Gorgonie din Sevastia

Sfântul Mucenic Gorgonie din Sevastia este unul dintre Sfinții Patruzeci de Mucenici din Sevastia Armeniei. Calendarul nu spune nimic despre el în afară de numele său în șirul celor patruzeci; de aceea redăm povestea tuturor.

În anul 313 împăratul Constantin cel Mare a dat legea libertății credinței, pe care a semnat-⁠o și împăratul Liciniu, dar în ținuturile acestuia prigoana creștinilor a continuat. Pe la anul 320, în cetatea Sevastia din Armenia, stătea o oaste romană, în care slujeau patruzeci de ostași creștini, originari din Capadocia. Comandantul Agricolau i-⁠a silit să aducă jertfă idolilor, dar ei au refuzat. Închiși mai întâi în temniță, ei s-⁠au rugat stăruitor și într-⁠o noapte au auzit un glas: cel care va răbda până la sfârșit, acela se va mântui. Apoi Agricolau a încercat să-⁠i ademenească cu laude, dar în zadar, iar un dregător, Lisie, a poruncit să fie loviți cu pietre, însă pietrele au zburat pe lângă ținte, iar piatra aruncată de Lisie l-⁠a lovit pe Agricolau în față.

Era iarnă și un ger puternic. Ostașii au fost dezbrăcați și duși pe lacul înghețat din apropierea cetății, unde au fost lăsați sub pază toată noaptea. Pe mal, pentru ispită, se făcuse o baie caldă, în care putea intra oricine s-⁠ar fi lepădat de Hristos. Toată noaptea ei au răbdat gerul, îmbărbătându-⁠se unii pe alții și cântând imnuri lui Dumnezeu. Unul dintre ei nu a mai putut răbda; a ieșit din lac și a alergat la baie, dar îndată ce a trecut pragul a căzut mort. Atunci Domnul a trimis alinare mucenicilor: s-⁠a făcut lumină, gheața s-⁠a topit, iar apa a încălzit. Gardianul Aglaie, singurul care veghea, a văzut deasupra capului fiecărui mucenic o cunună de lumină, și a numărat treizeci și nouă. A înțeles că ostașul fugit își pierduse cununa; și-⁠a lepădat hainele, a spus că și el este creștin și s-⁠a alăturat mucenicilor.

A doua zi dimineața chinuitorii i-⁠au scos din apă, le-⁠au zdrobit fluierele picioarelor și i-⁠au aruncat în foc. Mama celui mai tânăr dintre ei, Meliton, îl îndemna să rabde până la sfârșit și, când tânărul încă mai răsufla și fusese lăsat pe pământ, l-⁠a ridicat și l-⁠a dus pe umeri după car, apoi l-⁠a pus lângă ceilalți. Oasele arse au fost aruncate în râu. După trei zile mucenicii s-⁠au arătat episcopului Petru al Sevastiei și i-⁠au poruncit să-⁠i îngroape. Episcopul le-⁠a adunat oasele și le-⁠a îngropat cu cinste.

Pomenirea celor patruzeci de mucenici este una dintre cele mai cinstite sărbători, iar în ziua ei, la 9 martie pe stil vechi (22 martie pe stil nou), se dezleagă din rigoarea Postului Mare și se săvârșește Liturghia Darurilor mai înainte sfințite.