Grigorie de Utrecht

Sfântul Grigorie de Utrecht a fost ucenic și tovarăș de misiune al Sfântului Bonifaciu, egumen al mănăstirii Sfântul Martin din Utrecht și purtător de grijă al episcopiei de acolo timp de douăzeci și trei de ani. A trecut la Domnul la 25 august 776. Este prăznuit la 25 august.

Tinerețea și ucenicia S-⁠a născut în jurul anului 700, la Trier, într-⁠o familie nobilă. Tatăl lui, Alberic, era fiul lui Addula, care, rămasă văduvă, ajunsese stareță la Pfalzel, lângă Trier. Din pricina asemănării numelor și a unui testament falsificat, Addula a fost deseori confundată cu Sfânta Adela de Pfalzel, fiica lui Dagobert al II-⁠lea, și astfel Grigorie a fost pus pe nedrept în casa regală a merovingienilor. Și-⁠a primit prima învățătură la Pfalzel. În 722, Bonifaciu a trecut prin Trier în drum spre Hesse și Turingia și a poposit la acea mănăstire. Starețea Addula l-⁠a chemat pe nepotul ei de cincisprezece ani să citească Scriptura la masă. Bonifaciu a tâlcuit-⁠o și a vorbit despre bunătățile vieții apostolice, iar Grigorie, aprins, a vrut să-⁠l urmeze. Fiindcă stăruia, bunica i-⁠a dat slugi și cai. A devenit ucenicul lui Bonifaciu, care l-⁠a trimis să-⁠și continue studiile la mănăstirea Sfântul Mihail din Ohrdruf, apoi i-⁠a fost ajutor și l-⁠a însoțit în toate călătoriile misionare. În 738 a mers cu el la Roma, a treia lui călătorie, și a adus de acolo multe adaosuri prețioase pentru biblioteca lui.

Egumen la Utrecht În 744 murise Sfântul Willibrord, întâiul episcop al Utrechtului, fără să i se pună urmaș. Bonifaciu luase în grijă eparhia și numise un administrator, pe Sfântul Eoban. În jurul lui 750 Grigorie a fost pus egumen la mănăstirea Sfântul Martin din Utrecht, care a ajuns centru de învățătură și de misiune. În 754 Bonifaciu a pornit la ultima lui călătorie misionară, împreună cu Eoban, care avea să-⁠i împărtășească mucenicia, și atunci papa Ștefan al II-⁠lea și Pepin cel Scurt au poruncit lui Grigorie să poarte grijă de eparhie. De aceea este uneori numit episcop, deși n-⁠a primit niciodată hirotonia episcopală. Școala mănăstirii lui, un fel de seminar misionar, a fost centru de învățătură pentru multe neamuri: franci, frizi, sași, chiar bavarezi și șvabi, iar din Anglia au venit și ei cărturari. Printre ucenicii lui, cel mai cunoscut este Sfântul Ludger, mai târziu primul episcop de Münster și autor al Vieții lui Grigorie, în care descrie virtuțile lui, disprețul față de bogății, cumpătarea, duhul iertător și milosteniile.

Când ucigașii celor doi frați vitregi ai lui Grigorie au fost trimiși la el de judecători, ca el să hotărască pedeapsa, după obiceiul vremii, care lăsa pedeapsa pe seama rudelor celui ucis, el le-⁠a dat fiecăruia câte un rând de haine, o milostenie și un sfat bun, și i-⁠a lăsat să plece. L-⁠a primit pe Lebuin din Ripon și i-⁠a încredințat misiunea din Overijssel, la hotarul Westfaliei, dându-⁠i ca tovarăș pe Marchelm, ucenic al lui Willibrord. În 767, nevrând să primească el însuși hirotonia episcopală, l-⁠a trimis pe Alubert, venit din Anglia să-⁠l ajute, la York, ca să fie sfințit episcop.

Sfârșitul și cinstirea Cu vreo trei ani înainte de moarte, paralizia i-⁠a lovit partea stângă și s-⁠a întins treptat pe tot trupul. La apropierea sfârșitului s-⁠a pus să fie dus în biserică și acolo a adormit, la Maastricht, la 25 august 776. I-⁠a urmat nepotul său, Alberic al Utrechtului, priorul Sfântului Martin. Moaștele lui se păstrau la Utrecht și au fost cercetate în 1421 și 1597, la vizite episcopale. O parte mare din cap se află în biserica Sfânta Amelberga din Susteren, unde a avut loc o recunoaștere oficială la 25 septembrie 1885. S-⁠a păstrat o scrisoare a Sfântului Lullus, episcopul Mainzului, către el.