Hanno

Hanno (numit adesea și Anno) a fost monah benedictin și episcop de Worms între 950 și 978. A murit la 24 decembrie 978.

Era dintr-⁠o familie nobilă din apropierea împăratului Otto I. Cronica Wormsului a lui Friedrich Zorn (1604) îl numește „un hessian cu numele Hanno” și dă textul inscripției de pe mormânt. Și-⁠a început slujirea ca monah la mănăstirea benedictină Sfântul Maximin din Trier. În 937 regele Otto I l-⁠a făcut primul egumen al mănăstirii Sfântului Mauriciu din Magdeburg. Treisprezece ani mai târziu, în 950, la porunca viitorului împărat, a devenit al cincisprezecelea episcop de Worms. În 952 a luat parte, împreună cu Sfântul Ulrich, la sinodul de la Augsburg. În 964 a fost la Roma, unde papa Leon al VIII-⁠lea îl numește, în bula de sfințire a mănăstirii elvețiene Einsiedeln, printre prelații veniți din Germania, consultați în această chestiune. În 970 a fost din nou în Italia, la Ravenna, unde apare ca martor într-⁠un act al lui Otto I. În 976 Otto al II-⁠lea i-⁠a dat mănăstirea benedictină din Mosbach.

Fiindcă 24 decembrie 978 este ziua morții lui, în ajunul Crăciunului se sărbătorește și ziua onomastică a lui Hanno. Martirologiul benedictin îl numără printre sfinți, iar ziua lui liturgică în eparhia Worms era 20 septembrie. Urmașul lui în scaun, Hildebold, ar fi fost fratele lui.

Este un sfânt local al Apusului; nu cunoaștem o canonizare sinodală ortodoxă.