Gurie, Samona și Aviv

Sfinții mucenici și mărturisitori Gurie, Samona și Aviv au pătimit la Edesa, în Siria, la sfârșitul veacului al III-⁠lea și începutul celui de-⁠al IV-⁠lea. Gurie și Samona au fost mireni uciși în marea prigoană a lui Dioclețian, iar diaconul Aviv a fost ars de viu în vremea lui Liciniu. Sunt pomeniți împreună la 15 noiembrie, fiind socotiți ocrotitori ai Edesei și ai celor aflați în primejdie.

Mucenicia

Izvoarele hagiografice așază mucenicia lor între anii 293 și 322, pentru că tradiția bisericească i-⁠a unit pe cei trei sfinți, care au trăit în vremi diferite. Faptele muceniceștii au fost scrise întâi în limba siriană și sunt cunoscute din traduceri vechi grecești, armene și latine; textul sirian păstrat este dintr-⁠un manuscris din secolul al XV-⁠lea. În el este amintit autorul, Teofil Edeseanul, care spune despre sine că era păgân din naștere, s-⁠a întors la creștinism și a scris lucrarea în a cincea zi după mucenicia lui Gurie și Samona. Tot lui i se atribuie faptele despre Aviv.

Gurie, din Sargocetia (după izvoarele grecești), și Samona, din Ganada, au pătimit la începutul marii prigoane a lui Dioclețian. Părăsiseră cetatea natală, Edesa, dar au fost prinși de dregătorul Antonin. Au fost îndemnați cu vorbe blânde să aducă jertfă zeilor păgâni și au refuzat. La judecată au fost chinuiți: legați unul de altul, cu o piatră la picioare, au fost lăsați să atârne câteva ceasuri. Apoi au fost duși în temniță, unde au stat vreo trei luni (în scrierea lui Arethas al Cezareei, mai mulți ani, de aceea îi numește mărturisitori). Când au fost aduși din nou la judecată, doar Samona a fost chinuit a doua oară. Văzându-⁠i neclintiți, dregătorul i-⁠a osândit la tăierea capului, la muntele Vetilavikla de lângă Edesa. Trupurile lor au fost îngropate de creștinii locului.

Diaconul Aviv, din satul Apothelsaia de lângă Edesa, a pătimit în vremea împăratului Liciniu, care, despărțindu-⁠se de Constantin cel Mare, a început o nouă prigoană în răsăritul Imperiului. Aviv propovăduia deschis Evanghelia și aducea mulți păgâni la credință. A fost pârât, iar la judecată, dregătorul Lisanie a încercat să-⁠l determine să aducă jertfă idolilor. Pentru că a refuzat, a fost atârnat de un stâlp, sfâșiat cu gheare de fier, apoi scos afară din cetate și aruncat în foc. Potrivit Vieții, trupul lui a fost găsit nevătămat de rudele lui, care l-⁠au îngropat în același mormânt cu Gurie și Samona.

Minunile

Cea mai cunoscută minune a sfinților este legată de năvălirea hunilor în Bizanț și este așezată în vremea episcopului mărturisitor Evlogie al Edesei (379-387). În timpul unei campanii, un mercenar got a poposit la Edesa în casa văduvei Sofia. Acolo a văzut-⁠o pe fiica ei, Eufimia, și a cerut-⁠o de soție. Mama a refuzat, socotind după zvonuri că gotul are soție în patrie, dar mercenarul a convins-⁠o că nu este așa și s-⁠a căsătorit cu fata. Înainte ca gotul și Eufimia să părăsească Edesa, Sofia l-⁠a pus pe ginerele ei să jure credință noii lui soții pe mormântul sfinților Gurie, Samona și Aviv.

Întors acasă, gotul i-⁠a poruncit Eufimiei să se îmbrace în haine de slujnică și a dus-⁠o în casa lui, la soția și copiii lui, spunând că a adus o roabă bizantină. Dar Eufimia a născut un băiat, iar soția gotului a înțeles că bărbatul ei a adus o țiitoare. Ea a otrăvit nou-⁠născutul. Eufimia, văzând otrava pe buzele pruncului, a șters-⁠o cu o bucată de lână și apoi a muiat-⁠o în paharul din care trebuia să bea stăpâna. Femeia a băut din pahar și a murit, iar rudele gotului au învinuit-⁠o pe Eufimia de moartea ei. Prin hotărârea lor, a fost osândită să fie îngropată de vie împreună cu stăpâna casei. Eufimia a început să se roage sfinților Gurie, Samona și Aviv, iar ei, arătându-⁠se pe cai albi, au dus-⁠o la biserica din Edesa. După un timp, gotul s-⁠a întors la Edesa și a venit în casa Sofiei. I-⁠a spus că fiica ei este sănătoasă, că trăiesc fericiți și își cresc fiul. Atunci a ieșit Eufimia, iar gotul a fost silit să mărturisească ce se întâmplase în țara lui. După aceea autoritățile orașului l-⁠au osândit la moarte.

O altă minune este încercarea cu pâinea sfințită. Mitropolitul Macarie (Bulgakov) amintește o scrisoare a arhiepiscopului Ioan al Novgorodului, dată cu prilejul descoperirii minunate a hoților care furaseră în 1410 vasele sfinte din catedrala Sfânta Sofia. El scrie că „Dumnezeu ne-⁠a dat semnul sfinților mărturisitori Gurie, Samona și Aviv diaconul, așa că cu mila lui Dumnezeu mulți drepți se arată drepți, iar cei vinovați cad sub osândă”. Arhiepiscopul Ioan a scris o „Poruncă despre proscomidia către cei trei sfinți mărturisitori”, care dă amănunte despre ritual: se făcea o prescură special în formă de cruce, din care se scoteau părticele cu rugăciuni, între care o cerere către mărturisitori: „Faceți minunea voastră celor ce vin cu credință, ajutați pe cei în primejdie, mustrați pe cei vinovați, închideți gâtlejul făcătorilor de rele”, și se pomeneau la proscomidie, pe nume, cei care urmau să fie încercați cu prescura. Macarie arată că aceasta a fost o rânduială particulară a arhiepiscopului și că letopisețele nu dovedesc că obiceiul a fost folosit mult timp la Novgorod.

Slujba și icoanele

Pomenirea sfinților este trecută în Tipicul Marii Biserici fără slujbă rânduită. În Tipicul de la Ierusalim li se rânduiește slujba zilnică cu troparul de ieșire sau slujba obișnuită a posturilor mici cu „Aliluia”. În practica liturgică de azi slujba cuprinde tropar la glasul al 5-lea plagal, condac la glasul al 2-lea, canon la glasul al 4-lea cu acrostih, două samoglasnice, un ciclu de trei stihiri asemănătoare și luminândă. Troparul grec îi numește, cei trei, deopotrivă cu Treimea. Chipurile lor se găsesc în picturi monumentale, în icoane și în manuscrise ilustrate, de obicei împreună: Gurie, bătrân cărunt cu barbă lungă, în hiton și himation; Samona, de vârstă mijlocie, cu părul închis (uneori cărunt) și barbă scurtă, în aceleași veșminte; Aviv, tânăr fără barbă, în stihar, cu cădelnița sau crucea în mână.