Eutimie de la Sianjema

Sfântul Cuvios Eutimie de la Sianjema, egumen, a răposat în jurul anului 1465 (după o altă viață, în jurul lui 1470). S-⁠a născut la Vologda și a primit tunderea în monahism la Mănăstirea Spaso-⁠Kamenni, de pe lacul Kubenskoe. Într-⁠o altă variantă a vieții, ar fi venit la Spaso-⁠Kamenni din ținutul Volokolamsk.

Mult timp a trecut prin ascultări diferite în mănăstire, apoi, din dragoste de liniște, a plecat și s-⁠a așezat într-⁠o pustie lângă vărsarea râului Kușta, pe malul de răsărit al lacului, la doi kilometri de el. Acolo, înconjurat de mlaștini de netrecut și de desiș, și-⁠a zidit o mică chilie, în care se ostenea în post și rugăciune, fără să-⁠și dea odihnă. După un timp a venit la el monahul Alexandru, cuviosul Alexandru de la Kușta, tuns tot la Spaso-⁠Kamenni, care părăsise și el mănăstirea din dragoste pentru liniște și se așezase mai întâi pe râul Sianjema.

Lui Alexandru i-⁠a plăcut locul lui Eutimie, cu totul liniștit, și l-⁠a rugat să-⁠i lase chilia, oferindu-⁠i în schimb pe a lui de pe Sianjema. Eutimie a primit bucuros să-⁠și schimbe locul de nevoință cu Alexandru. La despărțire i-⁠a lăsat lui Alexandru crucea sa, drept binecuvântare, a plecat pe Sianjema și s-⁠a așezat în chilia lui Alexandru. Acolo a venit la el Hariton, ca să-⁠i împartă nevoințele monahale.

Au mai fost și alții care au vrut să se așeze cu Eutimie și Hariton. Cum nu era aproape biserică și locuitorii din împrejurimi aveau nevoie de ea, Eutimie a hotărât să ridice o biserică a Înălțării Domnului și a întemeiat pe lângă ea o mănăstire. La Rostov, pe vremea arhiepiscopului Dionisie (1418-1425), a primit voie să zidească, și atunci, se pare, a primit rangul de preot și a fost pus egumen al mănăstirii întemeiate.

Amândoi cuvioșii erau pildă pentru frați atât în rugăciune, cât și în lucrările de ctitorie și gospodărie. Se mulțumeau cu hrana și îmbrăcămintea pe care chiar frații le socoteau nepotrivite. În biserică Eutimie stătea cu frică și cutremur, iar frații îi vedeau adesea pe față lacrimi de umilință. La lucrul de mână cânta mereu psalmi. După trecerea lui la Domnul, ucenicul lui preaiubit, cuviosul Hariton, i-⁠a urmat egumen, a continuat osteneala mai bine de patruzeci de ani și a răposat la adânci bătrânețe la 11 aprilie 1509.

Amândoi cuvioșii au fost îngropați în biserica Înălțării. Moaștele lui Eutimie odihnesc sub lespede în biserica parohială a Înălțării a lui Eutimie din ținutul Kadnikov, rămasă în locul mănăstirii desființate. Începutul cinstirii lui locale nu se cunoaște exact: după 1549 și înainte de înființarea Sfântului Sinod. Povestea arătării moaștelor lui a fost scrisă în veacul al XVI-⁠lea de episcopul Ioasaf al Vologdei, cunoscut scriitor de vieți ale sfinților.

Se pomenește la 2 februarie și la 11 iulie, în Soborul sfinților din Vologda.