Gurie de la Pecenga

Sfântul Sfințit Mucenic Gurie a fost egumen al Mănăstirii Sfânta Treime din Pecenga, în nordul Rusiei, și a primit moarte muceniceasă la 9 decembrie 1589. Este cinstit în Soborul sfinților din Kola și în cel al sfinților din Novgorod. Știrile despre el vin din tradiția mănăstirii și din Viața Sfântului Trifon de Pecenga.

Nu se știe nimic despre viața lui de dinainte de egumenie. Cel mai vechi document care îi pomenește numele este hrisovul țarului Ivan cel Groaznic din 21 noiembrie 1556, prin care mănăstirea a primit mari stăpâniri și înlesniri. Viața Sfântului Trifon spune că acesta s-⁠a înfățișat țarului nu singur, ci însoțit de un monah de la Solovki. Egumenul Mitrofan (Badanin) a presupus că acest monah ar fi fost Gurie, înfățișat spre întărire ca stareț al mănăstirii de la Pecenga. Dar anacronismele vădite, atât în textul hrisovului, cât și în Viața lui Trifon (se pomenește o convorbire cu Teodor, fiul lui Ivan cel Groaznic, care în 1556 nu se născuse încă), cer prudență față de această presupunere. A. I. Andreev nu-⁠l socotește deloc primul egumen și arată că numele lui nu apare în documentele vechi. În documentele mănăstirii, egumenul Gurie nu e pomenit mai devreme de 1579.

În vremea egumeniei lui Gurie, mănăstirea a devenit un mare centru de activitate în regiunea polară a Rusiei: făcea sare și pescuit, inclusiv vânătoare de balene, avea șantiere de corăbii, mori și grajduri, și era centru al negoțului ruso-⁠olandez din Nord.

Cuviosul Trifon, înainte de moartea sa din 15 decembrie 1583, prorocise că frații vor pieri de sabie. După șase ani, la 9 decembrie 1589, o ceată de finlandezi din Ostrobotnia, supuși ai regelui Suediei, a jefuit și a ars mănăstirea și i-⁠a ucis pe toți cei de față, în număr de nouăzeci și cinci. Când finlandezii au năvălit, i-⁠au măcelărit pe monahii și mirenii din mănăstire și au înconjurat biserica Sfinților Zosima și Savatie, unde se slujea Liturghia. Frații l-⁠au rugat pe egumen să alcătuiască o împotrivire chiar în biserică. Cuviosul Gurie, amintindu-⁠și de proorocia învățătorului său și nevrând să meargă împotriva voii lui Dumnezeu, a poruncit să se continue slujba. Dușmanii au intrat în biserică și i-⁠au ucis pe toți. Pe egumen și pe ierodiaconul Iosif, care îngrijea tezaurul mănăstirii, i-⁠au chinuit îndelung ca să afle unde sunt ascunși banii mănăstirii. Mucenicii nu au spus nimic și au fost tăiați de finlandezii înfuriați. Apoi atacatorii au dat foc mănăstirii.

După plecarea finlandezilor, cei rămași în viață din obște au îngropat rămășițele mucenicilor în afara mănăstirii arse.

Când, la sfârșitul veacului al XIX-⁠lea, mănăstirea din Pecenga a fost reînnoită, printr-⁠un ucaz al Sfântului Sinod a început cinstirea locală a egumenului Gurie și a fraților uciși ai mănăstirii. Mai târziu numele sfântului sfințit mucenic a fost pomenit în Soborul sfinților din Novgorod. Pentru cinstire în toată Biserica, egumenul Gurie și ceilalți uciși în mănăstire au fost canonizați la 15 octombrie 2003, în Soborul sfinților din Kola.