Eufrasia din Ancira

Sfânta Muceniță Eufrasia din Ancira, numită și Eufrosina din Corint, fecioară, a fost una dintre cele șapte fecioare din Ancira, Tecusa, Faina, Claudia, Matrona, Iulia, Alexandra și Eufrasia, care au pătimit la începutul veacului al IV-⁠lea, împreună cu Sfântul Mucenic Teodot, în vremea prigoanei lui Diocletian (284-305).

Teodot era cârciumar în Ancira, în Galatia, căsătorit, dar ajunsese la înaltă desăvârșire duhovnicească: păstra curăția, se înfrâna, supunea trupul duhului prin post și rugăciune, aducea iudeii și păgânii la credința creștină și pe păcătoși la pocăință, și primise darul vindecărilor. În vremea prigoanei, în Ancira a fost numit un dregător cunoscut prin cruzime, Fotecn, care a poruncit tuturor creștinilor să jertfească idolilor, iar pe cei care refuzau să-⁠i dea la chinuri și la moarte.

În țară a venit foametea. Teodot a ținut în hanul lui creștini rămași fără adăpost, i-⁠a hrănit, i-⁠a ascuns pe cei urmăriți, a dat din rezervele lui bisericilor jefuite cele trebuincioase pentru Sfânta Liturghie, a intrat fără teamă în temnițe, ajutând pe cei osândiți pe nedrept, a îngropat moaștele mucenicilor, luându-⁠le pe ascuns sau răscumpărându-⁠le cu bani de la ostași. Când bisericile din Ancira au fost jefuite și închise, Liturghia se săvârșea în hanul lui.

Cele șapte fecioare, dintre care cea mai în vârstă era Tecusa, mătușa lui Teodot, se închinaseră lui Dumnezeu din tinerețe, trăind în rugăciune, post, înfrânare și fapte bune, și ajunseseră toate la bătrânețe. Aduse la judecată ca creștine, și-⁠au mărturisit cu bărbăție credința înaintea lui Fotecn și au fost chinuite, dar au rămas neclintite. Atunci dregătorul le-⁠a dat unor tineri fără rușine, ca să le necinstească.

Sfintele fecioare s-⁠au rugat cu căldură lui Dumnezeu pentru ajutor. Tecusa a căzut la picioarele tinerilor și, scoțându-⁠și acoperământul, le-⁠a arătat capul ei cărunt. Tinerii s-⁠au trezit, au plâns și au plecat. Atunci dregătorul a poruncit ca ele să ia parte la sărbătoarea „spălării idolilor”, așa cum făceau preotesele păgâne, dar sfintele s-⁠au opus din nou, și au fost osândite la moarte. Fiecăreia i s-⁠a legat de gât o piatră grea și toate șapte au fost înecate în lac.

În noaptea următoare, Tecusa s-⁠a arătat în vis lui Teodot, rugându-⁠l să le scoată trupurile și să le îngroape creștinește. Teodot, luând cu el pe prietenul său Polihronie și pe alți creștini, a mers la lac; calea li se arăta cu o candelă aprinsă. Mucenicul Sosandru s-⁠a arătat străjii păgâne de pe mal, care a fugit înspăimântată, iar vântul a gonit apa în cealaltă parte a lacului.

Creștinii au luat trupurile mucenicelor și le-⁠au dus la biserică, unde le-⁠au îngropat. Aflând, dregătorul s-⁠a înfuriat și a poruncit să fie prinși toți creștinii și chinuiți. Polihronie, prins, nu a mai răbdat chinurile și a arătat că Teodot este vinovat. Teodot s-⁠a pregătit de moarte pentru Hristos, a mărturisit credința în fața judecății, a răbdat chinuri lungi, iar în cele din urmă i s-⁠a tăiat capul.

Povestea vieții lui Teodot și a muceniciei fecioarelor a fost scrisă de Nil, contemporan și tovarăș al lui Teodot și martor al morții lui.

Sinaxarul o pomenește pe Eufrasia la 31 mai și la 19 noiembrie (stil nou).