Damaschin Țedric

Sfântul Sfințit Mucenic Damaschin Țedric, pe numele său de mirean Dmitri Dmitrievici Țedric, a fost episcop de Gluhov, vicar al Eparhiei Cernigovului. Misionar printre buriați și calmuci, preot pe front în Primul Război Mondial și apoi episcop mărturisitor, a trecut prin închisori, exil și lagăre și a fost împușcat în 1937 în lagărul de la Karaganda. Biserica Ortodoxă Rusă l-⁠a trecut în rândul sfinților în anul 2000.

Copilăria și învățătura

S-⁠a născut la 29 octombrie 1877 în orășelul Maiaki din ținutul Odesei, gubernia Herson, în familia unui funcționar sărac de poștă, care avea șapte copii. În 1887 a intrat la școala teologică din Herson, pe care a absolvit-⁠o în 1893 printre primii, și a fost primit apoi în seminarul din Odesa, unde învăța și fratele său Nicolae.

Familia nu putea însă plăti școala pentru doi fii deodată, așa că Dmitri a trebuit să lase seminarul. În 1895 a intrat la seminarul pedagogic din Herson, unde învățătura era gratuită, iar cei lipsiți primeau bursă, cu condiția să lucreze apoi cel puțin patru ani ca învățători. După absolvire a fost învățător la școala populară din orașul Berislav.

Misionar și monah

În 1900 Dmitri a intrat la cursurile misionare de doi ani de pe lângă Academia Teologică din Kazan, care pregăteau misionari pentru popoarele Asiei. Pe lângă teologie, se studiau aici limbile buriată, calmucă și mongolă. Cursurile erau conduse de arhimandritul Andrei (Uhtomski), iar consiliul pedagogic de episcopul Antonie (Hrapovițki), rectorul academiei.

La Kazan s-⁠a împrietenit cu profesorul Viktor Nesmelov, autor de lucrări de antropologie filosofică, și a făcut parte din cercul filosofic condus de acesta. S-⁠a apropiat mult și de episcopul Antonie, iar sub înrâurirea lui a fost tuns în monahism la 9 iunie 1902, cu numele Damaschin, în cinstea Sfântului Ioan Damaschin. Câteva zile mai târziu a fost hirotonit ierodiacon, iar la 30 iunie ieromonah.

În Transbaikalia și la Vladivostok

A fost trimis la Misiunea duhovnicească din Transbaikalia. Din octombrie 1902 până în noiembrie 1903 a condus școala misionară din Cita, apoi a fost misionar în ținuturile Aga și Irgen, locuite de buriați și tunguși, și din 1904 în stația misionară Kurumkan-⁠Garga. Știind limba buriată, a tradus în această limbă cântări liturgice și a alcătuit un cor bisericesc din buriații botezați.

În 1905 a intrat ca student la Institutul Oriental din Vladivostok. În același timp a fost profesor de cânt și apoi de religie la gimnaziul de băieți din oraș și a slujit în biserica institutului și în cea de la stația Sedanka. A absolvit institutul în 1909.

Printre calmuci și pe front

În 1910 a fost numit misionar în satul Bolhunî din gubernia Astrahan, iar din 1911 a lucrat ca misionar printre calmuci, în Eparhia Donului.

După izbucnirea Primului Război Mondial a slujit din primăvara anului 1915 pe frontul din Caucaz, conducând un detașament sanitar și de hrănire al Crucii Roșii, iar din 1916 și unul pentru combaterea bolilor molipsitoare. În 1917 a fost sanitar și preot militar într-⁠un regiment de rezervă de pe frontul de sud-⁠vest. A primit Ordinul Sfânta Ana de gradul al III-⁠lea și al II-⁠lea. În vara anului 1917 a luat parte la congresul monahilor învățați de la Academia Teologică din Moscova.

Anii revoluției

În mai 1918 a fost lăsat la vatră. În același an a fost arestat împreună cu fratele său în gubernia Orel și osândit la moarte; el a scăpat de execuție, dar fratele său a fost împușcat. S-⁠a mutat apoi la Kiev, unde a trăit în mănăstirea Sfântului Mihail cu cupole aurite și a fost primit ca student la Academia Teologică.

În toamna anului 1919 a plecat în Crimeea, iar în anul următor arhiepiscopul Dimitrie (Abașidze) l-⁠a ridicat la treapta de arhimandrit și l-⁠a numit stareț al mănăstirii Sfântului Gheorghe de la Balaklava. Arhiepiscopul Nicodim (Krotkov) scria despre el că apăra cu râvnă drepturile Bisericii înaintea autorităților și că era iubitor de slujbe frumoase, bun citeț și cântăreț, predicator harnic și om practic.

După ce a început schisma renovaționistă în 1922, a rămas credincios Bisericii patriarhale. În noiembrie 1922 a fost judecat la Simferopol împreună cu mai mulți ierarhi și clerici ai Crimeii, dar a fost achitat. La începutul anului 1923 a fost arestat din nou, a stat câteva luni în închisoare împreună cu episcopul Eusebiu (Rojdestvenski) și a fost apoi expulzat din Crimeea.

Episcop de Gluhov

La 14 septembrie 1923 a fost hirotonit în mănăstirea Donskoi din Moscova episcop de Gluhov, vicar al Eparhiei Cernigovului, cu însărcinarea de a conduce vremelnic eparhia. Hirotonia a fost condusă de Sfântul Patriarh Tihon. În ianuarie 1924 a sosit la Gluhov, unde a organizat cancelaria eparhială și conducerea vicariatelor și blagocinatelor și a făcut călătorii prin eparhie.

Curând a fost închis la Gluhov, iar în 1924-1925 a fost exilat la Harkov. În 1925 a fost trimis la Moscova, în afara Ucrainei, și a locuit în mănăstirea Sfântului Daniil. În august 1925 a mers în taină la Poltava, unde, împreună cu arhiepiscopul Grigorie, l-⁠a hirotonit pe arhimandritul Vasile (Zelențov) episcop de Priluki.

Exilul în Siberia

La 30 noiembrie 1925 a fost arestat la Moscova în dosarul locțiitorului patriarhal, mitropolitul Petru (Polianski), și închis la Butîrka. În mai 1926 a fost osândit la trei ani de exil în Siberia, pe care i-⁠a petrecut la Krasnoiarsk, slujind în bisericile orașului și apoi în satul Poloi.

Nu a primit Declarația mitropolitului Serghie (Stragorodski) din 1927, care cerea deplina loialitate față de puterea sovietică, și i-⁠a trimis mitropolitului două scrisori cu o critică aspră. În decembrie 1928, la întoarcerea din exil, a avut cu el o lungă convorbire la Moscova, dar nu a putut primi noua linie a politicii bisericești.

La Starodub

Neavând voie să se întoarcă în eparhia sa, s-⁠a așezat la Starodub, la chemarea preoților din fosta Eparhie a Cernigovului. Mulți clerici și credincioși de același cuget cu el veneau să-⁠l vadă. Se temea însă de o schismă și îi îndemna pe cei care îl întrebau să rămână lângă mitropolitul Serghie, pentru a-⁠l opri de la fapte care ar fi înjosit Biserica.

În aprilie 1929, după ce mitropolitul a cerut clerului să dea autorităților informații despre comunitățile bisericești, a încetat să-⁠l mai pomenească la slujbe. În mai 1929 a refuzat propunerea mitropolitului Serafim (Cicegov) de a-⁠i fi vicar la Leningrad. În vara aceluiași an i-⁠a trimis locțiitorului patriarhal, mitropolitul Petru, aflat în exil, o scrisoare și copii ale corespondenței altor ierarhi critici, iar în octombrie i-⁠a scris din nou mitropolitului Serghie că rupe comuniunea liturgică cu el.

Solovki și epistolele

La 27 noiembrie 1929 a fost arestat la Starodub și osândit la trei ani de lagăr, pe care i-⁠a petrecut la Solovki. După eliberare s-⁠a întors la Starodub, a lucrat la strângerea în unitate a clericilor din sudul Rusiei care nu-⁠l pomeneau pe mitropolitul Serghie și a săvârșit slujbe în taină, în case particulare din Kiev.

La sfârșitul anilor 1920 și în anii 1930 a scris și a trimis aproape o sută cincizeci de epistole. În ele punea față în față Biserica înțeleasă ca structură administrativă, care are nevoie de recunoașterea statului, și Biserica, unire tainică și rânduită de Dumnezeu a tuturor credincioșilor în Hristos. Scria adesea despre „vremurile de pe urmă” ale Bisericii, când strălucirea din afară a bisericilor își va pierde însemnătatea, iar pentru păstrarea curăției credinței va trebui să se meargă în „catacombe” și în „pustie”.

Nu s-⁠a alăturat niciunei grupări, ci spunea că, până la lămurirea venită de la locțiitorul patriarhal, rămâne o putere de înfrânare în Biserică. A păstrat legătura cu mitropolitul Chiril (Smirnov) al Kazanului și a purtat o vie corespondență cu arhiepiscopul Serafim (Samoilovici).

Ultimii ani și mucenicia

În 1934 a fost arestat din nou și exilat pentru trei ani la Arhanghelsk. Acolo a fost arestat la 2 martie 1936 și osândit la cinci ani de lagăr, pe care i-⁠a ispășit în secția Burma a lagărului de la Karaganda, în Kazahstan, unde lucra ca contabil.

La 13 august 1937 a fost arestat în lagăr sub învinuirea de agitație antisovietică și organizare de adunări ilegale; prilejul a fost prăznuirea Paștilor. Nu și-⁠a recunoscut vina. A fost osândit de o troică a NKVD și împușcat la 15 septembrie 1937, primind cununa muceniciei. Locul mormântului său nu se cunoaște.

Proslăvirea

Numele episcopului Damaschin a fost trecut pe lista noilor mucenici întocmită de Biserica Rusă din afara granițelor în 1981. În august 2000 Soborul Arhieresc Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse l-⁠a trecut în rândul Sfinților Noi Mucenici și Mărturisitori ai Rusiei. Este prăznuit la 2 septembrie (15 septembrie pe stil nou), ziua muceniciei sale, și în Soborul Noilor Mucenici ai Bisericii Ruse.