Narcis al Ierusalimului

Sfântul Ierarh Narcis a fost episcop al Ierusalimului în veacul al II-⁠lea și în începutul celui de-⁠al III-⁠lea, păstor în vârstă foarte înaintată, cinstit în Răsărit și în Apus. Istoricul Eusebiu de Cezareea, de la care avem aproape toate știrile despre el, îl laudă pentru virtutea lui și îi atribuie o minune cu apă prefăcută în untdelemn. Biserica Ortodoxă îl pomenește la 7 august, iar cea Catolică la 29 octombrie.

Păstorirea Era de neam grec. După tradiție s-⁠a născut în anul 99 și avea cel puțin optzeci de ani când a ajuns al treizecilea episcop al Ierusalimului, în orașul numit atunci Aelia Capitolina, zidit de romani pe ruinele celui vechi. Cu aceasta se leagă o hotărâre însemnată: în jurul anului 195 a luat parte la sinodul de la Cezareea Palestinei, condus de episcopul Teofil, unde s-⁠a hotărât ca Paștile să fie prăznuit totdeauna duminica, iar nu în ziua Paștilor evreiești. Hotărârea, primită deja de Roma și Alexandria, a ajuns curând obștească în toată Biserica.

După povestirea lui Eusebiu, într-⁠o noapte de Paști, când a lipsit untdelemnul pentru candelele bisericii, Narcis a poruncit să se aducă apă din fântână, a rostit o rugăciune și a prefăcut-⁠o în untdelemn. Se spune că a făcut și alte minuni.

Învinuirea și retragerea Câțiva credincioși de seamă l-⁠au învinuit, sub jurământ, de nelegiuiri grave. Eusebiu a ținut că învinuirile au fost clevetire, întărită de mărturii mincinoase ale potrivnicilor. Narcis a iertat pe cei care l-⁠au pârât, dar a părăsit Ierusalimul și a petrecut câțiva ani în singurătate, în pustie, în vreme ce trei episcopi au păstorit pe rând scaunul.

Când păstorii care i-⁠au urmat nu s-⁠au arătat în stare, poporul și clerul l-⁠au rugat într-⁠un glas să se întoarcă. El a primit, dar fiind foarte bătrân, i-⁠a rânduit ajutor pe Alexandru, viitorul episcop al Ierusalimului, la care a lăsat mare parte din osteneli. A continuat să slujească turma și alte biserici cu rugăciunea lui și cu îndemnul la unitate și pace.

Adormirea A murit în pace, la o vârstă foarte înaintată: tradiția sârbă spune că a adormit rugându-⁠se în genunchi, în al o sută șaptesprezecelea an de viață, alte izvoare vorbesc de o sută douăzeci de ani. Moartea lui este datată în jur de 216. Este un sfânt canonizat înainte de Marea Schismă, de aceea este cinstit și de ortodocși, și de catolici. În epoca bizantină nu se cunoaște însă o cinstire populară largă a lui în Răsărit.