Eftimie și Neofit

Sfinții Cuvioși Eftimie și Neofit, ctitorii Mănăstirii Dohiariu din Sfântul Munte, au fost unchi și nepot și făceau parte din cea mai înaltă aristocrație romană. Eftimie era din Constantinopol și, încă în lume, fusese prieten cu Sfântul Atanasie Athonitul; mai târziu a devenit novice și ucenic al marelui ascet. Pentru dragostea lui sinceră față de frați, blândețe și râvnă la nevoință, Atanasie i-⁠a dat ascultarea de chelar, adică de păzitor al magaziei, pe care Eftimie a împlinit-⁠o ca și cum i-⁠ar fi încredințat-⁠o Dumnezeu.

Eftimie s-⁠a așezat cu câțiva monahi în locul numit Dafni și a ridicat acolo o mănăstire cu hramul Sfântului Nicolae. Ea a primit numele Dohiariu, în amintirea ascultării lui (dohiaris înseamnă chelar). Pacea nevoinței le-⁠a fost tulburată de o năvălire a sarazinilor: Eftimie și-⁠a dus frații în pădure, iar la întoarcere au găsit mănăstirea dărâmată până la temelie. Nu s-⁠a descurajat și mănăstirea a fost reclădită într-⁠un loc mai ferit, la nord-⁠vest de Dafni, tot cu hramul Sfântului Nicolae.

Sfântul Neofit, pe nume Nicolae în lume, era patrician și secretar al împăratului Nichifor Focas (963-969). După moartea părinților a venit la Athos, și-⁠a împărțit averea și a fost tuns monah cu numele Neofit în mănăstirea unchiului său. Înainte de moarte, Eftimie i-⁠a dat conducerea mănăstirii și s-⁠a retras în liniște și singurătate, unde a adormit în pace, la peste o sută de ani. Cu îndrumarea și cheltuiala lui Neofit, mica mănăstire a crescut mult; la cererea lui, împăratul Nichifor a ajutat-⁠o. Neofit a fost ales protos, adică întâistătător al Soborului bătrânilor Sfântului Munte, și a lucrat mulți ani în această slujire. Către sfârșitul vieții s-⁠a întors la Dohiariu și a adormit în Domnul. Din pricina vedeniilor și minunilor Arhanghelilor Mihail și Gavriil, hramul mănăstirii a fost schimbat din Sfântul Nicolae în Sfinții Arhangheli. Cei doi sunt pomeniți la 9 noiembrie.