Alexandra din Ancira

Sfânta Muceniță Alexandra din Ancira, fecioară, a pătimit la începutul veacului al IV-⁠lea, în cetatea Ancira din Galatia, împreună cu Sfântul Mucenic Teodot și cu celelalte șase fecioare: Tecusa, Faina, Claudia, Matrona, Iulia și Eufrasia. Se pomenesc la 31 mai și la 19 noiembrie.

Sfântul Teodot

Sfântul Teodot și cele șapte fecioare au trăit în a doua jumătate a veacului al III-⁠lea la Ancira și au murit pentru Hristos la începutul veacului al IV-⁠lea. Teodot era hangiu, avea hanul lui și era căsătorit. Încă de pe atunci dobândise o înaltă desăvârșire duhovnicească: păstra curăția și cumpătarea, supunea trupul duhului, postea și se ruga. Prin cuvintele lui aducea pe iudei și pe păgâni la credința creștină, iar pe păcătoși la pocăință. Primise de la Domnul darul vindecărilor și tămăduia bolnavii punându-⁠și mâinile asupra lor.

Prigoana la Ancira

În vremea prigoanei lui Dioclețian (284-305) a fost trimis la Ancira un cârmuitor cunoscut pentru cruzimea lui, Teotecn. Mulți creștini au fugit din oraș, lăsându-⁠și casele și averea. Teotecn a vestit că toți creștinii sunt datori să jertfească idolilor, iar cine refuză va fi dat la chinuri și la moarte. Păgânii aduceau pe creștini la chinuri și le jefuiau averea. În țară s-⁠a făcut foamete. În acele zile aspre, Teodot dădea în hanul lui adăpost creștinilor rămași fără acoperiș, îi hrănea, îi ascundea pe cei urmăriți și din rezervele lui dădea bisericilor pustiite cele de trebuință pentru Dumnezeiasca Liturghie. Intra fără teamă în temnițe, ajutând pe cei osândiți pe nedrept și îndemnându-⁠i să rămână credincioși până la capăt. Nu se temea să îngroape rămășițele sfinților mucenici, luându-⁠le în taină sau răscumpărându-⁠le cu bani de la ostași. Când bisericile creștine din Ancira au fost pustiite și închise, Liturghia se săvârșea în hanul lui. Știind că îl așteaptă și pe el nevoința muceniciei, Teodot a prorocit preotului Fronton, într-⁠o convorbire, că în curând i se vor aduce moaște de mucenici la locul ales de amândoi, și, ca dovadă, i-⁠a dat inelul lui.

Mucenicia fecioarelor și a lui Teodot

Atunci au murit pentru Hristos cele șapte sfinte fecioare, dintre care cea mai în vârstă, Sfânta Tecusa, era mătușa lui Teodot. Din tinerețe se închinaseră lui Dumnezeu, trăiau în rugăciune, post, înfrânare și fapte bune, și ajunseseră toate la bătrânețe. Aduse la judecată ca creștine, au mărturisit cu bărbăție credința înaintea lui Teotecn și au fost supuse la chinuri, dar au rămas neclintite. Atunci cârmuitorul le-⁠a dat unor tineri fără rușine, să le pângărească. Sfintele fecioare s-⁠au rugat fierbinte, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Sfânta Tecusa a căzut la picioarele tinerilor și, scoțându-⁠și acoperământul, le-⁠a arătat capul ei cărunt. Tinerii și-⁠au venit în fire, au plâns și au plecat. Atunci cârmuitorul a poruncit ca sfintele să ia parte la sărbătoarea „spălării idolilor”, așa cum făceau preotesele păgâne, dar ele au refuzat iar și au fost osândite la moarte. Fiecăreia i s-⁠a legat de gât o piatră grea și toate cele șapte au fost înecate în lac. În noaptea următoare, Sfânta Tecusa i s-⁠a arătat în vis lui Teodot, rugându-⁠l să scoată trupurile lor și să le îngroape creștinește. Teodot, luând cu el pe prietenul său Polihronie și pe alți creștini, a pornit spre lac. Era întuneric, și drumul era arătat de o candelă aprinsă. Între timp, înaintea străjii puse de păgâni pe malul lacului s-⁠a arătat Sfântul Mucenic Sosandru. Străjerii înspăimântați au fugit. Vântul a mânat apa pe cealaltă parte a lacului. Creștinii s-⁠au apropiat de trupurile sfintelor mucenițe și le-⁠au dus la biserică, unde le-⁠au îngropat. Aflând de furtul trupurilor, cârmuitorul s-⁠a înfuriat și a poruncit să fie prinși fără alegere toți creștinii și dați la chinuri. A fost prins și Polihronie, care, neputând răbda chinurile, a spus că Teodot e vinovat de furtul trupurilor. Teodot s-⁠a pregătit de moarte pentru Hristos; după rugăciuni, a lăsat să-⁠i fie dat trupul preotului Fronton, căruia îi dăduse mai înainte inelul. A stat în fața judecății; i s-⁠au arătat felurite unelte de caznă și i s-⁠au făgăduit și mari cinstiri și bogății dacă se leapădă de Hristos. Teodot a slăvit pe Domnul Iisus Hristos și și-⁠a mărturisit credința. Păgânii l-⁠au chinuit îndelung, dar puterea lui Dumnezeu l-⁠a susținut; a rămas viu și a fost dus în temniță. A doua dimineață cârmuitorul a poruncit să fie iar chinuit, dar a înțeles curând că nu-⁠i poate clătina bărbăția și a poruncit să i se taie capul. O furtună a împiedicat pe ostași să ardă trupul. Pe cale trecea preotul Fronton, cu un măgar încărcat cu vin din via lui; lângă locul unde zăcea trupul lui Teodot măgarul a căzut deodată. Ostașii l-⁠au ajutat să se ridice și i-⁠au spus lui Fronton că păzesc trupul creștinului ucis, Teodot. Preotul a înțeles că Domnul l-⁠a adus acolo. A pus sfintele rămășițe pe măgar și le-⁠a dus la locul arătat de Teodot și le-⁠a îngropat cu cinste; mai târziu a ridicat acolo o biserică. Sfântul Teodot a primit moartea pentru Hristos la 7 iunie 303 sau 304.