea mai nouă, trebuie socotit mai degrabă o poreclă lumească, nu un nume venit dintr-⁠o mănăstire în care ar fi nevoit; numele adevărat al familiei era Calivurtzis.

Calea monahală

Peste câțiva ani a făcut cunoștință cu Macarie al Corintului, începând o prietenie de o viață. Atunci s-⁠a hotărât să îmbrățișeze viața călugărească, după pilda a trei monahi pe care îi cunoscuse, Grigorie, Nifon și Arsenie. Veniți din Athos, ei l-⁠au îndemnat să meargă acolo. A sosit în 1775, la 26 de ani, și a fost tuns monah la mănăstirea Dionisiu, primind numele Nicodim, după obiceiul celor care se leapădă de lume. A fost deprins cu isihia, calea rugăciunii cu liniștire lăuntrică, respirație ținută și rostirea Rugăciunii lui Iisus. S-⁠a alăturat monahilor numiți colivazi, care urmăreau reînvierea rânduielilor ortodoxe vechi și a lecturii patristice, alături de Sfântul Macarie Notaras și Sfântul Atanasie Parios, și și-⁠a petrecut restul vieții traducând și tipărind asemenea lucrări. A primit și Marea Schimă, cea mai înaltă treaptă monahală.

La doi ani după sosire, din însărcinarea mitropolitului Macarie, a început pregătirea pentru tipar a unui manuscris de texte duhovnicești, Filocalia, alcătuită din manuscrise aflate în 1777 la mănăstirea Vatopedu. Lucrarea a apărut la Veneția în 1782. Îndată după aceea a îngrijit editarea Evergetinosului, culegere clasică de învățături duhovnicești, și a cărții despre Sfânta Împărtășanie neîncetată (ambele cu mitropolitul Macarie, Veneția, 1783). Așa a început lucrarea lui de scriitor și teolog.

Din Dionisiu a trecut la un bătrân colivad, Arsenie al Peloponesului, la mănăstirea Pantocrator, unde s-⁠a dăruit rugăciunii, studiului Sfintei Scripturi și al scrierilor Părinților. Un timp a stat cu bătrânul pe insula Schiropula, unde, la cererea vărului său Ieroteu, episcop de Evripos, a scris îndrumarul despre paza celor cinci simțuri, a închipuirii, a minții și a inimii, numit și Manualul de sfaturi, lucrare care influențează până azi spiritualitatea greacă. În 1783, întors în Athos, a primit schima și s-⁠a închis în singurătate, unde a stat șase ani; a ieșit când mitropolitul Macarie, venit din nou în Athos, i-⁠a încredințat îngrijirea scrierilor Sfântului Simeon Noul Teolog. De atunci, până la moarte, s-⁠a dedicat muncii literare și teologice.

Lucrările

Cea mai cunoscută este Filocalia, dar nu singura: împreună cu ieromonahul Agapie a alcătuit Pidalionul (Cârma), culegerea canoanelor Bisericii cu tâlcuirile lor. A scris Învățătura despre spovedanie, Evergetinosul, Noul Martirologiu (1799), Noul Eclogion (1803), Sinaxarul celor douăsprezece luni (1805-1807, tipărit la Veneția în 1819), Cununa Preacuratei (62 de canoane către Maica Domnului strânse din manuscrise atonite), Noua Scară, tâlcuirea celor 75 de cântări treptate din Octoih, tâlcuirea canonului Paștilor, Eortodromionul și tâlcuiri la canoanele dumnezeiești ale sinoadelor ecumenice. A compus și imnografie: canonul închinat icoanei Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare, slujba Cuvioșilor Părinți care au strălucit în Athos, acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Nu a fost străin de scriitorii spirituali apuseni: a publicat în versiune refăcută Exercițiile spirituale ale lui Ignațiu de Loyola și Lupta nevăzută a lui Lorenzo Scupoli, tâlcuită apoi în rusește de Sfântul Teofan Zăvorâtul sub numele Războiul nevăzut.

Adormirea și cinstirea

A adormit în 1809 (după calendarul vechi la 1 iulie, adică 14 iulie; unele izvoare dau 1808) și a fost îngropat în chilia Skourtaioi din Karyes. A fost canonizat la 31 mai 1955 de Patriarhul Ecumenic Atenagora. Capul sfântului se păstrează la Athos, la mănăstirea Sfântul Nicodim, metoh al mănăstirii Simonopetra, iar restul moaștelor la mănăstirea Sfântul Nicodim din Goumenissa. În aprilie 2010, doi făcători de rele au furat două din cele trei părticele ale capului; după câteva zile, hoțul a înapoiat singur moaștea și s-⁠a predat poliției, pentru că îl văzuse de patru ori în vis pe Sfântul Nicodim.