Pimen Belolikov

Sfântul Ierarh Mucenic Pimen (în lume Petru Zaharovici Belolikov) a fost episcop al Semireciei și Vernîi și vicar al eparhiei Turkestanului. Fost misionar printre asirieni în Persia, a fost ucis de bolșevici în apropiere de orașul Vernîi (azi Almatî) la 16 septembrie 1918. Este pomenit la 16 septembrie.

Familia și pregătirea

S-⁠a născut în satul Vasilievskoe, gubernia Novgorod, în familia preotului Zaharia Ivanovici Belolikov și a Mariei Ivanovna. Unul dintre frații săi, Vasile, a ajuns profesor la Academia Teologică. Încă din copilărie a fost apropiat sufletește de Sfântul Ioan de Kronstadt. A absolvit școala duhovnicească din Kirilov (1894), seminarul din Novgorod (1900) și Academia Teologică din Kiev (1904), cu titlul de candidat în teologie. La 7 august 1903 a primit tunderea în monahism cu numele Pimen și a fost hirotonit ierodiacon, iar la 3 iunie 1904 ieromonah.

Misionar la Urmia

La 12 august 1904 a fost trimis în Misiunea duhovnicească ortodoxă din Urmia, în nord-⁠vestul Persiei, iar din 1906 a fost ajutor al conducătorului misiunii. A învățat repede siriaca veche și nouă și limbile turcice, a predicat printre asirienii nestorieni trecuți la Ortodoxie, le-⁠a apărat interesele în fața autorităților persane, a predat la școala misiunii și a tradus texte siriace creștine timpurii, între care viața lui Rabbula, episcop al Edesei, și viața Fericitului Mar Eugen. A editat revista misiunii, Urmia Ortodoxă, și a scris o carte despre Urmia în anii tulburărilor persane. În 1908 a fost ridicat egumen.

Din 1911 a fost rector al seminarului din Ardon, cu rang de arhimandrit, unde s-⁠a ocupat de elevi, a predat Noul Testament, a refăcut bugetul dat peste cap și a lucrat pentru luminarea osetinilor ortodocși. Dorind să se întoarcă la misiune, și cum în Persia izbucniseră tulburări, a fost din nou ajutor al conducătorului misiunii din 1912. Între 1914 și 1916 a fost rector al seminarului din Perm, alături de episcopul Andronic, și a condus mișcarea de temperanță a orașului. La plecarea lui din Perm s-⁠a spus despre el că fusese un adevărat păstor, fără bani, care a ajutat în dreapta și în stânga. La 7 iulie 1916 a fost numit conducător al misiunii din Urmia, cu ridicare la rang de episcop, și la 6 august a fost hirotonit la Petrograd episcop de Salmas.

Episcop în Semireciea

La 3 iulie 1917 a devenit episcop al Semireciei și Vernîi, vicar al eparhiei Turkestanului. A ajuns la Vernîi la 11 octombrie 1917. A reluat cuvântările și convorbirile pentru popor, iar potrivit amintirilor bolșevicilor, oamenii veneau la el de dimineața până seara. Autoritatea lui era atât de mare încât puterea sovietică se temea de o dublă conducere în Semireciea. A condamnat decretul despre căsătoria civilă, a cerut păstrarea predării Legii lui Dumnezeu în școli și a înființat un cerc duhovnicesc pentru copii. În vara lui 1918 a împiedicat confiscarea odoarelor din catedrală.

În ziarul Cuvânt Liber, tipărit la Kuldja, în China, și răspândit pe ascuns în Semireciea, a sprijinit mișcarea albă și a chemat la intrarea în rândurile ei. În predici îndemna poporul să se roage pentru izbăvirea de potrivnic. A condamnat uciderea familiei țarului. Totodată, la Paștile lui 1918 a vizitat gardiștii roșii răniți din spitalul Crucii Roșii.

Mucenicia

La 16 septembrie 1918 au pătruns în casa episcopului soldați roșii din detașamentul de pedepsire al lui Ivan Mamontov, rechemat de pe frontul Semireciei. L-⁠au așezat pe o tachanka, l-⁠au dus într-⁠un crâng din afara orașului, Baum, și l-⁠au ucis. Trupul i-⁠a fost îngropat pe ascuns, la miezul nopții, de credincioși, în parcul de lângă catedrală, în dreapta cavoului familiei guvernatorului general Kolpakovski.

Mai târziu reprezentanții puterii bolșevice s-⁠au dezis de crimă, iar scriitorul Furmanov a scris că episcopul a fost scos din biserica de casă de o ceată beată și împușcat în afara orașului fără judecată. După alte date, uciderea a fost stabilită cu conducători sovietici locali, prin dispoziție secretă a comitetului executiv din Vernîi, și apoi acoperită cu o hotărâre a unui tribunal de campanie.

Proslăvirea

Numele episcopului Pimen a fost trecut în lista Noilor Mucenici la pregătirea canonizării făcute de Biserica Rusă din Străinătate în 1981, care nu a fost însă pe nume. A fost proslăvit ca sfânt cinstit local în eparhia Alma-⁠Ata la 12 octombrie 1997, iar în locul unde a fost ucis s-⁠a ridicat un obelisc de granit. În august 2000, Sinodul arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut între Noii Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei, pentru cinstire în toată Biserica. În anul 2000, pe clopotnița catedralei Înălțarea din Alma-⁠Ata a fost așezat un clopot de o sută de puduri, numit Pimen. În noiembrie 2023, la Alma-⁠Ata a avut loc o expoziție dedicată lui. Mai mulți dintre frații săi au fost împușcați în 1937.