Dimitrie Milovidov

Sfântul Sfințit Mucenic Dimitrie Milovidov, preot (1879-1937), s-⁠a născut la 14 octombrie 1879 în satul Troițkie Borki, ținutul Luhoviți, gubernia Riazan, în familia preotului Vasili Milovidov. A primit cununa muceniciei prin împușcare la 20 august 1937. Este pomenit la 20 august, la 29 mai, în Soborul noilor mucenici de la Butovo, la 23 iunie, în Soborul sfinților din Riazan, și la 5 septembrie, în Soborul sfinților Moscovei.

În 1903 a absolvit seminarul din Riazan și curând s-⁠a căsătorit cu Antonina, fiica preotului Alexie Hitrov, care slujea în satul Kneajevo, lângă Egorievsk. Au avut nouă copii: patru au murit în pruncie, iar doi fii au fost uciși în Marele Război pentru Apărarea Patriei. În 1911, după hirotonia ca preot, a fost rânduit la biserica Sfintei Treimi din satul Troițkie Borki, unde a slujit până la moartea mucenicească, în 1937. Biserica era plină în toate duminicile, iar la praznice veneau oameni din satele cele mai depărtate. Părintele Dimitrie slujea cu mare luare-⁠aminte, iar slujbele erau foarte solemne. În biserică și în altar avea ordine desăvârșită. Despre altar spunea că este bucățica noastră de rai.

Păstorul

În relațiile cu poporul era simplu și explica limpede ce se citise din Evanghelie. La spovedanie era pentru fiecare un tată iubitor, care trăia nevoile și necazurile fiecăruia ca pe ale lui. Se întâmpla să rămână în biserică și să plângă în genunchi înaintea altarului. Plecând dis-⁠de-⁠dimineață la biserică, după slujbă mergea să împlinească rânduieli și rareori izbuteau cei de acasă să-⁠l înduplece să treacă pe la ei la masă; venea acasă târziu, seara. Slujea și împlinea rânduieli chiar și când era bolnav. La praznicele mari, când se aduna în biserică mult popor, dădea adăpost în casa lui celor rămași fără loc de odihnă, iar săracilor nu le-⁠a refuzat niciodată milostenia. Învăța pe copii Legea lui Dumnezeu, iar pe cei înzestrați muzical, cântarea bisericească. Domnul l-⁠a mai înzestrat cu daruri de tămăduitor: aduna ierburi și trata bolnavii cu leacuri făcute din ele.

Prigoana

Prima oară a fost arestat în 1930, învinuit că nu și-⁠a îndeplinit îndatoririle către stat, și osândit la opt ani de lagăr, deși după lege putea să primească cel mult doi ani. A fost trimis în ținutul Krasnoiarsk, dar autoritățile și-⁠au dat seama de nelegiuirea condamnării și în 1933 a fost eliberat și s-⁠a întors în satul lui, unde a slujit iar la Troițkie Borki. Până atunci, situația satului se schimbase: oamenii, înfricoșați de amenințări, se temeau să vină la biserică, și la slujbe se rugau uneori doar câțiva, iar alteori nimeni, dar părintele Dimitrie slujea oricum, spunând că aceasta este casa lui, că e preot și trebuie să slujească și să se roage. Biserica nu era încălzită, dar el, îmbrăcat gros, slujea și iarna, în orice vreme. Cu timpul, locuitorii satului, văzându-⁠l pe stradă, ocoleau calea lui, iar unii își arătau deschis disprețul. Reprezentanții puterii locale veneau tot mai des la preot acasă și îi cereau stăruitor să renunțe la slujire și să plece, dar el a refuzat. Uneori era chemat la NKVD, unde, prin amenințări, i se cerea să înceteze slujirea. Întors acasă, povestea celor apropiați: era cam înfricoșător când începeau să strige și încercau să-⁠l silească, iar el se silea să nu-⁠i asculte, cerând ajutor de la Dumnezeu și de la Regina Cerului.

A doua oară a fost arestat la 8 august 1937 și închis la Riazan, unde a început imediat să fie cercetat, cerându-⁠i-⁠se să recunoască învinuirile de activitate contrarevoluționară și de stări teroriste. Părintele Dimitrie nu s-⁠a recunoscut vinovat și a respins categoric toate învinuirile. La 19 august 1937 troica NKVD l-⁠a osândit la moarte. A fost împușcat la 20 august 1937 și îngropat într-⁠un mormânt necunoscut.