Grigorie Raevski

Sfântul Sfințit Mucenic Grigorie Raevski, protoiereu, preot al bisericii Adormirea din satul Zavidovo, a fost arestat în 1937 sub învinuirea mincinoasă de activitate contrarevoluționară și, cu toate că nu existau dovezi, iar enoriașii mărturiseau în favoarea lui, a fost osândit la moarte de troica NKVD. A fost împușcat la 29 septembrie 1937, la Tver, și proslăvit în anul 2000.

Viața

S-⁠a născut la 28 septembrie 1888 în satul Zavidovo din gubernia Tver, în familia diaconului Grigorie Raevski. Curând după terminarea seminarului teologic din Moscova s-⁠a căsătorit cu Lidia Vasilievna Beleaeva, fiica preotului din Zavidovo, iar în 1912 a fost hirotonit preot la biserica Adormirea din sat. Și-⁠a dat toate puterile bisericii și enoriașilor, iar soția îi era ajutor în grija bisericii. Singurul lucru care le umbrea viața era că nu aveau copii. În 1913 au murit aproape deodată un bărbat și o femeie din sat, lăsând trei orfani, iar părintele Grigorie și Lidia Vasilievna au luat în casă pe una dintre fete, Anna, de opt ani, pe care au crescut-⁠o ca pe a lor; când, în 1922, li s-⁠a născut fiica Nina, nu au făcut nicio deosebire între copii.

A fost arestat prima dată în 1927, închis la Butîrki și învinuit că ar fi răspândit zvonuri false, dar ancheta a dovedit nevinovăția lui și a fost eliberat după două luni. La sfârșitul anului 1929, odată cu colectivizarea, a început prigoana Bisericii. În sâmbăta de 8 februarie, la adunarea sătenilor, președintele sfatului din Zavidovo a anunțat pentru duminică o demonstrație menită să arate superioritatea gospodăriei colective față de cea individuală. În ziua aceea, la ora stabilită, s-⁠a adunat lângă casa de lectură doar un mic grup, iar după încă două ore tot nu au fost destui. Cineva a spus că lumea lipsește pentru că e în biserică, la slujbă mare. Doi comsomoliști au intrat și au văzut că slujba e în toi și biserica plină. Demonstrația a fost anulată.

În biserică se adunaseră vreo șase sute de oameni, mai mult de jumătate fiind împărtășanți. Slujba de rugăciune (molebenul) a fost săvârșită de protoiereul Grigorie Raevski, iar Liturghia preotul Nicolae Dmitrov. În timp ce părintele Grigorie slujea molebenul, părintele Nicolae spovedea, apoi invers. Din pricina numărului mare de împărtășanți, slujba s-⁠a prelungit până la trei după-⁠amiaza. Faptul acesta era destul pentru OGPU ca a doua zi să înceapă o anchetă în scopul de a aresta cel puțin pe unul dintre preoți. A aflat că cel mai mare respect și dragoste îl avea părintele Grigorie, și au început să-⁠i cerceteze activitatea. Au fost chemați comsomoliști, membri ai brigăzii de colectivizare, președintele sfatului și bibliotecarul. Din mărturii: părintele Grigorie ținea adesea predici la sărbătorile mari și, vorbind despre vremurile grele, spunea că tatăl și fiul nu se mai înțeleg, pentru că tatăl crede în Dumnezeu și fiul nu, și îndemna credincioșii să creadă și mai tare și să nu se lase în fața învățăturii vrăjmașe; o altă mărturie spunea că a spus în predică: „Când se scufundă corabia, echipajul se mântuiește, dar căpitanul trebuie să piară”. Un alt martor, bătrânul bisericii, care nu a bănuit scopul întrebărilor, a spus că predicile părintelui Grigorie erau despre fiul risipitor și despre patimile Domnului și că mulți ieșeau din biserică plângând.

La 14 august 1930, ziua arestării, OGPU a venit cu percheziție. Pe atunci părintele Grigorie avusese deja mai multe percheziții, încheiate cu confiscarea puținei lui averi. Cândva aveau gospodărie, găini, vacă, grădină și o fisarmonică în casă; până în 1930 nu mai rămăsese nimic, totul fusese luat ca impozit, inclusiv fisarmonica, luată de clubul local. I-⁠au rămas un dulăpior cu veselă, un cufăr și niște covorașe înguste. Când agenții au vrut să cerceteze patul fiicei, care dormea liniștită, cealaltă fiică, Anna, nu a lăsat să fie tulburat copilul și ei s-⁠au dat înapoi.

A fost ținut întâi la Zavidovo, apoi trimis sub pază la temnița din Tver. Părintele Nicolae Dmitrov, chemat la interogatoriu, a insistat să-⁠și scrie singur răspunsul: preotul Grigorie Grigorievici Raevski nu a arătat nimic împotriva puterii sovietice. La interogatoriul din 21 august, părintele Grigorie a răspuns că predicile lui erau pur religioase, că nu a atins politica și nu a vorbit împotriva colectivizării, că la 9 februarie 1930 nu a organizat și nici nu a slujit slujba solemnă, ci a venit la ora nouă și a slujit molebene după utrenie, și că se mira și el de ce a fost atâta lume. Nu s-⁠a recunoscut vinovat.

La 5 ianuarie 1931 troica OGPU l-⁠a osândit la cinci ani de lagăr de muncă. A fost trimis la muncă silnică la construcția canalului Marea Albă-⁠Baltică, în regiunea Vologda. Între apropiați a rămas doar legătura în scris și rare întâlniri; la una dintre ele a mers soția cu fiica Nina, în vârstă de zece ani. Au fost găzduite într-⁠un baraci mare și cenușiu, în afara lagărului, iar părintele venea seara și aducea de fiecare dată rația lui de supă, într-⁠o strachină adâncă. A fost eliberat la începutul anului 1934 și s-⁠a întors la Zavidovo să slujească în biserică. Viața era grea; a vândut casa colhozului, a locuit mai întâi la părintele Nicolae Dmitrov, apoi a închiriat un apartament de la o femeie bună, aproape de biserică. Mai târziu, banii pe casă, plătiți orfanei de colhoz în sume mici câțiva ani, au ajutat-⁠o pe Nina să-⁠și facă studiile.

La 12 mai 1935 a murit de oftică galopantă soția lui. Spre sfârșitul iernii, venind la biserică pe când se făcea curățenie, a avut milă de cei care munceau, s-⁠a descălțat, a răcit și după trei luni a murit. Fiica Nina a rămas în grija tatălui și a nașului ei, preotul Nicolae Dmitrov. A învățat patru clase la Zavidovo, dar nu a fost primită în clasa a cincea pentru că era fiică de preot; a repetat clasa a patra, apoi a terminat școala în satul vecin Spas-⁠Zaulok, din regiunea Moscova. A absolvit șapte clase în primăvara 1937. Părintele Grigorie, citind certificatul, a lăudat-⁠o și i-⁠a spus: „Fiica mea, trebuie să înveți neapărat; nu știu ce va fi cu mine, dar tu învață”. Ea a împlinit porunca tatălui, a terminat institutul poligrafic, a avut o funcție înaltă și nu a ascuns niciodată că tatăl ei era preot. Era de fire blândă și deschisă; nu ridica niciodată glasul, nici la fiică, nici când nu-⁠l asculta.

Vara 1936, președintele comisiei regionale pentru culte a propus protopopului din Zavidovo să adune clerul și să discute proiectul constituției staliniste. Au venit doar doi preoți, unul fiind părintele Grigorie, care a refuzat să discute, spunând că, fiind lipsit de drepturi civile ca preot, nu poate discuta proiectul. Pe aceasta adunarea a luat sfârșit, dar un an mai târziu a fost amintită în noul val de prigoană.

A fost arestat la 30 iulie 1937, pe când era în pădure, unde mergea adesea după ciuperci și fructe. Acasă se făcea percheziție, dar nu era nimic de luat, în afară de scrisoarea preotului Alexandru Preobrajenski, pe care părintele Grigorie îl găzduise după eliberare. A doua zi, anchetatorul Șevelev l-⁠a interogat. Nu s-⁠a recunoscut vinovat. Fiindcă nu se găseau temeiuri, au fost chemați enoriașii, dar și ei au arătat că îl cunosc ca om loial puterii. Într-⁠un bilet scris din temniță la 4 august, el le scria celor dragi că dragostea și rugăciunile lor îi dau puterea și liniștea de a răbda încercarea; și-⁠a încredințat fiica celor apropiați. În scrisoarea către Nina îi spunea să fie cuminte, să-⁠și păzească vorbele, să se străduiască la învățătură și să asculte sfaturile părintelui Nicolae și ale celorlalți. La interogatoriul din 5 august a negat din nou orice activitate contrarevoluționară. Cu puțin înainte de a fi dus la temnița din Tver, i-⁠a scris fiicei: „Pe cât timp ne vom despărți acum, nu știu, dar sper că cei pe care i-⁠am rugat îți vor ține locul de tată și mamă... Pe mama ține-⁠o minte, pe mine nu mă uita”.

La Tver, fiica Nina și soția părintelui Nicolae, Ecaterina, au ajuns la clădirea NKVD la ora indicată și l-⁠au văzut de peste drum pe părintele Grigorie ieșind sub pază; el nu a privit în partea lor și nu i-⁠a văzut. Aceasta a fost ultima lor întâlnire. La 28 septembrie era ziua de naștere a părintelui Grigorie, împlinea patruzeci și nouă de ani. A doua zi, troica NKVD l-⁠a osândit la moarte. A fost împușcat îndată după citirea sentinței, la 29 septembrie 1937. A fost îngropat într-⁠o groapă comună la unul dintre cimitirele Tverului, locul exact rămânând necunoscut.

Până azi se păstrează între enoriașii din Zavidovo amintirea slujirii lui, a grijii de suflete, a milostivirii și a morții lui mucenicești. A fost trecut între noii mucenici și mărturisitori ai Rusiei la Sinodul arhieresc jubiliar din august 2000. Este pomenit la 29 septembrie, la 7 februarie, în Soborul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ruse, și la 18 iulie, în Soborul sfinților din Tver (stil nou, ultimele două zile schimbătoare).