Haralambie

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie a fost preot sau, după alte izvoare, episcop în Magnezia din Asia Mică și a primit cununa muceniciei în jurul anului 202, în vremea împăratului Septimiu Sever. Se spune că avea o sută treisprezece ani, de aceea este socotit cel mai bătrân dintre mucenici. Biserica îl pomenește la 10 februarie, iar numele lui, în greacă, înseamnă „cel luminat de bucurie”.

Viața și pătimirea Haralambie a trăit în Magnezia de pe Meandru, în Asia Mică. Predica Evanghelia și întărea creștinii în vreme de prigoană, iar prin osteneala lui comunitatea s-⁠a mărit. Când vestea predicii lui a ajuns la proconsulul Lucian și la căpetenia ostașilor Lucius, a fost arestat. În fața judecății a mărturisit pe Hristos și a refuzat să jertfească idolilor.

Cu toată bătrânețea, a fost chinuit fără milă: i-⁠au sfâșiat trupul cu cârlige de fier și l-⁠au jupuit de piele. Sfântul nu a avut decât un cuvânt către chinuitorii lui: „Vă mulțumesc, frați, că mi-⁠ați jupuit trupul cel bătrân și mi-⁠ați înnoit sufletul pentru viața cea nouă și veșnică”.

Potrivit vieții lui, doi ostași, Porfirie și Vaptos, văzându-⁠i răbdarea, au mărturisit deschis credința în Hristos și au fost uciși cu sabia. Trei femei care priveau chinurile lui au început și ele să slăvească pe Hristos și au fost ucise. După tradiție, Lucius, mâniat, a luat uneltele de chin și a început să-⁠l chinuiască el însuși, dar brațele i s-⁠au tăiat deodată, ca de sabie. Proconsulul Lucian a scuipat în fața sfântului și îndată capul i s-⁠a întors spre spate. Din nor s-⁠a auzit un glas, spunând că rugăciunile sfântului au fost primite și că cuvântul lui va fi vindecare pentru bolnavi. Cei doi dregători s-⁠au rugat de iertare, au fost vindecați de sfânt și au devenit creștini. Unele texte spun că i-⁠au bătut cuie în trup și că l-⁠au târât spre împărat, legându-⁠i barba cu o funie.

Sfârșitul După alte chinuri, Haralambie a fost adus la Septimiu Sever însuși, care l-⁠a osândit la moarte. Pe drumul spre locul de ucidere s-⁠a rugat ca în locul unde îi vor odihni moaștele să nu fie nici foamete, nici boală. După rugăciune și-⁠a dat sufletul lui Dumnezeu chiar înainte ca sabia călăului să-⁠i atingă gâtul. După tradiție, fiica împăratului, Galina, mișcată de moartea lui, s-⁠a făcut creștină și l-⁠a îngropat ea însăși. Unele izvoare spun că a murit la Antiohia Pisidiei.

Cinstirea Capul sfântului se păstrează la Mănăstirea Sfântul Ștefan din Meteora, iar părticele din moaștele lui se află în multe locuri din Grecia și din alte țări. Prin ele sunt povestite multe minuni, iar sfântul este foarte drag poporului grec și celui bulgar. În Bulgaria este cinstit mai ales ca ajutător al bolnavilor și ocrotitor al apicultorilor, iar la praznicul lui se sfințește în multe biserici mierea. În Rusia este rugat împotriva morții fără pocăință, de ocrotirea animalelor și a roadelor câmpului.

Icoanele îl arată ca pe un bătrân în veșminte arhierești sau preoțești, cu mâna binecuvântând. Tradiția greacă îl înfățișează ca preot, cea rusă ca episcop. Este pomenit la 10 februarie.