Hilariu din Javols

Sfântul Hilariu din Javols (numit și Ilère, Éli, Yles sau Hilaire din Mende) a fost episcop în Gévaudan, în veacul al VI-⁠lea, cu scaunul la Javols. Este cinstit ca sfânt în Biserica din Apus și pomenit la 25 octombrie, după calendarul occidental.

Sursele arată că sub același nume apar doi sfinți din veacuri diferite, dar se pare că a existat cu adevărat doar cel care a luat parte la sinodul de la Clermont din noiembrie 535. Sfântul Yles care o ajută pe Sfânta Enimia împotriva balaurului, în Viața ei scrisă de Bertran din Marsilia, nu a trăit în acea vreme și poate fi o prezență simbolică.

Hilariu a întemeiat deasupra Mende-⁠ului o mică sihăstrie, unde trăia cu trei frați, și mergea noaptea la cripta Sfântului Privat. Din Viața lui, scrisă în veacul al VII-⁠lea, se știe că exista o biserică pe mormântul Sfântului Privat încă din 530. Căuta mai ales cheile râului Tarn, unde se crede că a întemeiat o mănăstire mare, care a dispărut. A rezistat unui asediu al francilor la Castel Merlet, deasupra localității La Malène. La 8 noiembrie 535 a semnat la sinodul de la Clermont hotărârile despre morală și disciplină, împreună cu alți cincisprezece episcopi, printre care Cezarie al Arlesului. A primit la Arzenc-⁠de-⁠Randon pe regele Theudebert I și a luptat împotriva obiceiurilor păgâne din ținut. Grigore din Tours amintește că un preot ridicat la episcopat a venit din cetate la lacul Saint-⁠Andéol și a pus capăt unei închinări păgâne de acolo, ridicând o biserică; tradiția îl identifică pe el cu acel preot. I-⁠a urmat Evodius.