Teodora de la Sihla

Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (născută în jurul lui 1650 la Vânători-⁠Neamț, moartă la începutul secolului al XVIII-⁠lea) a fost o pustnică din Munții Neamțului, numită „Floarea duhovnicească a Moldovei”. A fost canonizată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992, cu pomenirea la 7 august.

Neamul și călugăria

S-⁠a născut în vremea domniei lui Vasile Lupu și a mitropolitului cărturar Varlaam Moțoc, fiica armașului cetății Neamț, Ștefan Joldea, boier cu rang de comis. A fost măritată împotriva voinței ei. Neavând copii, soții au hotărât împreună să se călugărească: el s-⁠a retras la mănăstirea Poiana Mărului, cu numele Elefterie, iar ea, la vârsta de aproape treizeci de ani, la Vărzărești.

Pustia Sihlei

Năvălirile străine au silit-⁠o să se retragă în Munții Buzăului (se pare că a trecut și pe la schitul rupestru Fundătura), unde a viețuit aproape un deceniu; numele ei este pomenit într-⁠un pomelnic săpat în piatră pe altarul schitului rupestru din Munții Buzăului, de la Agatonul Nou. De acolo a mers mai întâi la mănăstirea Neamț, de unde a fost îndrumată spre Munții Neamțului, la schitul Sihăstria, înființat de curând, în 1655. Cu îndrumarea starețului de acolo și cu binecuvântarea egumenului schitului, a urcat în munți ca să se nevoiască în pustia Sihlei. Cuvântul „sihlă” înseamnă pădure deasă de copaci tineri, hățiș. Peste mai bine de un veac, Calistrat Hogaș a descris astfel locul pustnicilor: dacă Sihla nu trece peste hotarele firești ale închipuirii, are cel puțin însușirea de a atinge aproape culmea asprimii, singurătății și sălbăticiei.

La început Teodora a locuit într-⁠o chilie aflată sub stâncile Sihlei, lăsată ei de un sihastru bătrân. Tradiția orală spune că, în vremea altor năvăliri străine, călugărițe refugiate au ajuns și la chilia cuvioasei, care le-⁠a dat locul și s-⁠a mutat într-⁠o peșteră, unde era și mai greu de ajuns. Acolo ar fi petrecut cea mai mare parte a vremii.

După moarte

După moartea ei, trupul a rămas în peștera în care își petrecuse cea mai mare parte a sihăstriei. Știrea vieții și morții ei ar fi ajuns și la soțul ei, călugărit cu numele Elefterie, care a plecat de la Poiana Mărului și și-⁠a petrecut ultimul deceniu de viață la Sihăstria, aproape de locul de odihnă al soției. Pe la 1725 s-⁠a întemeiat schitul Sihla în amintirea ei. A rămas îngropată acolo până în jurul anilor 1828-1834, când, în vremea ocupației ruse a Principatelor Române, a fost dusă la Lavra Peșterilor din Kiev. Fișa noastră dă nașterea în 1650 și moartea în 1700, iar izvorul românesc spune doar că a murit la începutul secolului al XVIII-⁠lea. La 20 iunie 1992 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a proclamat canonizarea ei și a rânduit ziua de prăznuire la 7 august.