Eustatie I al Serbiei

Sfântul Evstatie I (Jevstatije) a fost al șaselea arhiepiscop al Serbiei, între 1279 (după o sursă, 1282) și 1286, fost egumen la Hilandar și episcop de Zeta. A adormit la 4 ianuarie 1286 la Žiča. Moaștele lui se odihnesc la Patriarhia de la Peć. Se pomenește la 4 ianuarie după calendarul vechi, adică 17 ianuarie pe cel nou.

Începuturile și monahismul

S-⁠a născut în parohia Budimlje, lângă Berane, în Zeta. A învățat la Djurdjevi Stupovi, a primit tunderea monahală în Zeta, apoi a mers în pelerinaj la Ierusalim și la întoarcere a venit la mănăstirea Hilandar, de la Athos, unde a fost egumen. Fiind egumen, a fost ales și sfințit episcop de Zeta, al patrulea. A trecut prin toate treptele vieții monahale: a avut multă experiență a nevoinței, dar și a vieții în obște, a străbătut multe locuri sfinte, a fost egumenul celei mai însemnate mănăstiri sârbe, Hilandar, apoi al mănăstirii Sfântul Arhanghel Mihail de la Prevlaka și apoi episcop al unei eparhii însemnate din vestul țării.

Arhiepiscopul

După moartea predecesorului său, arhiepiscopul Ioanichie I, la 28 mai 1279, a fost ales arhiepiscop de un sinod, în timpul regelui Milutin: izvoarele dau anul 1279 sau 1282. A ținut scaunul opt ani. A făcut eforturi deosebite pentru păstrarea Ortodoxiei în arhiepiscopie, cu grijă mai ales pentru lucrările bisericii Înălțarea Domnului din Žiča, unde a fost așezat trupul lui după moarte. A adormit la 4 ianuarie 1286 la Žiča, în sicriul de marmură pe care și-⁠l făcuse el însuși, rostind, după tradiție: În mâinile Tale, Doamne, încredințez duhul meu. După câțiva ani de la moarte a fost trecut între sfinții sârbi. Slujba lui a fost scrisă curând, ca slujbă a unui sfânt sârb, prima dată într-⁠un Mineu din secolul al XIII-⁠lea, împreună cu cea a Sfântului Sava. Slujba și viața lui, ca și ale Sfântului Arsenie și ale Sfântului Ioanichie, au fost alcătuite mai târziu de arhiepiscopul Daniil al II-⁠lea, care a pus cinstirea lor în soborul sfinților sârbi.

Moaștele

Curând după adormirea lui, mănăstirea Žiča a fost în primejdie și urmașul lui, Iacov, a trebuit să-⁠i ducă trupul la loc sigur. Žiča a fost atacată de cumani, care au jefuit și au ars mănăstirea (după alt izvor, de Drman și Kudelin, sau de țarul bulgar Șișman cu tătarii). Moaștele au fost așezate de Iacov în biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Peć, devenit în 1291 noul scaun arhiepiscopal. Până la începutul lui februarie 1926 se socotea că moaștele sunt pierdute, apoi au fost aflate într-⁠o racla mică în vechea biserică Sfântul Mântuitor din Veles, împreună cu cele ale Sfântului Petru de la Koriša. Le-⁠a unit, după o însemnare, patriarhul Ioanichie, la 30 august 1752, iar la Veles au ajuns în iulie 1847 ca dar al Sfântului Arsenie. Decenii la rând au fost păzite de turci și de exarhiștii bulgari. Protopopul din Veles a dus racla la Skopie, la mitropolitul Varnava, în 1926. Acum moaștele se odihnesc în biserica Patriarhiei de la Peć.