Grigorie de la Pelșma

Cuviosul Grigorie de la Pelșma (a doua jumătate a secolului al XIV-⁠lea până după 1441) a fost nevoitor originar din Galici, întemeietor al mănăstirii Pelșma de lângă Vologda. A fost canonizat la Sinodul lui Macarie din 1549, în rândul cuvioșilor. Se pomenește (stil vechi) la 23 ianuarie, în Soborul Sfinților din Kostroma, la 30 septembrie și în a treia săptămână după Rusalii, în Soborul Sfinților din Vologda.

Tinerețea monahală

Era din neamul boierilor Lopotov din Galici, părinți bogați și cinstiți. După Viață, la cincisprezece ani părinții voiau să-⁠l însoare, dar au murit înainte de a-⁠și împlini gândul; Grigorie și-⁠a îngropat părinții, a lăsat moștenirea și a primit tunderea monahală la mănăstirea Nașterea Maicii Domnului de lângă lacul Galici. Redactarea din Minei spune că a plecat la mănăstire încă în viața părinților și fără legătură cu o căsătorie. Mai târziu a fost hirotonit ieromonah și a ajuns egumen al mănăstirii, la unsprezece verste la nord-⁠est de Galici. Apăsat de faimă, a părăsit mănăstirea și a plecat la Rostov, la sfintele moaște. A rămas acolo la mănăstirea Avraamie, iar apoi a fost arhimandrit al mănăstirii Mântuitorului din Peski. Doi ani a condus mănăstirea, apoi a plecat noaptea pe ascuns din Rostov, a mers la Cuviosul Dionisie de la Glușița și i-⁠a fost ucenic.

Pustnicul

După un timp a cerut binecuvântare de la Dionisie să plece din pustie spre o singurătate deplină și a ajuns pe malul râului Pelșma, unde și-⁠a făcut o chilie. Curând s-⁠a alăturat lui preotul Alexei, pe care l-⁠a tuns monah cu numele Alexandru și care a devenit al doilea egumen al mănăstirii zidite acolo, cu binecuvântarea episcopului Efrem al Rostovului. În 1426 a zidit biserica Soborului Maicii Domnului. Mănăstirea lui a ajuns cunoscută, iar el s-⁠a bucurat de cinstea tuturor.

Adormirea

Izvoarele nu se unesc asupra anului morții: Filaret (Gumilevski), N. P. Barsukov și E. E. Golubinski dau 1441, Leonid (Kavelin), I. Martinov și G. V. Markelov dau 1442, iar după alte știri, la asediul Vologdei de către cneazul Dimitrie Șemiaka, în iarna 1449-1450, Grigorie a luat apărarea locuitorilor, iar cneazul a poruncit să fie aruncat de pe „estradă”. În registrul mănăstirii din 1667 era în ea o biserică în numele lui Grigorie, cu moaștele lui. În 1683 biserica a ars și deasupra mormântului s-⁠a ridicat o capelă. În 1706 s-⁠a ridicat o biserică de lemn în numele lui, în care moaștele au rămas sub piatră. În 1810 s-⁠a făcut o raclă în care au fost puse lanțurile lui de fier. În 1833 biserica de lemn a fost înlocuită cu una de piatră. În 1926 mănăstirea Pelșma a fost închisă, iar biserica cu moaștele este azi în ruină; moaștele nu au fost aflate și se odihnesc sub piatră.