Eustatie Plachida

Sfântul Mare Mucenic Eustatie Plachida a fost, după tradiție, un general roman din vremea împăraților Traian și Hadrian, care s-⁠a făcut creștin după o vedenie cu o cruce între coarnele unui cerb și a primit moartea mucenicească la Roma, cu soția și cu cei doi fii ai lor, în jurul anului 118. Este pomenit la 20 septembrie, atât în Răsărit, cât și în Apus, și este socotit ocrotitor al vânătorilor. În Apus face parte dintre cei Paisprezece Sfinți Ajutători.

Viața după tradiție

Povestea mărturisirii lui este mai întâi greacă; cea mai veche variantă păstrată a fost scrisă între veacurile al V-⁠lea și al VII-⁠lea. Înainte de botez se numea Plachida și era general (stratilat) sub Traian, păgân. Într-⁠o zi, la vânătoare, urmărind un cerb, a văzut între coarnele lui chipul Mântuitorului răstignit, care i-⁠a spus: „Plachida, de ce mă prigonești? Eu vreau mântuirea ta.” O voce i-⁠a prevestit apoi nenorocirile care aveau să vină. S-⁠a întors acasă și soția lui, Tatiana, i-⁠a spus că și ei i s-⁠a arătat Dumnezeu creștinilor. În aceeași noapte, Plachida, soția și cei doi fii au fost botezați de episcopul Romei. Plachida a primit numele Eustatie („statornic”), soția Teopista, iar fiii Agapie și Teopist.

Curând după aceea, Eustatie și-⁠a pierdut moșiile și averea, slujitorii au murit și vitele au pierit; ca și Iov, a primit toate fără cârtire. Familia a plecat în Egipt. Nefiind în stare să plătească drumul, căpitanul corăbiei a vrut să o rețină pe Teopista, iar Eustatie a fugit cu cei doi fii. Trecând un râu, i-⁠a pierdut și pe ei, luați de fiare (un leu și un lup), și i-⁠a crezut morți, dar ei fuseseră scăpați. Eustatie a trăit cincisprezece ani ca muncitor într-⁠un sat, într-⁠o viață de lipsuri.

După ani, Traian, aflat în primejdie din pricina barbarilor, l-⁠a căutat pe viteazul general Plachida. Doi ofițeri, foști tovarăși ai lui, l-⁠au găsit și l-⁠au dus la împărat. Eustatie a strâns o oaste și a biruit pe barbari; printre soldați, fără să știe, erau și fiii lui. După biruință, generalul și ofițerii lui au poposit în casa unei bătrâne, care s-⁠a dovedit a fi Teopista, scăpată de căpitanul care voia să o necinstească. Cei doi fii s-⁠au recunoscut între ei, ea și-⁠a recunoscut soțul, și toată familia s-⁠a regăsit.

Când Traian a murit, și a urmat Hadrian, noul împărat a cerut generalului să aducă jertfă zeilor, iar el a răspuns că este creștin. Hadrian l-⁠a aruncat cu familia fiarelor, dar acestea s-⁠au culcat la picioarele lor. Atunci i-⁠a poruncit să fie închiși în taurul de aramă înroșit. După trei zile trupurile au fost scoase nevătămate de foc și îngropate cu cinste de creștini. Biserica Catolică respinge partea cu taurul de aramă ca nefondată.

Cinstirea

Cinstirea lui este atestată în Biserica Bizantină cel puțin din veacul al VII-⁠lea, iar în Apus din al VIII-⁠lea; a căpătat mare popularitate în Evul Mediu, în veacurile al XII-⁠lea și al XIII-⁠lea. A fost scrisă în multe variante, în proză și în versuri, în latină, franceză și alte limbi, iar scene din viața lui au fost zugrăvite des. Una dintre cele mai de seamă biserici închinate lui este Saint-⁠Eustache din Paris și bazilica Sant'Eustachio din Roma. Chipul cerbului cu crucea între coarne a fost atribuit și Sfântului Hubert. Se zugrăvește uneori și cu taurul de aramă. Insula Sint Eustatius din Caraibe îi poartă numele. Este patron al orașului Madrid. Biserica Armeană îl pomenește la 1 octombrie.