Dimitrie Nerovețki

Sfântul Sfințit Mucenic Dimitrie Nerovețki, preot, s-⁠a născut la 30 mai 1887 în satul Velikaia Mecetnia, ținutul Balta, gubernia Podolia, în familia unui citeț, și a primit moartea mucenicească în martie 1919, în Siberia, în ținutul Kansk, torturat și ars de partizanii roșii. A fost slăvit între sfinții noilor mucenici ruși la Soborul Arhieresc din august 2000. Este pomenit la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 11 iunie, în Soborul sfinților mitropoliei Krasnoiarsk.

Viața

În 1903 a terminat școala cu două clase din satul natal și la 27 august a fost numit al doilea învățător al școlii bisericești din Berezovka. În mai 1904 a fost primit între cântăreții casei episcopale din Kamenețk-⁠Podolsk, în 1907 a devenit citeț la biserica din Olhovets, iar la 22 martie 1909 a fost hirotonit diacon. La începutul lui 1916 s-⁠a mutat cu familia în gubernia Ienisei, în eparhia Ienisei. La 20 ianuarie 1916 a fost rânduit pe un loc vacant de preot în satul Apanskoe, ținutul Kansk, iar la 17 aprilie 1916 episcopul Nicon al Ienisei l-⁠a hirotonit preot pentru biserica Sfântului Nicolae din Apan. Parohia era întinsă și cuprindea, afară de Apan, încă zece sate. Din octombrie 1916 a predat religia la școlile din Apan și Zimnikovo. Raportul protopopului, depus după moartea părintelui Dimitrie, spune despre el că a fost un om foarte bun, foarte râvnitor ca slujitor al Bisericii, un minunat tată de familie și un tovarăș neprețuit al colegilor, iubitor față de enoriași. Vina lui față de bolșevici, spunea raportul, este că a mers în viață pe drumul drept, fără să se plece în ambele părți, privind doar în sus; că a trăit pentru parohie, nu a slujit, ci a ars pe ogorul lui Hristos. Arestarea lui a fost ajutată și de citețul lui, Kovbasa, un citeț foarte slab și un om băutor și scandalagiu, pe care părintele îl îngăduise, făcându-⁠i milă de familia lui numeroasă.

Pătimirea

La sfârșitul lui noiembrie 1918, o ceată de partizani roșii, sub comanda lui D. A. Apanovici, vestit pentru cruzimea lui, a ocupat satul Apanskoe. Împreună cu staroștele de volost, au prins și pe părintele Dimitrie, învinuindu-⁠l că a vorbit împotriva partizanilor, dar curând a fost eliberat. A fost arestat iar în 1919, înainte de Postul Mare, și a fost lăsat liber. Ultima oară a fost arestat la 8 martie 1919, sâmbătă în prima săptămână a Postului Mare. Protopopul a scris că părintele a fost luat după vecernie. Se întorsese de la biserică și intrase în dormitor să-⁠și scoată rasa, când au intrat după el, fără înștiințare, doi oameni cu arme, i-⁠au spus că e arestat și l-⁠au dus la judecătorie. El credea că e dus la anchetă și nu a spus nimic acasă. Lângă judecătorie era o sanie, în care l-⁠au pus și l-⁠au dus pe drumul spre satul Baikan. Nu i-⁠au îngăduit să-⁠și ia rămas-⁠bun de la familie și să-⁠și pună șubă; a plecat într-⁠o rasă subțire căptușită. Puțin după Apan l-⁠au dezbrăcat, i-⁠au scos ghetele, l-⁠au legat cu o frânghie de gât de oiște și au mânat calul. A trebuit să alerge prin zăpada adâncă, dezbrăcat, în ciorapi; nu putea ține pasul, se împiedica, cădea în nămete, era târât în frânghie, iar cei ce îl târau îl loveau cu biciul și cu patul puștii. Abia a ajuns la Baikan, la doisprezece verste de Apan. Acolo, într-⁠o casă, goniți stăpânii, au continuat chinul: luau foc din sobă și îi ardeau părul și trupul. Istovit, înghețat, bătut, ars, părintele nu a mai putut răbda și și-⁠a pierdut mințile; întreba mereu: unde-⁠mi sunt căciula și mănușile? Chinuitorii i-⁠au răspuns că nu-⁠i vor trebui, pentru că în curând îi va fi cald. L-⁠au legat iar și au pornit, dar el nu se mai putea mișca; l-⁠au aruncat în sanie și l-⁠au acoperit cu zăpadă. Roșii au spus tuturor că l-⁠au dus la Taseevo pentru anchetă, că este viu și sănătos. Preoteasa l-⁠a căutat mult, în zadar. Când s-⁠a topit zăpada, trupul s-⁠a văzut de pe drum, iar bolșevicii l-⁠au dus la a treizeci și doua verstă de Apan, au făcut un foc și au ars rămășițele mucenicului. Un bolșevic a săpat o cruce pe un pin de lângă foc, dar căpetenia a poruncit să se șteargă crucea și să se mânjească locul cu noroi. Au rămas soția și doi băieți, de zece și de șase ani, fără niciun mijloc.

În anii 2002-2007 au fost făcute cercetări asupra vieții, suferinței și morții sfântului mucenic, s-⁠au făcut săpături la locul presupusului mormânt și au fost întrebați toți cei care mai puteau spune ceva. La locul uciderii s-⁠a pus o cruce de închinare și s-⁠a realizat un film documentar ortodox.