Gherman Reașențev

Sfântul sfințit mucenic Gherman Reașențev (în lume Nicolae Stepanovici Reașențev, 1883 până la 15 septembrie 1937) a fost episcop de Vazniki, vicar al eparhiei Vladimir, fratele arhiepiscopului Varlaam (Reașențev). A fost împușcat la Sîktîvkar în 1937. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât la 6 octombrie 2001 să-⁠i înscrie numele în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei. Se pomenește (stil vechi) la 2 septembrie.

Monahul și profesorul

S-⁠a născut la Tambov, într-⁠o familie de negustori, a terminat gimnaziul din Tambov și în 1906 Academia Teologică din Kazan, cu titlul de candidat în teologie. În 1903 a fost tuns monah, iar în 1905 hirotonit ieromonah. Din 1906 a predat la seminarul din Pskov, din 1907 a fost inspector acolo, din 1910 inspector la seminarul din Vifania, iar din 1912 rector al acelui seminar, arhimandrit, în vremea căruia s-⁠a făcut o mare reparație a clădirii. În 1915 și 1917 a fost predicator în armata activă. Din 1918, după închiderea seminarului, a locuit la mănăstirea Sfântul Daniil din Moscova, unde a alcătuit, împreună cu episcopul Teodor (Pozdeevski), acatistul binecredinciosului cneaz Daniil al Moscovei.

Arhiereul

La 14 septembrie 1919 a fost hirotonit episcop de Volokolamsk, vicar al Moscovei. La 19 februarie 1921 a fost arestat pentru predici și eliberat la 14 septembrie, fără drept de plecare din Moscova. În iulie 1922 a fost arestat din nou, închis la Butîrki și în iulie 1923 osândit la trei ani de surghiun în Siberia de Vest, unde a stat la Samarovo și în satele Ciuceli. În august 1925 a fost eliberat și s-⁠a întors la Moscova. La 30 noiembrie 1925 a fost arestat, împreună cu alți arhierei, sub învinuirea de a fi alcătuit un Sinod ilegal pe lângă locțiitorul de patriarh, mitropolitul Petru (Poleanski), închis în închisoarea internă a poliției politice, iar la 21 mai 1926 osândit la doi ani de surghiun în Asia Centrală (Turtkul, apoi Hodjeili), eliberat în ianuarie 1928. Din 26 iunie 1928 a fost episcop de Vazniki, vicar al eparhiei Vladimir. În octombrie 1928 enoriașii catedralei Kazan din Vazniki s-⁠au împotrivit închiderii bisericii, și la 14 decembrie episcopul Gherman a fost arestat în „pricina grupării bisericeștilor din Vazniki”; la 17 mai 1929 a fost osândit la trei ani de lagăr și a stat în lagărul din Kem, apoi din 1930 la Soloveț, unde s-⁠a îmbolnăvit greu de tifos. La sfârșitul lui 1930 a fost scos din lagăr cu alți bolnavi și, din 1931, a stat în surghiun lângă Kotlas, la Veliki Ustiug și prin satele din nord, până în februarie 1933.

În 1933-1934 a locuit la Arzamas, unde în martie 1934 a fost arestat cu episcopul Serapion al Arzamasului, după ce credincioșii i-⁠au împiedicat pe reînnoitori să pună mâna pe biserica Nașterii. În mai 1934 a fost osândit la trei ani de surghiun, ispășiți la stația Oparino, apoi în satul Kocipon lângă Sîktîvkar, unde, sub îndrumarea lui, s-⁠a alcătuit o obște de clerici și mireni surghiuniți care îi ajutau pe cei în nevoie, mai ales pe cei din lagăre. A organizat un cerc de iubitori de cântare bisericească pe lângă biserica din sat. Se păstrează scrisorile lui din surghiun; într-⁠una a scris că mulți dintre noi sunt poate hărăziți să fie jertfe de ispășire și că trebuie să ne gândim nu la putința de a trăi într-⁠un oraș, ci la cetatea cea viitoare, unde tot ce e pământesc, cu toate durerile, este doar cale și ușă.

Ultimul arest

La 23 februarie 1937 a fost arestat la Sîktîvkar, învinuit că a organizat un „grup contrarevoluționar «Druzina Sfântă»”. La 13 septembrie 1937 a fost osândit la moarte, iar la 15 septembrie a fost împușcat. Numele lui fusese pus într-⁠o listă de lucru a noilor mucenici la pregătirea canonizării Bisericii Ruse din Străinătate din 1981, fără data morții, listă tipărită abia în anii 1990. La 6 octombrie 2001 Sfântul Sinod a hotărât să-⁠i înscrie numele în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Rusiei.