Hrisotel din Babilon

Sfântul Sfințit Mucenic Hrisotel din Babilon a fost preot și a pătimit împreună cu episcopul Polihronie al Babilonului, cu preoții Parmeniu și Elim, cu diaconii Luca și Muco, cu prinții persani Avdon și Sennis și cu mucenicii Olimpie și Maxim, în veacul al III-⁠lea, în prigoana împăratului Deciu (249-251).

Deciu, după ce a învins pe perși și a pus stăpânire pe țara lor, a găsit acolo mulți creștini și a început să-⁠i prigonească. Episcopul Babilonului, Sfântul Polihronie, preoții Parmeniu, Elim și Hrisotel și diaconii Luca și Muco au fost prinși și aduși la împărat, care le-⁠a poruncit să jertfească idolilor. Sfântul Polihronie i-⁠a răspuns cu îndrăzneală: „Noi ne aducem pe noi înșine jertfă Domnului nostru Iisus Hristos, dar idolilor voștri deșerți, făcuți de mâini omenești, nu ne vom închina niciodată”. Deciu s-⁠a mâniat și i-⁠a aruncat în temniță. La a doua cercetare, Polihronie a stat tăcut, iar Deciu a spus preoților că mai-⁠marele lor a amuțit. Sfântul Parmeniu a răspuns că episcopul nu a amuțit, ci nu vrea să-⁠și spurce gura curată și „să arunce mărgăritarele înaintea porcilor”. Deciu, mâniat, a poruncit să i se taie limba lui Parmeniu. Cu toate acestea, Parmeniu s-⁠a întors către Polihronie și a spus limpede: „Roagă-⁠te pentru mine, părinte, văd pe tine Duhul Sfânt”. Din porunca lui Deciu, episcopul Polihronie a fost lovit cu piatra peste gură și, ridicându-⁠și ochii spre cer, și-⁠a dat duhul. Trupul lui a rămas în fața templului lui Saturn. Noaptea au venit doi prinți persani, Avdon și Sennis, creștini în taină, și l-⁠au îngropat lângă zidul cetății.

Curând Deciu a plecat la cetatea Cordula (Cordueni) și a poruncit să fie duși după el cei trei preoți și doi diaconi. La Cordula i-⁠a silit din nou să jertfească idolilor, dar Sfântul Parmeniu, deși fără limbă, a răspuns tare și hotărât, pentru toți, cu refuz. Socotind că Parmeniu vorbește fără limbă prin puterea vrăjitoriei, Deciu a poruncit să se înmulțească chinurile și să fie arși mărturisitorii cu foc. În acel timp s-⁠a auzit un glas din cer: „Veniți la Mine, cei smeriți cu inima”. Deciu a socotit și glasul acesta o vrăjitorie și a poruncit să li se taie capetele. Prinții persani Avdon și Sennis le-⁠au furat noaptea trupurile și le-⁠au îngropat în satul lor de lângă Cordula. Deciu a aflat, i-⁠a prins pe prinți și i-⁠a adus la el; văzând statornicia lor și mărturisirea lor, i-⁠a băgat în temniță. Sfinții se bucurau și slăveau pe Dumnezeu pentru o astfel de soartă.

În aceeași zi au fost aduși la Deciu, ca creștini, încă doi perși, Olimpie și Maxim. Pentru mărturisirea lor îndrăzneață, după chinuri cumplite, au fost tăiați cu sabia. Cinci zile trupurile au zăcut neîngropate, iar în ziua a șasea creștinii le-⁠au îngropat în taină, noaptea, cu cinste. Întors la Roma, Deciu i-⁠a luat cu el în lanțuri pe Avdon și Sennis. La Roma, chemând un preot păgân, le-⁠a poruncit să jertfească zeilor, făgăduindu-⁠le slobozenie și cinstiri. Sfinții au răspuns: „Noi ne aducem jertfă doar pe noi înșine Dumnezeului nostru Iisus Hristos, iar zeilor tăi adu-⁠le tu jertfă”. Deciu i-⁠a osândit să fie mâncați de fiare. Doi lei, apoi patru urși, lăsați asupra lor, nu s-⁠au atins de ei și s-⁠au culcat la picioarele lor. Atunci Avdon și Sennis au fost tăiați cu săbiile. Trupurile lor au zăcut trei zile în fața idolului, spre înspăimântarea creștinilor. Noaptea un creștin în taină, pe nume Chirin, le-⁠a luat și le-⁠a îngropat în casa lui. Avdon și Sennis au pătimit în anul 251, iar moaștele lor se păstrează în biserica Sfântul Marcu din Roma.

Mucenicii sunt pomeniți la 12 august (stil nou).