Evsevie Sihastrul

Cuviosul Evsevie Sihastrul a fost un monah sirian din secolul al IV-⁠lea sau al V-⁠lea, care a trăit în nevoință aspră, fără acoperiș, lângă un sat mare de munte numit Asihan (Asicha). Este pomenit la 15 februarie. Viața lui ne este cunoscută de la Teodorit al Cirului, în capitolul al 18-lea al cărții „Istoria iubitorilor de Dumnezeu”. Izvoarele nu spun locul nașterii și nici părinții lui.

Evsevie a devenit monah într-⁠o mănăstire și, după ce a viețuit în ea o vreme, a plecat, alegând pustnicia. S-⁠a așezat pe creasta unui munte lângă satul Asihan. Locuința lui nu avea acoperiș și era doar un loc îngrădit cu pietre legate cu lut. Își petrecea viața în rugăciune și post sub cerul liber. Haina lui era cusută din piei de animale; se hrănea cu mazăre și bob muiate în apă, iar uneori mânca smochine, ca să-⁠și întărească trupul slab. A ajuns la adâncă bătrânețe, aproape fără dinți, dar nu și-⁠a schimbat nici hrana, nici locuința. În ger și în arșiță, a îndurat cu răbdare schimbările vremii. Fața îi era zbârcită și toate mădularele uscate; își istovise trupul până într-⁠atât, încât brâul nu se mai ținea pe șolduri, mușchii dispăruseră și brâul aluneca. Ca să se țină, Evsevie l-⁠a cusut de haină.

Ducea o viață de contemplare și ocolea vorbele. Mai întâi s-⁠a întâlnit doar cu câțiva oameni, îngăduind să-⁠i deschidă ușa și să intre; vorbea cu ei despre Dumnezeu, iar după sfârșitul convorbirii le poruncea să tencuiască ușa cu noroi. Mai târziu a hotărât să ocolească și întâlnirile cu puțini; a zidit cu totul intrarea, rostogolind o piatră mare la ușă. Vorbea doar cu câțiva frați printr-⁠o deschizătură prin care nu putea fi văzut, și tot pe ea primea hrana puțină care i se aducea. În cele din urmă a refuzat să vorbească cu toți oamenii, afară de episcopul Teodorit al Cirului, cu care avea lungi convorbiri; adesea, când Teodorit voia să plece, bătrânul îl oprea, continuând să vorbească despre cele cerești.

Mulți au început să vină la Evsevie pentru binecuvântare, iar lui nu-⁠i plăcea mulțimea; în cele din urmă a mers la nevoitori din apropiere și, în mica lor mănăstire, o împrejmuire alăturată zidului, s-⁠a nevoit mai departe în aceleași osteneli. Egumenul acelei mănăstiri povestea că Evsevie petrecea cele șapte săptămâni ale Postului Mare mulțumindu-⁠se cu doar cincisprezece smochine. A murit cu puțin înainte ca Teodorit să scrie „Istoria iubitorilor de Dumnezeu”, înainte de 444. Izvorul sârbesc spune că a murit în 440, la 95 de ani, și că nu mânca nici fructe, doar hrană din plante.