Pard Pustnicul

Cuviosul Pard Pustnicul a fost un monah roman din Palestina, în veacul al VI-⁠lea. În tinerețe fusese căruțaș, iar mai târziu a rămas în amintire ca pildă de nevoință a pocăinței. Biserica îl pomenește la 15 decembrie după calendarul vechi.

Pard a trăit în Palestina. În tinerețe mâna cămile, după un izvor, iar după altul căruțe sau animale de povară. Într-⁠o călătorie spre Ierihon a văzut cum un băiat a fost călcat în picioare, fără voie, sub picioarele cămilelor lui, și de frica pedepsei a fugit și s-⁠a ascuns. Izvoarele nu se potrivesc în amănunt: unul vorbește de cămile, altul de cai. A primit apoi călugăria pe muntele Arion și a trăit acolo în rugăciune neîncetată și pocăință.

Apăsat de vinovăția pentru moartea copilului, Pard a hotărât să se dea pe sine ca jertfă de pocăință și să se ofere fără apărare ca să fie mâncat de un leu. A intrat în bârlogul unui leu, dar leul, deși a fost ațâțat de mai multe ori, nu i-⁠a dat atenție și a refuzat să-⁠l mănânce. Din aceasta monahul a înțeles că Dumnezeu, în iubirea și harul Său, i-⁠a iertat orice greșeală.

Pard s-⁠a întors apoi la locuința lui de pe muntele Arion și a trăit acolo, în nevoință și rugăciune, până la moartea sa din veacul al VI-⁠lea. În monahismul ortodox el este un chip al vieții pocăinței, al pustnicirii, și de aceea a rămas în amintire ca Pard Pustnicul.