Ioan Xenos

Ioan Xenos, numit și Ioan Pustnicul, a fost un ascet rătăcitor și întemeietor de biserici și mănăstiri în Creta bizantină, născut probabil în 970 și mort după 1027. A scris în greacă o autobiografie, Bios kai politeia. Izvoarele noastre îi spun sfânt, dar nu arată o canonizare formală și nu au zi de prăznuire în calendarul menaion.

Izvoarele

Viața lui se cunoaște mai ales din autobiografie, păstrată într-⁠un manuscris din secolul al XV-⁠lea, azi la Biblioteca Bodleiană, și în manuscrisul numit Codex Cisamensis, copiat în Creta în 1703, care conține și o copie a testamentului lui.

Viața

S-⁠a născut într-⁠o familie bogată la Siba, probabil azi satul Sivas din câmpia Messara. Copistul Codexului Cisamensis pune nașterea lui în 970. Un timp a călătorit singur prin vestul Cretei, „din munte în munte”, după cuvintele lui. Prima lui biserică, la Rethymno, a ridicat-⁠o ascultând de o vedenie primită de la sfinții cretani Eutihie și Eutihian. A fost prima dintre mai multe biserici zidite în cinstea lor. După o vedenie a Maicii Domnului Antifonitria, a zidit mănăstirea Myriokephala, de pe vârf de munte, care există și azi, cu picturi murale păstrate din începutul secolului al XI-⁠lea.

După Myriokephala a zidit bisericile Sfântul Gheorghe Doubrikas, lângă Roustika, și Sfântul Gheorghe Opsaropiastes, lângă Chromonastiri, amândouă în dealurile de la sud de Rethymno. De obicei își lăsa bisericile în grija unui monah hirotonit preot. Când s-⁠a întors la Myriokephala după ctitoriile Sfântului Gheorghe, a găsit monahii în stare rea. A întemeiat atunci o biserică în numele Sfântului Patapie, ca metoc al Myriokephalei, cu grija de a supraveghea pământurile ei de lucru, aflate la oarecare depărtare de mănăstire. În total, Myriokephala putea ține doisprezece monahi.

După aceste biserici ale Sfântului Gheorghe, Ioan a mers la Constantinopol să obțină privilegii imperiale pentru bisericile lui. Cele două versiuni păstrate ale Bios-⁠ului diferă în amănuntele misiunii lui la Constantinopol. Codex Cisamensis spune că împăratul Romanos al III-⁠lea (1028 până la 1034) a dat o hrisovă prin care a rânduit Myriokephalei un ajutor anual și că i-⁠a dăruit lui Ioan douăsprezece rânduri de veșminte monahale. Patriarhul Alexie Studitul (1025 până la 1043) a dat un stavropighion, care scutea Myriokephala de dări bisericești și de supravegherea episcopală. Manuscrisul din Oxford nu pomenește patriarhul și nu numește pe Romanos al III-⁠lea, ci vorbește de „împărații noștri ortodocși”.

La întoarcere, Ioan și-⁠a mutat lucrarea spre nord-⁠vest. A zidit o biserică a Maicii Domnului la Koufos, cu pământ de lucru și vie, un paraclis al Sfântului Pavel lângă Aigialos și un sfânt locaș al Sfântului Gheorghe la Nazogeraia, în apropiere de azi Azogyres, în interior față de Palaiochora. Căutând singurătatea, a mers mai departe spre vest și s-⁠a așezat în Kisamos. Autobiografia nu mai spune nimic despre viața lui, dar tradiția povestește că a stat o vreme în satul Spelia, unde i s-⁠a închinat un paraclis. Se spune că a fost înmormântat la mănăstirea Gouverneto.

Testamentul și scrierile

Testamentul lui, întocmit după întoarcerea de la Constantinopol, tratează toate ctitoriile lui ca pe o proprietate privată și un întreg. Le pune pe toate sub autoritatea Myriokephalei. A dorit să-⁠și ferească bisericile de charistikion, o rânduială nouă introdusă de Vasile al II-⁠lea (976 până la 1025), care îngăduia ca bisericile private să fie date altora de către stat. Ca pază pentru bisericile sale s-⁠a sprijinit pe hrisovă și pe stavropighion.

Bios kai politeia nu este o biografie prea bogată în amănunte, dar înseamnă o înviorare a genului autobiografic în Bizanț. Fiindcă, ca să-⁠și sprijine bisericile, Ioan a căpătat pământuri, livezi și privilegii economice, Bios-⁠ul este și un izvor important pentru agricultura și dările din Creta secolului al XI-⁠lea, ajutând la lămurirea unor termeni ca zeugarion și choraphion. În afară de Bios, i-⁠au fost atribuite unele predici la Evanghelia după Matei și unele imne, canoane și stihiri.