Epifanie al Constantinopolului

Sfântul Epifanie a fost patriarhul Constantinopolului din 25 februarie 520 până la moartea lui, la 5 iunie 535, urmaș al lui Ioan Capadocianul. A cârmuit Biserica în vremea împăraților Iustin I și Iustinian I, într-⁠o epocă de împăcare a Bisericilor după schisma lui Acachie. Este cinstit ca ierarh și pomenit la 7 septembrie (după izvorul grecesc, la 25 august).

Până la patriarhie

Înainte de a fi ales, Epifanie a fost preot, sinchel al patriarhului Ioan al II-⁠lea Capadocianul și îngrijitor al catehumenilor și al așezămintelor pentru orfani din Constantinopol. În 519, cu un an înainte de alegerea sa, a fost trimis, împreună cu Ioan Capadocianul și cu contele Licinius, în Macedonia, să adune libellele, adică semnăturile celor care cereau reîntregirea cu Biserica Catolică, la cererea apocrisiarului lui Dorotei al Tesalonicului. După moartea lui Ioan, împăratul Iustin I, cu încuviințarea episcopilor, a monahilor și a poporului, l-⁠a ales patriarh, iar la 25 februarie 520 a fost înălțat. Într-⁠o scrisoare a sinodului din Constantinopol către papa Ormisda, este descris ca om cu credință dreaptă și cu grijă părintească față de orfani.

Pacea cu Roma

Sarcina de căpetenie a începutului patriarhiei a fost să împlinească înțelegerea din 519 cu papa Ormisda, făcută de înaintașul lui. Epifanie a primit condițiile păcii și le-⁠a întărit într-⁠un sinod ținut la Constantinopol, unde a întărit și hotărârile de la Calcedon. La 9 iulie 520 a scris papei, vestindu-⁠i alegerea, trimițându-⁠i mărturisirea de credință și osândind pe cei ale căror nume papa interzisese să mai fie pomenite în diptice; s-⁠au păstrat patru scrisori ale lui către Ormisda. Epifanie păstra simbolurile de la Niceea și hotărârile de la Efes, Constantinopol și Calcedon, ca și scrisorile papei Leon I în apărarea credinței. A doua scrisoare era însoțită de daruri pentru Biserica Romei: un potir de aur împodobit cu pietre scumpe, un disc de aur, un potir de argint și două văluri de mătase. Cererea papei de a șterge din diptice numele episcopilor care sprijiniseră Henoticonul a pricinuit greutăți, căci unii dintre ei erau în același timp susținători ai Calcedonului, iar comunitățile locale nu voiau să-⁠și osândească înaintașii. Epifanie l-⁠a rugat pe Ormisda să îndulcească condițiile, ca să păstreze pacea abia refăcută; el a recomandat blândețe față de cei care se întorceau și asprime față de cei încăpățânați. Corespondența a privit și întoarcerea episcopilor izgoniți în scaunele lor.

Sub Iustin și Iustinian

În 525 a venit la Constantinopol papa Ioan I, trimis de regele ostrogot Teodoric cel Mare, pentru oprirea măsurilor împotriva arienilor. Poporul l-⁠a întâmpinat la douăsprezece mile de oraș cu lumânări și cruci. Epifanie l-⁠a poftit să slujească, dar papa a refuzat până nu i s-⁠a dat locul de cinste; în ziua Paștilor a slujit după rânduiala latină. În 531, disputa dintre Roma și Constantinopol s-⁠a aprins iar prin apelul lui Ștefan, mitropolitul Larissei, hirotonit ilegal, către papa Bonifaciu al II-⁠lea împotriva hotărârii lui Epifanie; Ștefan a fost totuși caterisit de sinod. După venirea lui Iustinian I în 527, puterea imperială s-⁠a amestecat activ în împăcarea disputelor bisericești. Epifanie a primit edictul imperial din 533 despre Întrupare, care mărturisea cele patru sinoade ecumenice și arăta că Iisus Hristos este unul din Treime; era o parte a încercărilor de împăcare cu potrivnicii Calcedonului. În legislația lui Iustinian este numit „patriarh ecumenic”. În 532 a izbucnit răscoala „Nika”; în incendii a ars biserica Sfânta Sofia de atunci, iar împăratul a început zidirea celei noi, sfințită după moartea lui Epifanie. Sub el sinodul a hotărât și împotriva lui Sever al Antiohiei și a lui Petru al III-⁠lea al Alexandriei. Epifanie a mai adunat un sinod pentru treburile Patriarhiei Antiohiei. I se atribuie patruzeci și cinci de canoane.

A murit după cincisprezece ani și trei luni de păstorire. Informațiile păstrate îl înfățișează în lumină bună. I-⁠a urmat Antim I, până atunci episcop de Trapezunt.