Eufrosina din Alexandria

Cuvioasa Eufrosina din Alexandria a fost o fecioară care, după povestirea Vieții ei, s-⁠a îmbrăcat în haine bărbătești ca să intre într-⁠o mănăstire și a viețuit acolo, ca nevoitoare, treizeci și opt de ani. Se pomenește la 25 septembrie în Biserica Ortodoxă. Viața ei, scrisă în veacul al X-⁠lea de Simeon Metafrastul, se numără printre povestirile despre fecioare creștine care au trăit sub chip bărbătesc; istoricul bisericesc Johann Peter Kirsch o socotește o legendă.

După povestire, s-⁠a născut în jurul anului 410 la Alexandria, într-⁠o familie bogată și vestită, ca singura fiică a lui Pafnutie, un creștin foarte cucernic. Părinții ei nu aveau copii și Pafnutie a mers la o mănăstire pe care o cerceta adesea, să ceară rugăciunile starețului, duhovnicul său, și ale monahilor; Eufrosina s-⁠a născut curând după aceea. A fost botezată la șapte ani, învățată în Scripturi și cunoscută pentru înțelepciune și dragostea de carte. La doisprezece ani i-⁠a murit mama, iar tatăl a crescut-⁠o singur. La optsprezece ani, avea mulți pețitori, iar tatăl i l-⁠a ales pe cel mai nobil și mai bogat. Cei doi au mers la mănăstire să ceară binecuvântarea starețului pentru căsătorie, dar vederea vieții monahale a mișcat-⁠o pe Eufrosina și a hotărât să se dăruiască lui Dumnezeu. Întorcându-⁠se acasă, a început să postească, și-⁠a împărțit podoabele și nu s-⁠a mai îngrijit de înfățișarea ei.

Un monah care a trecut pe acolo a sfătuit-⁠o să se îmbrace bărbătește ca să scape de căsătorie; un pustnic din Schit i-⁠a dat același sfat. Pe când tatăl ei era plecat, a primit de la un monah tunderea. De teamă că într-⁠o mănăstire de maici o va găsi tatăl ei, a mers în haine bărbătești la egumenul mănăstirii de bărbați pe care o cercetase cu tatăl, și s-⁠a spus famen al curții împărătești, cu numele Izmaragd (Smaragd). Egumenul a primit-⁠o, a dat-⁠o spre învățătură monahului Agapit și, din pricina frumuseții „tânărului”, care îi putea tulbura pe frați, a așezat-⁠o într-⁠o chilie aparte, îngăduindu-⁠i legătura doar cu duhovnicul. Tatăl, neputând-⁠o găsi, s-⁠a dus la egumen să ceară rugăciuni, iar egumenul l-⁠a trimis la monahul Izmaragd. Pafnutie a început să vină des la el pentru convorbiri și sfaturi, mângâindu-⁠și durerea pentru fiica pierdută. În cei treizeci și opt de ani de mănăstire, Eufrosina i-⁠a spus tatălui adevărul doar înainte de moarte, rugându-⁠l ca nimeni altul să nu-⁠i pregătească trupul pentru îngropare. Pafnutie a împlinit voința ei, apoi s-⁠a călugărit și a trăit zece ani în chilia fiicei sale, iar după moarte a fost îngropat lângă ea.

După Acta Sanctorum, capul și cea mai mare parte a moaștelor se păstrează la mănăstirea Sfântul Ioan din Beaulieu, în Franța, unde, până în veacul al XVIII-⁠lea, ziua ei se prăznuia solemn; părticele se află în biserica Santo Stefano din Bologna și la Sierck-⁠les-⁠Bains, pe Mosela. Se pomenește la 25 septembrie și la 15 februarie.