Grigorie Luminătorul

Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie Luminătorul (în armeană Grigor Lusavorici) este cel care a adus Armenia la credința creștină și a fost cel dintâi întâistătător al Bisericii ei, la cumpăna veacurilor al III-⁠lea și al IV-⁠lea. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt sfințit mucenic, întocmai cu apostolii, iar armenii îl numesc Luminătorul, pentru că prin el le-⁠a venit lumina Evangheliei. Se prăznuiește la 30 septembrie.

Aproape tot ce se știe despre el vine din Istoria atribuită lui Agatangheloș, scrisă în veacul al V-⁠lea. Este mai degrabă o scriere de evlavie decât o cronică, așa că multe dintre amănuntele de mai jos țin de tradiție, iar istoricii discută o parte dintre ele.

Obârșia și copilăria

După tradiție, Grigorie s-⁠a născut în jurul anului 257, ca fiu al lui Anak, un nobil part. Anak ar fi ucis pe Hosrov, regele arșacid al Armeniei, după ce i-⁠a câștigat încrederea. Nobilii armeni au dat apoi la moarte pe Anak, împreună cu toată casa lui. Pruncul Grigorie a scăpat prin grija doicii sale și a fost dus la Cezareea Capadociei, unde a crescut între creștini și a primit Sfântul Botez.

Unii cercetători de azi se îndoiesc de această povestire și cred că Grigorie ar putea fi pur și simplu un creștin de limbă greacă din ținuturile de graniță ale Imperiului, căruia i s-⁠a atribuit mai târziu neam ales. Tradiția rămâne totuși istorisirea Bisericii despre el.

S-⁠a căsătorit cu Mariam și au avut doi fii, Vrtanes și Aristakes. După nașterea lor, soții s-⁠au despărțit. Sinaxarul ortodox spune că Grigorie a rămas văduv, că un fiu a fost preot, iar celălalt s-⁠a retras în pustie ca monah.

Mărturisirea și groapa

Grigorie s-⁠a întors în Armenia și a intrat în slujba regelui Tiridate al III-⁠lea, fiul lui Hosrov cel ucis. Viața sa spune că a voit să îndrepte prin slujire credincioasă vina tatălui. Când regele i-⁠a poruncit să aducă jertfă zeiței Anahit, el a refuzat și L-⁠a mărturisit pe Hristos.

Tiridate l-⁠a chinuit îndelung. Sinaxarul vorbește despre atârnare cu capul în jos, înăbușire cu fum greu mirositor și umblat în încălțări de fier cu cuie, în vreme ce Grigorie cânta psalmi. Aflând că este fiul ucigașului tatălui său, regele l-⁠a aruncat într-⁠o groapă adâncă de lângă Artașat, numită azi Khor Virap, adică „temniță adâncă”.

După tradiție, Sfântul a stat acolo treisprezece sau paisprezece ani (unii spun cincisprezece), hrănit de o femeie evlavioasă care îi cobora pâine în taină și întărit de un înger.

Fecioarele mucenice și botezul regelui

În acei ani au ajuns în Armenia, fugind de prigoană, un grup de fecioare creștine, între care Ripsime și Gaiane. Tiridate a poftit-⁠o pe Ripsime, iar ea l-⁠a respins; regele a poruncit să fie omorâte ea și însoțitoarele ei, cam treizeci și cinci de femei. Curând după aceea, regele a căzut într-⁠o grozavă nebunie, asemenea celei a lui Nabucodonosor, după cum spune tradiția. Sora lui, Hosrovidukht, a avut o vedere că numai Grigorie îl poate vindeca.

Grigorie a fost scos din groapă. A întrebat mai întâi de trupurile mucenicelor, rămase neîngropate, și le-⁠a îngropat cu cinste. Apoi a propovăduit pe Hristos poporului și s-⁠a rugat pentru rege. Tiridate s-⁠a vindecat, s-⁠a pocăit și a primit Botezul împreună cu curtea și oștirea. Data tradițională este 301, dar cercetătorii de azi o preferă pe cea apropiată de 314. Armenia a ajuns astfel primul regat care a făcut din creștinism religia de stat.

Episcopul Armeniei

Grigorie a mers la Cezareea, unde arhiepiscopul Leontie l-⁠a hirotonit episcop al Armeniei. Întors în patrie, a botezat pe rege și o mulțime mare în apele Eufratului, a risipit capiștile păgâne și a ridicat biserici în locul lor, a rânduit preoți și a întemeiat școli în care erau învățați copii, între ei și fii de foști preoți păgâni, în limbile greacă și siriacă.

După Agatangheloș, Grigorie a avut o vedere în care Hristos a coborât și a lovit pământul cu un ciocan de aur la Vagharșapat. Acolo s-⁠a ridicat o biserică peste locurile unde erau cinstite fecioarele mucenice, iar locul a fost numit mai târziu Etchmiadzin, „pogorârea Unuia-⁠Născut”. Până azi este scaunul Catolicosului armean.

În fapt, convertirea întregului neam a fost o lucrare mai lentă decât lasă să se creadă Istoria și a continuat și după viața lui Grigorie.

Ultimii ani și fiii săi

Grigorie și-⁠a făcut urmaș pe fiul său mai mic, Aristakes, și s-⁠a retras ca pustnic într-⁠o peșteră din ținutul Daranalis, în Armenia de Sus. Aristakes a luat parte la Sinodul I ecumenic de la Niceea, din 325. După istoricul armean Movses Horenaț, de la întoarcerea acestuia de la sinod, Grigorie nu s-⁠a mai arătat nimănui. S-⁠a odihnit în singurătate, iar niște păstori care nu știau cine este l-⁠au îngropat. Istoricii așază sfârșitul lui între anii 328 și 331.

Urmașii săi, numiți grigoridi, au condus Biserica Armeană prin moștenire, din generație în generație, până în veacul al V-⁠lea.

Moaștele și cinstirea

Mai târziu trupul i-⁠a fost mutat într-⁠un sat din ținutul Erzincan, iar în veacurile următoare moaștele sale s-⁠au risipit. Mai multe scaune armenești susțin că au părți din brațul lui drept, cu care se sfințește Sfântul Mir. Fărâme se păstrează în Sfântul Munte la Caracalu, Iviron și Grigoriu, aceasta din urmă având capul. După tradiția catolică, niște măicuțe care fugeau de prigoana iconoclastă au adus moaște la Napoli, unde s-⁠a ridicat biserica San Gregorio Armeno; părți au fost date mai târziu înapoi Bisericii Armene.

Cinstirea lui a pătruns în Bizanț din veacul al IX-⁠lea, iar un mozaic al său se afla între Părinți în Sfânta Sofia. La Moscova, unul dintre paraclisele catedralei Sfântul Vasile este închinat lui. Biserica Armeană îl prăznuiește în mai multe zile ale anului, între care intrarea și ieșirea lui din Khor Virap și aflarea moaștelor. Mănăstirea Khor Virap, ridicată deasupra gropii, este și azi loc de pelerinaj.