Sari la conținut

Sfântul Mucenic

Alexei

Țarevici al Rusiei

Fiul cel mic al țarului Nicolae al II-⁠lea și moștenitorul tronului, ucis cu familia la Ekaterinburg în 1918.

Prăznuire
30 iuliestil vechi 12 august
Adormit
1918secolul XX
Locul
Casa Ipatev

Viața

Sfântul Purtător de patimi Țarevici Alexei Nikolaevici a fost singurul fiu al țarului Nicolae al II-⁠lea și al țarinei Alexandra Feodorovna și ultimul moștenitor al tronului Rusiei. A fost ucis împreună cu părinții și cu surorile sale în pivnița casei Ipatiev din Ekaterinburg, în noaptea spre 17 iulie 1918, cu două săptămâni înainte de a împlini paisprezece ani. Biserica Ortodoxă Rusă l-⁠a canonizat în anul 2000, împreună cu familia lui, ca purtător de patimi. Pomenirea este la 4 iulie după vechiul calendar, adică 17 iulie pe stil nou.

Nașterea mult așteptată

S-⁠a născut la 12 august 1904 (30 iulie pe stil vechi), la Peterhof, după patru surori: Olga, Tatiana, Maria și Anastasia. Nașterea unui fiu a fost întâmpinată cu bucurie în toată Rusia. După izvoarele ruse, părinții se rugaseră pentru un moștenitor la proslăvirea Sfântului Serafim de Sarov, în 1903. A fost numit Alexei în cinstea Sfântului Alexie, mitropolitul Moscovei. În familie i se spunea Baby, iar mai târziu Alioșa. A fost botezat în biserica palatului de la Peterhof, iar încă de la naștere avea titlul de țarevici și marele duce.

Boala

A moștenit de la mama sa hemofilia, pe care aceasta o avea prin bunica ei, regina Victoria. Boala s-⁠a arătat în primele luni de viață, printr-⁠o sângerare grea a buricului. Orice lovitură putea pune viața copilului în primejdie, iar durerile din încheieturi erau uneori de nesuportat. De la cinci ani i-⁠au fost dați doi marinari, Derevenko și Nagorny, care îl însoțeau mereu și, când nu putea merge, îl purtau în brațe.

În toamna anului 1912, în vânătoarea imperială de la Spała, în Polonia, o lovitură în coapsă a făcut o hemoragie care a durat zile întregi. Copilul a zăcut între viață și moarte, strigând în durere: Doamne, miluiește. A primit Sfânta Împărtășanie, iar în ziarele rusești a fost publicat un buletin medical. Țarina a cerut ajutor de la Grigori Rasputin, iar acesta i-⁠a trimis o telegramă în care spunea că micuțul nu va muri. Starea lui s-⁠a îmbunătățit, iar medicii au fost uimiți. Părinții l-⁠au socotit un răspuns la rugăciune, în vreme ce pentru mulți contemporani și pentru istorici rolul lui Rasputin rămâne subiect de discuții.

Copilul din vremea războiului

În Primul Război Mondial a stat adesea cu tatăl său la cartierul general de la Mogiliov. Iubea viața ostășească, mânca pâinea neagră a soldaților, spunând că aceea mănâncă soldații, și a primit gradul de caporal. Un martor povestește că, în 1916, țarul l-⁠a trimis să stea cu generalul britanic Hanbury-⁠Williams, a cărui fiu murise pe front, spunând copilului că tatăl lui crede că generalul s-⁠ar putea simți singur în seara aceea.

Captivitatea și mucenicia

După revoluția din februarie 1917, țarul a abdicat, iar familia a fost arestată și trimisă la Tobolsk, în Siberia. Acolo Alexei își nota în jurnal că se plictisește și că cere lui Dumnezeu milă. Într-⁠o criză de hemofilie din primăvara anului 1918 nu a putut fi mutat când bolșevicii i-⁠au dus pe părinți și pe sora Maria la Ekaterinburg, și a venit mai târziu, cu celelalte surori. Ultimele săptămâni de viață le-⁠a petrecut într-⁠un scaun cu rotile.

În noaptea de 16 spre 17 iulie 1918 familia a fost trezită și coborâtă în pivniță sub cuvânt că va fi mutată. Tatăl l-⁠a purtat în brațe pe Alexei. Țarina a cerut scaune pentru ea și pentru fiul ei. Atunci conducătorul detașamentului, Iakov Iurovski, a citit sentința și plutonul a tras. După ce i-⁠au ucis pe țar, pe țarină și pe doi slujitori, ucigașii au tras și asupra lui Alexei, care rămăsese pe scaun, și au încercat să-⁠l lovească cu baioneta, dar nu au reușit, căci pe sub haine purta o cămașă cusută cu pietre scumpe. În cele din urmă Iurovski l-⁠a omorât cu două focuri în cap. Ucigașii i-⁠au dus trupul într-⁠o pădure lângă Ekaterinburg.

Rămășițele

Timp de zeci de ani au circulat zvonuri că Alexei ar fi scăpat și mai mulți impostori s-⁠au dat drept el. Scheletele celorlalți membri ai familiei au fost găsite în 1991 și îngropate în 1998, la 17 iulie, în catedrala Sfinților Petru și Pavel din Sankt Petersburg. La 29 iulie 2007, lângă Ekaterinburg au fost descoperite rămășițele unui băiat și ale unei fete, iar analizele ADN din 2008 au arătat că sunt ale lui Alexei și ale surorii sale Maria. Potrivit izvoarelor, până în 2015 rămășițele lui nu fuseseră așezate lângă ale familiei, deoarece Biserica Ortodoxă Rusă a cerut noi analize de identificare.

Canonizarea și cinstirea

Familia imperială a fost canonizată mai întâi în 1981 de Biserica Ortodoxă Rusă din Străinătate, ca sfinți mucenici, apoi în anul 2000 de Biserica Ortodoxă Rusă, ca purtători de patimi, adică sfinți care au primit moartea cu blândețe și cu credință. Sfântul Alexei este cinstit ca un copil nevinovat, care a suferit boala și pătimirea alături de părinții lui. Pomenirea lui este la 4 iulie după vechiul calendar, ziua în care Biserica Rusă îi prăznuiește pe toți membrii familiei imperiale.

Prăznuiți în aceeași zi 30 iulie